Ziua mondială a alimentaţiei
Anual, la data de 16 octombrie, circa 130 de state ale lumii marchează Ziua mondială a alimentaţiei, notează site-ul oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, www.fao.org.
Instituită de Adunarea Generală a ONU, cu scopul creşterii gradului de conştientizare publică asupra problemelor privind alimentaţia la nivel mondial, Ziua mondială a alimentaţiei prilejuieşte o serie de evenimente organizate cu scopul de a îndeplini cel de-al doilea obiectiv înscris pe Agendă 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care reprezintă un program universal de acţiune globală în domeniul dezvoltării durabile, asumat de statele membre ONU la sfârşitul anului 2015. Astfel, Obiectivul nr. 2 (Foamete ''zero'') are în vedere eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile, se arată pe site-ul dezvoltaredurabila.gov.ro.
Desfăşurată pe tema ''Acţiunile noastre reprezintă viitorul nostru'', ediţia din acest an atrage atenţia asupra faptului că foametea la nivel mondial este din nou în creştere. Potrivit celui mai recent raport FAO din anul 2018, peste 820 de milioane de persoane suferă, în prezent, de malnutriţie cronică. 70% din populaţia afectată de sărăcie trăieşte în zonele rurale, unde viaţa lor depinde de agricultură, piscicultură şi silvicultură. Din acest motiv, obiectivul Foamete ''zero'' necesită o transformare a economiei rurale. În acest sens, guvernele trebuie să creeze oportunităţi pentru dezvoltarea investiţiilor sectorului privat în agricultură, odată cu creşterea numărului de programe de protecţie socială pentru categoriile vulnerabile şi crearea de legături între producători şi zonele urbane, notează site-ul www.fao.org.
Micii producători trebuie să adopte metode noi, sustenabile, pentru a creşte productivitatea şi veniturile. Asigurarea mobilităţii în comunităţile rurale necesită o abordare care să ţină cont de mediu, care să încurajeze dezvoltarea tehnologică şi care să creeze oportunitatea unor locuri de muncă stabile şi profitabile. Forţa de muncă şi dezvoltarea economică nu sunt, însă, suficiente, îndeosebi pentru cei care cad victime conflictelor. Tocmai de aceea, obiectivul Foamete ''zero'' are în vedere o abordare pe termen lung în vederea formării unei societăţi incluzive şi paşnice.
Conflictele, schimbările climatice care duc la condiţii meteo extreme, un nivel scăzut al economiei, alături de obezitate, reprezintă efecte contrare ale luptei împotriva foametei şi malnutriţiei. Pe lângă cele peste 820 de milioane de persoane care suferă, în prezent, de malnutriţie cronică, alte 672 de milioane suferă de obezitate, iar alţi 1,3 miliarde sunt supraponderali. Din acest motiv, obiectivul Foamete ''zero'' promovează colaborarea, la nivel mondial, pentru a asigura întregii populaţii din toate colţurile lumii accesul la o alimentaţie sănătoasă şi nutritivă.
Decizia de a marca Ziua mondială a alimentaţiei la 16 octombrie a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), care s-a desfăşurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 octombrie reprezintă ziua înfiinţării FAO în 1945, la Quebec. Adunarea Generală a ONU a ratificat această decizie la 5 decembrie 1980 şi a cerut guvernelor şi organizaţiilor internaţionale, naţionale şi locale să celebreze în fiecare an Ziua mondială a alimentaţiei, care a fost marcată pentru prima dată în 1981.
În România, la data de 16 octombrie, este marcată Ziua naţională a alimentaţiei şi a combaterii risipei alimentare, aceasta fiind instituită prin Legea nr 47/2016.
Propunerea legislativă a fost iniţiată de senatorul UNPR Marian Vasiliev, acesta precizând că data propusă coincide cu Ziua mondială a alimentaţiei (World Food Day), declarată de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite, pentru creşterea gradului de conştientizare publică a problemelor privind alimentaţia la nivel mondial şi consolidarea solidarităţii în lupta împotriva foametei, malnutriţiei şi sărăciei. Totodată, Marian Vasiliev susţine că "adoptarea prezentei legi, precum şi acţiunile organizate cu această ocazie ar duce la o mai mare conştientizare a acestui fenomen", se arată pe site-ul cdep.ro.
Potrivit expunerii de motive a actului normativ, "studiile arată că cea mai mare parte a veniturilor cetăţenilor români este utilizată pentru cumpărarea de alimente. În acelaşi timp, România risipeşte în fiecare an, conform rapoartelor UE, o cantitate de 5 milioane de tone de alimente".
Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la 3 noiembrie 2015, denumirea iniţială de Ziua naţională a combaterii risipei alimentare fiind amendată şi votată ca Ziua naţională a alimentaţiei şi a combaterii risipei alimentare, pentru a avea aceeaşi conotaţie cu Ziua mondială a alimentaţiei. Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă la 2 martie 2016, iar la 29 martie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii.
