9 mai - Ziua Europei

În fiecare an, la 9 mai, este sărbătorită Ziua Europei, o zi dedicată păcii şi unităţii în Europa. În urmă cu 73 de ani, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman (1948-1952), propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei, potrivit site-ului https://european-union.europa.eu/. Propunerea, cunoscută sub numele de "Declaraţia Schuman", este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
La 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Acestui amplu proiect i s-au alăturat, de-a lungul timpului, încă 22 de state europene: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007) şi Croaţia (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense pieţe unice (denumită şi piaţa internă). La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană.
Comunitatea Economică Europeană (CEE) a devenit Uniunea Europeană (UE), prin intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht). Documentul reprezintă actul constitutiv al Uniunii Europene.
Ideea privind marcarea unei Zile a Europei a fost introdusă de Consiliul Europei în 1964. Comunităţile Europene au luat decizia, în 1985, de a institui această zi la data de 9 mai, conform site-ului https://luxembourg.public.lu/.
La 9 mai 2023, Ziua Europei îi va reuni pe cetăţeni pentru a afla mai multe despre modul în care UE sprijină pacea, securitatea şi democraţia prin atitudinea sa fermă în faţa războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi a altor conflicte din întreaga lume. De asemenea, va permite vizitatorilor să se familiarizeze mai bine cu eforturile UE de a construi o Europă verde, digitală şi competitivă, echitabilă şi calificată, dar şi puternică, rezilientă şi sigură. Anul acesta, Ziua Europei va pune un accent special pe Anul european al competenţelor 2023, care va debuta la 9 mai, un festival ce se va corela cu multe alte activităţi care plasează competenţele pe primul loc în diferite părţi ale Europei, notează site-ul https://www.europarl.europa.eu/.
La 6 mai, la Bruxelles, cetăţenii au putut vizita instituţiile UE. În data de 9 mai, cetăţenii vor putea vizita Curtea Europeană de Justiţie şi satul european din oraşul Luxemburg. Satul european a fost înfiinţat de reprezentanţa Comisiei împreună cu autorităţile naţionale, ambasadele statelor membre, instituţiile UE cu sediul la Luxemburg şi societatea civilă. La 13 mai, se vor putea vizita împrejurimile Parlamentului European de la Strasbourg şi sediul celui mai mare organism democratic din Europa.
În toate cele 27 de state membre ale UE şi în întreaga lume, instituţiile UE, împreună cu partenerii şi reţelele lor, vor sărbători Ziua Europei printr-o serie de activităţi de implicare, informare şi divertisment. Reprezentanţele Comisiei Europene, în strânsă cooperare cu birourile de legătură ale Parlamentului European, cu centrele Europe Direct şi cu alţi parteneri naţionali şi regionali, planifică diverse acţiuni pentru a marca ziua, cum ar fi activităţi de divertisment şi jocuri de întrebări, festivaluri, activităţi sportive, evenimente şi dezbateri culturale, dar şi activităţi de vizibilitate şi campanii pe platformele de comunicare socială.
Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES FOTO
Sursa foto: Festivalul Filmului European/Facebook
"Fără îndoială, cel mai potrivit loc pentru a lansa anul acesta Festivalul Filmului European şi a marca astfel Ziua Europei este Timişoara - Capitala Europeană a Culturii. De aceea, vă invit la ediţia timişoreană a Festivalului, să ne bucurăm împreună de a şaptea artă şi de acest oraş profund multicultural, în care acum peste trei decenii s-a semnat noul act de identitate democratică a României şi în care arta este indisolubil legată de valorile europene", a declarat Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român, potrivit site-ului https://www.icr.ro/.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi EUNIC Romania, UCIN, ambasadele, centrele şi institutele culturale europene. Partener al ediţiei locale de la Timişoara: Centrul de Proiecte Timişoara. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)
* Explicaţie foto din deschidere: Manifestări dedicate Zilei Europei, desfăşurate la Reşiţa, 2018.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CITATUL ZILEI
'Mi se mai coc / Lângă urechi / Astăzi perechi / Mâine deloc / Cireșe dulci / Copilărești' - Ana Blandiana, 'Portret cu cireșe la urechi' (sursa: https://poetii-nostri.ro/)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion Greco-catolice Sf. cuv.Visarion, făcătorul de minuni și Ilarion cel Nou Romano-catolice Sf. Norbert, ep. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăsti
