logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UPDATE Tulcea: Inspectorii de muncă au început ancheta în cazul accidentului din Ostrov

Image

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Tulcea efectuează, împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), o anchetă în cazul evenimentului din afara satului Ostrov considerat accident colectiv de muncă, în urma căruia patru persoane au fost internate la spitalul din municipiul Tulcea, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul şef al ITM, Ali Izet.

Primele date ale anchetei autorităţilor arată că maşina cu care erau transportaţi cei 14 zilieri nu a pornit, iar unul dintre ei s-a oferit să o împingă, vehiculul punându-se în mişcare şi oprindu-se într-un lan de porumb.

"Se pare că în timpul mersului, călătorii s-au lovit între ei, iar patru dintre ei, printre care un minor, au fost internaţi la spital. ITM face cercetări, alături de IPJ, pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul, din punctul nostru de vedere acesta fiind un accident colectiv de muncă cu zilieri", a menţionat inspectorul şef Ali Izet.

Potrivit sursei citate, vehiculul cu care erau transportaţi cei 14 zilieri aparţine societăţii angajatoare din satul Ostrov, firmă care desfăşoară activităţi în domeniul vinificaţiei.

Cele 14 persoane implicate în eveniment au fost angajate ca zilieri pentru culesul viei.

 

UPDATE ORA 16.58 Tulcea: Patru persoane rănite în accidentul de la Ostrov, internate în spital

 

Trei adulţi şi un minor, răniţi în accidentul rutier de microbuz petrecut în afara satului tulcean Ostrov, au fost internaţi, joi după-amiază, în Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Tulcea pentru îngrijiri de specialitate, a declarat pentru AGEPRES directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), Dumitru Vâlcu.

Minorul, în vârstă de 15 ani, şi un bărbat, de 50 de ani, prezintă traumatisme la membrele superioare, un alt bărbat are fractură de claviculă, iar un tânăr de 21 de ani a fost internat cu un traumatism cranio-cerebral deschis minor.

"Cea de-a cincea persoană care a fost rănită a refuzat transportul la spitalul din municipiul Tulcea", a precizat directorul SJA.

Potrivit sursei, starea celor patru victime ale accidentului petrecut în apropiere de satul Ostrov este stabilă din punct de vedere hemodinamic.

Autovehiculul în care se aflau 14 persoane s-a răsturnat joi, în jurul orei 14,00, pe un drum agricol din apropierea localităţii Ostrov, iar poliţiştii au început cercetările pentru stabilirea cauzelor evenimentului, au precizat reprezentanţii IPJ Tulcea.
 

ORA 14.48 Tulcea: Planul Roşu de Intervenţie, activat în cazul unui microbuz cu pasageri răsturnat pe DJ 222F

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea a activat Planul Roşu de Intervenţie în cazul unui microbuz cu persoane care s-a răsturnat, joi după-amiază, în afara părţii carosabile la Ostrov-Dăeni, pe DJ 222F, accidentul fiind semnalat în urma unui apel la 112, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Cinci din cele 14 persoane aflate în autobuzul răsturnat pe drumul judeţean dintre satele Ostrov şi Dăeni necesită îngrijiri medicale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Florentin Daciu.

"În vehicul, au fost 14 persoane, din care patru adulţi şi un copil de 17 ani necesită îngrijiri medicale. Toţi sunt conştienţi şi stabili", a menţionat Florentin Daciu..

ISU Delta a fost solicitat în jurul orei 14,00 să intervină la accidentul rutier produs pe drumul judeţean, între localităţile Ostrov şi Dăeni.

La locul producerii accidentului s-au deplasat patru ambulanţe, dintre care două ambulanţe SMURD, o autospecială de descarcerare cu punct medical avansat, o autospecială de descarcerare grea, trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi a fost solicitat şi sprijinul elicopterului SMURD, a mai precizat sursa citată. AGERPRES / (AS - autor: Luisiana Bîgea, editori: Marius Frăţilă, Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Accidente rutiere de microbuz, autobuz şi autocar (cronologie decembrie 2018 - august 2019)

Afisari: 77

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie