logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Suceava: Doi pietoni decedaţi pe DN17, după ce au fost acroşaţi de o maşină, la Şcheia

Imagine din galeria Agerpres

Două persoane au murit, sâmbătă dimineaţă, după ce au fost acroşate de o maşină pe DN17, în apropierea aşa numitei zone a "Zidului Morţii" de la intrarea în municipiul Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Victimele, un bărbat de 32 de ani şi un altul de 63 de ani, au fost acroşate, pe raza comunei Şcheia, de un autoturism care ulterior a ieşit în afara părţii carosabile.

Potrivit ISU Suceava, la faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, dar şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

La sosirea acestora, cei doi pietoni nu prezentau semne vitale. Cadrele medicale şi paramedicale au aplicat manevre de resuscitare, dar fără succes, fiind declarat decesul acestora.

În autoturism se aflau patru persoane, o familie cu doi adulţi şi doi minori.

Cei doi copii, cu răni minore, împreună cu mama lor, au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare.

Şoferul autoturismului a refuzat transportul la spital.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul. AGERPRES/(AS - autor: Silvia Marcu, editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

Accidente rutiere grave produse în ultimele luni (cronologie martie - august 2018)

Afisari: 30

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie