Ungaria cere o revizuire a politicii UE faţă de Ucraina, ceea ce riscă să ducă la săptămâni de dispute

Ungaria a cerut miercuri o revizuire a politicii Uniunii Europene faţă de Ucraina, nefiind de acord cu Germania, Lituania, Finlanda şi Irlanda, care susţin apropierea rapidă a Kievului de blocul comunitar şi acordarea mai multor ajutoare pe fondul invaziei ruseşti, relatează Reuters.
Ungaria este principalul obstacol în calea unei decizii a liderilor din UE de luna viitoare de a începe discuţiile oficiale de aderare cu Ucraina odată ce aceasta îndeplineşte toate condiţiile şi de a aloca 50 de miliarde de euro ca ajutor pentru Kiev din bugetul blocului comunitar până în 2027.
Aceste decizii necesită unanimitatea celor 27 de ţări din UE, care a sprijinit Ucraina - o fostă republică sovietică ce doreşte să se integreze cu Occidentul - de când Rusia şi-a început invazia în februarie 2022.
Dar premierul Ungariei, Viktor Orban - care îşi trâmbiţează legăturile cu Moscova -, a declarat de atunci că strategia blocului comunitar de a trimite bani şi ajutor militar Ucrainei a eşuat şi că se opune începerii negocierilor de aderare cu Kievul.
"Avem nevoie de o perioadă de reflecţie şi de o discuţie strategică privind politica Uniunii Europene faţă de Ucraina", a declarat ministrul ungar al afacerilor europene, Janos Boka, la sosirea pentru discuţii cu colegii săi din UE pentru a pregăti summitul liderilor blocului comunitar din 14-15 decembrie.
Până la o astfel de discuţie, Budapesta nu va sprijini nicio decizie a UE de a avansa procesul de aderare a Ucrainei sau un ajutor suplimentar pentru Kiev, a spus el.
Orban s-a plâns că Ucraina a îngrădit drepturile minorităţii maghiare. El este, de asemenea, în dezacord cu UE din cauza îngheţării accesului Ungariei la fonduri pe fondul preocupărilor legate de regresul democratic al ţării în timpul guvernării sale.
Oficialii UE au declarat că ar putea exista o soluţie pentru orice veto maghiar privind ajutorul financiar acordat Kievului. Acest lucru nu s-ar aplica, totuşi, invitării Ucrainei de a începe negocierile de aderare, lucru susţinut de majoritatea celorlalte state din UE.
"Este important să ajungem la un acord privind cadrul financiar în decembrie pentru a ne asigura că putem oferi sprijin Ucrainei", a declarat ministrul german pentru afaceri europene, Anna Luhrmann, comentariile sale fiind reiterate de colega sa irlandeză.
Anders Adlercreutz din Finlanda a declarat că sprijinul pentru Ucraina, Georgia şi Republica Moldova - ţări prinse între UE şi Rusia şi care doresc să adere la blocul comunitar într-o zi - este o chestiune de securitate.
"Este extrem de important ca fiecare ţară europeană să înţeleagă faptul că trebuie să ajutăm Ucraina", a spus el.
Jovita Neliupsiene, responsabila cu afaceri europene din partea Lituaniei, a declarat că summitul UE din decembrie trebuie să ia decizii legate de avansarea eventualei extinderi a blocului comunitar, pentru că în caz contrar UE riscă să-şi piardă din credibilitate.
În trecut, Ungaria a blocat temporar decizii similare privind ajutorul acordat Ucrainei şi a cerut o discuţie "strategică" în legătură cu sancţiunile impuse de UE Rusiei pentru declanşarea războiului.
În unele cazuri, Orban s-a aliniat în cele din urmă cu restul blocului, dar nu fără riscul ca negocierile să fie periclitate de concesiile pe care le-a dorit pentru Ungaria.
Un înalt oficial al UE şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la o posibilă decizie în decembrie în legătură cu începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, având în vedere că este nevoie de consens: "Nu văd o cale de ieşire în acest moment". AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Israelul nu va permite Iranului să se doteze cu arma nucleară, declară Netanyahu
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că Israelul nu va permite Iranului să se doteze cu arma nucleară, afirmând că a întreprins ''nenumărate'' acțiuni ''publice și secrete'' care au întârziat programul nuclear iranian cu ''aproape un deceniu'', transmite AFP.