Prin Legea nr 47/2016 privind instituirea acestei zile, publicată în Monitorul Oficial al României la 1 aprilie 2016, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza manifestări şi acţiuni publice, luând în considerare culoarea galbenă drept culoare specifică a acestei zile. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CITATUL ZILEI
'Explozia titanică a voinței individuale, aspirația către un absolut al neatârnării, către 'a nu avea alt stăpân în afara rațiunii proprii', capătă, uneori, de la Renaștere încoace, o tentă ușor maniacală: libertatea devine un scop în sine când nu e pură demagogie sociologică. Din unghiul acestei epidemii a emancipării, nu e li
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 15 ianuarie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul Greco-catolice Sf. cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul Romano-catolice Ss. Arnold Janssen, pr.; Arsenie, pustnic Sfinții Cuvioși Pavel Tebeul și Ioan Colibașu sunt pomeniți în calendarul cr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 ianuarie
Este a 15-a zi a anului 2025. Au mai rămas 350 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 48 m și apune la 17 h 02 m. Luna apune la 09 h 05 m și răsare la 18 h 40 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)
DOCUMENTAR: Anul Nou pe stil vechi (14 ianuarie)
În noaptea de 13 spre 14 ianuarie, credincioșii ortodocși de rit vechi sărbătoresc, la o săptămână după Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie), trecerea în noul an. Anul Nou este marcat, conform calendarului iulian sau pe stil vechi, în data de 14 ianuarie. În țara noastră, Crăciunul și Anul Nou pe stil vechi sunt sărbătorite în comunitățile
14 ianuarie - Ziua mondială a logicii (UNESCO)
Ziua mondială a logicii este sărbătorită, în fiecare an, la 14 ianuarie, având ca scop încurajarea cooperării internaționale, promovarea dezvoltării logicii, atât în cercetare, cât și în predare, sprijinirea activităților asociațiilor, universităților și a altor instituții care au ca obiectiv logica, îmbunătățirea înțeleg
CITATUL ZILEI
'Legea morală nu are sens decât într-o lume a ordinii perfecte. Hazardul nu poate fi administrat. Pentru a veni în cuprinsul realului cu un set de comandamente legitime, trebuie, mai întâi, să postulezi coerența lui de principiu. Dacă realul e arbitrar, întâmplător, haotic, el nu poate valida nicio lege și nu are nevoie de lege.
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 14 ianuarie
Ortodoxe Odovania praznicului Botezului Domnului; Sf. Cuv. Mucenici din Sinai și Rait; Sf. Nina, luminătoarea Georgiei Greco-catolice Sf. cuv. m. uciși în Sinai și în Rait Romano-catolice Ss. Felix de Nola, pr. m.; Ioan-Anton Farina, ep.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 ianuarie
Este a 14-a zi a anului 2025. Au mai rămas 351 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 49 m și apune la 17 h 01 m. Luna apune la 08 h 33 m și răsare la 17 h 26 m. Lună Plină 00 h 26 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)
CITATUL ZILEI
'Etica tradițională alunecă, adesea, într-un delir al generalizării. Ea își construiește normativitatea pe genul proxim al individualității umane, trecând, totalitarist, peste tot ce e diferență specifică. Or, în plan moral, ca și în patologia medicală, nu există boli, ci bolnavi.' - Andrei Pleșu, ('Minima moralia', Editura Carte
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 13 ianuarie
Ortodoxe Sf. Mc. Ermil și Stratonic; Sf. Ier. Iacob, episcop de Nisibe Greco-catolice Sf. m. Ermil și Stratonic; Sf. ep. Ilarie de Poitiers Romano-catolice Sf. Ilarie, ep. înv. Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 13 ianuarie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 ianuarie
Este a 13-a zi a anului 2025. Au mai rămas 352 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 49 m și apune la 17 h 00 m. Luna apune la 07 h 52 m și răsare la 16 h 12 m.
CITATUL ZILEI
'Cei fricoși mor de multe ori înainte de moarte, în timp ce luptătorii viteji gustă doar o singură dată în viață moartea.' - 'Mica Filocalie', Cuviosul Paisie Aghioritul (Traducere: Preot Victor Manolache, Editura Cartea Ortodoxă, 2009)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 12 ianuarie
Ortodoxe Sf. Mc. Tatiana diaconița și Eutasia Duminica după Botezul Domnului Greco-catolice Duminica după Botezul Domnului. Sf. m. Tatiana Romano-catolice Botezul Domnului Ss. Arcadie, m.; Cezara, călug.; Tatiana, m. Sfânta Muceniță
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 ianuarie
Este a 12-a zi a anului 2025. Au mai rămas 353 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 50 m și apune la 16 h 59 m. Luna apune la 06 h 57 m și răsare la 15 h 03 m.
DOCUMENTAR: 5 ani de la raportarea primului deces provocat de coronavirus, în China (11 ianuarie 2020)
La 11 ianuarie 2020 a fost raportat primul deces provocat de ''noul'' coronavirus în China. Până la această dată fuseseră confirmate 41 de cazuri în această țară, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Agenția națională de presă din China, Xinhua, a citat comisia de sănătate din metropola centrală Wuhan, unde a apăru