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 iunie
Este a 157-a zi a anului 2025. Au mai rămas 208 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 57 m. Luna răsare la 16 h 25 m și apune la 02 h 42 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Universitatea și clădirile istorice din Alcalá de Henares (Spania)
Alcala de Henares a fost primul oraș universitar planificat din lume, înființat la începutul secolului al XVI-lea de cardinalul Jimenez de Cisneros. A fost considerat tiparul original pentru Civitas Dei (Orașul lui Dumnezeu), comunitatea urbană ideală pe care misionarii spanioli au dus-o cu ei în America. A constituit, de asemenea, un model pentru universit
5 iunie - Ziua internațională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (ONU)
Ziua internațională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat este marcată anual la data de 5 iunie. În 2015, Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a propus lansarea unei inițiative pentru declararea unei Zile internaționale pe
Bienala de Design de la Londra 2025 (5-29 iunie)
A cincea ediție a Bienalei de Design de la Londra/ London Design Biennale are loc anul acesta între 5 și 29 iunie la Somerset House, avându-l ca director artistic pe dr. Samuel Ross, anunță https://londondesignbiennale.com/. Tema stabilită pentru acest an este 'Surface Reflections'/'Refle
5 iunie - Ziua mondială a mediului înconjurător (ONU)
Ziua mondială a mediului înconjurător este marcată anual la 5 iunie, sub coordonarea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), și reprezintă principalul mijloc al Organizației Națiunilor Unite pentru încurajarea conștientizării și acțiunilor pentru mediu la nivel mondial. La 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Uni
5 iunie - Ziua Învățătorului
Ziua învățătorului, instituită prin Legea nr. 289/2007, este sărbătorită, anual, la data de 5 iunie, ziua nașterii marelui pedagog Gheorghe Lazăr. Un proiect legislativ privind instituirea Zilei Învățătorului a fost depus de mai mulți deputați și senatori, în mai 2007. 'Ziua Învățătorului se dorește a fi un bun prilej de reflecție a
5 iunie - Ziua limbii turce
Ziua limbii turce este sărbătorită, în fiecare an, începând din 2017, la data de 5 iunie. Un proiect legislativ pentru desemnarea zilei de 5 iunie, ca sărbătoare a limbii turce, a fost inițiat de Ibram Iusein, deputatul minorităților naționale, la începutul anului 2016. Senatul a adoptat, la 5 aprilie, proiectul de lege privind institui
Reuniunea miniștrilor apărării din statele NATO, la Bruxelles (5 iunie)
La 5 iunie 2025, se desfășoară, la Bruxelles, reuniunea ministerială a responsabililor portofoliilor apărării din statele membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pentru abordarea problemelor stringente dedicate securității și apărării ce privesc organizația, precum și în perspectiva pregătirii agendei summitului alianței din această lună, din Țăr
CITATUL ZILEI
'Dacă vrei să ai copii inteligenți, citește-le povești. Dacă vrei să fie și mai inteligenți, citește-le și mai multe povești.' - Albert Einstein (sursa: https://www.goodreads.com/)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 iunie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Dorotei, episcopul Tirului Greco-catolice Sf. ep. m. Dorotei al Tirului Romano-catolice Sf. Bonifaciu, ep. m. Sfântul Sfințit Mucenic Dorotei este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 5 iunie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 iunie
Este a 156-a zi a anului 2025. Au mai rămas 209 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 33 m și apune la 20 h 56 m. Luna răsare la 15 h 22 m și apune la 02 h 26 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)
DOCUMENTAR: Actrița Angelina Jolie împlinește 50 de ani (4 iunie)
Actrița Angelina Jolie s-a născut la 4 iunie 1975, în Los Angeles, California, SUA. La vârsta de 11 ani, Angelina a început să studieze la Institutul de Teatru Lee Strasberg, unde a interpretat în câteva producții. A urmat studii în domeniul cinematografiei la Universitatea din New York, iar mai târziu s-a alăturat prestigioasei trup
Festivalul de Film de la Sydney 2025 (4-15 iunie)
În intervalul 4-15 iunie 2025, este programată o nouă ediție a Festivalului de Film de la Sydney, Australia, potrivit sff.org.au. Proiecțiile de film, spectacolele și evenimentele incluse au loc în 13 locații emblematice ale celui mai mare oraș din Australia, precum Casa Operei, Galeria de Artă a Noii Galii de Sud ș