Directorul AIEA avertizează în Iran că este nevoie rapid de un acord în domeniul nuclear
Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat joi în Iran că nu mai este prea mult timp la dispoziție pentru un acord cu această țară în domeniul nuclear, transmite AFP. Agenția cu sediul la Viena este cea căreia îi revine rolul de a verifica dacă programul nuclear iran
Donald Trump și Giorgia Meloni au o ''relație foarte specială'' (oficial SUA)
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, și șefa guvernului italian Giorgia Meloni au o ''relație foarte specială'' și intenționează să colaboreze în chestiuni precum încheierea războiului din Ucraina, a declarat un înalt oficial american, în timpul vizitei de joi la Casa Albă a premierului italian, relatează ANS
Armata ucraineană revendică un rar contraatac reușit pe frontul de est
Armata ucraineană a revendicat joi un contraatac reușit în apropierea orașului Pokrovsk, punctul fierbinte al frontului din estul Ucrainei, o evoluție inedită în războiul în care armata rusă păstrează inițiativa, relatează AFP. ''Pe parcursul ultimelor săptămâni, am eliberat aproximativ 16 kilometri pătrați de t
Rusia va considera orice lovitură cu rachete germane Taurus drept o ''participare directă'' a Germaniei la conflict (Zaharova)
Rusia va considera orice lovitură cu rachete germane Taurus împotriva unor ținte ruse drept o ''participare directă'' a Germaniei în conflictul din Ucraina, a indicat purtătoarea de cuvânt a diplomației de la Moscova, în contextul în care Berlinul semnalează că ar putea furniza această armă Kievului, transmite AFP.
ReArm Europe: Banca Italiei își exprimă preocuparea față de o ''reînarmare necoordonată''
Banca Italiei și-a exprimat joi îngrijorarea că planul Uniunii Europene ReArm Europe/Readiness 2030 ar putea duce la o risipă de bani publici, în cazul în care cheltuielile nu vor fi coordonate, a consemnat agenția italiană de presă ANSA. Un efort de reînarmare încredințat statelor individuale, fără coordonare, ar
Rusia retrage talibanii de pe lista sa cu organizații teroriste
Curtea Supremă a Rusiei a anunțat joi că a validat retragerea talibanilor de pe lista Rusiei cu organizații teroriste, o măsură simbolică menită să consolideze relațiile dintre Moscova și regimul de Kabul care este izolat pe scena internațională, relatează AFP. ''Decizia intră în vigoare imediat'', a declarat judecătorul
Qatarul, stat mediator, afirmă că Israelul ''nu a respectat acordul'' de armistițiu în Gaza
Emirul Qatarului, țară ce joacă rol de mediator între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas, a acuzat joi Israelul că nu a respectat acordul de armistițiu în Fâșia Gaza, încheiat în ianuarie, transmite AFP. ''Am ajuns la un acord acum câteva luni, dar, din nefericire, Israelul nu a respecta
Trump include costul prezenței militare americane în tratativele SUA cu aliații asiatici privind taxele vamale
În negocierile Statelor Unite cu Japonia și Coreea de Sud privind taxele vamale par să fie incluse și costurile prezenței militare americane în aceste țări aliate, transmite Reuters joi. Președintele american Donald Trump a scris pe platforma sa media Truth Social că suportarea în comun a costurilor legate de apărare va fi in
Oficialii americani discută la Paris cu europenii despre încheierea războiului în #Ucraina
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, și emisarul special al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, au fost primiți joi la Paris de președintele francez Emmanuel Macron pentru discuții asupra conflictului din Ucraina, în timp ce europenii încearcă să-și facă auzită vocea în tratativele despre o încetare a focului care nu înregist
Italia susține că va atinge obiectivul de 2% din PIB cheltuieli pentru apărare în acest an
Italia va atinge obiectivul de 2% cheltuieli pentru apărare din PIB în acest an, a declarat ministrul economiei Giancarlo Giorgetti la o audiere în Parlament de joi, relatează Reuters. Proiectul de buget pentru apărare al Italiei din 2024 a fost de 1,49% din PIB, potrivit criteriilor NATO, unul dintre cele mai scăzute în r&ac
Administrația Trump va aborda cu liderii europeni problema libertății de exprimare, anunță Marco Rubio
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a anunțat miercuri închiderea unui oficiu al Departamentului de Stat al cărui obiect de activitate era combatarea dezinformării externe, dar despre care a afirmat că era de fapt o instituție de cenzură care în plus risipea fonduri, și a avertizat că diplomația americană va pune accentul pe libertatea de exprimare,
Rusia: Un fost înalt gradat al armatei, condamnat la șapte ani de detenție pentru luare de mită
Fostul șef adjunct al Statului Major al armatei ruse, generalul-locotenent Vadim Șamarin, a fost condamnat joi la șapte ani de detenție pentru primirea a 36 milioane de ruble (440.000 de dolari) ca mită, transmit Reuters și AFP. Șamarin face parte dintr-o serie de responsabili inculpați în scandaluri de corupție care au cuprins cele mai
Rusia acuză #Ucraina că încalcă zilnic acordul privind încetarea loviturilor asupra infrastructurii energetice
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat joi că Ucraina continuă să încalce zilnic un moratoriu intermediat de SUA privind atacurile asupra infrastructurii energetice, precizând că în total 80 de astfel de lovituri au avut loc de la intrarea în vigoare a acordului, relatează Reuters. Zaharova
Alegerile parlamentare din Republica Moldova se vor desfășura pe 28 septembrie
Alegerile parlamentare din Republica Moldova se vor desfășura pe data de 28 septembrie 2025. Pentru proiectul de hotărâre care stabilește ziua în care vor avea loc alegerile legislative au votat joi 57 de deputați, a transmis Radio Chișinău. Proiectul de hotărâre, elaborat de un grup de deputați din fracțiunea 'Partidul Acțiune și Solidar