Iaşi: Anchetă a poliţiştilor după ce o elevă a fost bătută de o alta, în zona unui centru comercial
Poliţiştii din Iaşi au demarat o anchetă după ce o publicaţie locală a prezentat cazul unei eleve de la un renumit colegiu din municipiu care a fost bătută cu picioarele de o altă elevă de la Liceul Sportiv sub privirile mai multor tineri. "La data de 11 iulie, poliţiştii Secţiei nr. 3 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânără a
Suceava: Universitatea ''Ştefan cel Mare'' a câştigat un proiect de 4 milioane de euro pentru digitalizare, cu finanţare PNRR
Universitatea ''Ştefan cel Mare'' din Suceava (USV) a câştigat un proiect în valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro pentru digitalizarea instituţiei, finanţare asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Purtătorul de cuvânt al instituţiei de &
Sorin Cîmpeanu: Proiectul noii legi a învăţământului prevede o creştere de 40% pentru costurile salariale
Proiectul noii legi a învăţământului preuniversitar prevede o creştere de 40% pentru costurile salariale şi de 370% pentru cheltuielile materiale, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. "Am reuşit să reglăm în acest an acoperirea costului standard pentru copiii antepreş
Suceava: Peste 100 de tineri de pe patru continente participă la manifestarea MILSET Expo Sciences Europe
Peste o sută de tineri, selectaţi din ţări de pe patru continente, participă în această săptămână la MILSET Expo Sciences Europe, manifestare găzduită de Universitatea ''Ştefan cel Mare'' Suceava (USV). Potrivit Biroului de presă al USV, Expo Sciences Europe este o expoziţie internaţională de ştiinţă şi inventică pentru tineret, ce
Timiş: Festivalul internaţional intercultural ISWinT, organizat de UPT, reuneşte studenţi din întreaga lume
Tradiţionalul festival intercultural şi educaţional ISWinT (International Student Week in Timişoara), organizat de voluntarii din Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare (Liga AC), împreună cu Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT), încă din anul 1994, revine după doi ani în care s-a desfăşurat doar online. Cea de
Iaşi: Au fost afişate rezultatele la admiterea la UMF; s-a intrat cu 9 la Medicină
Rezultatele examenului de admitere în anul universitar 2023-2024 la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa" din Iaşi au fost afişate în cursul nopţii de duminică spre luni. Astfel, nota ultimului admis în anul universitar 2022-2023 la studiile finanţate de la buget la Facultatea de Medicină este 9, iar la taxă 8.30. La Fac
Viorel Jinga (UMF): Concurenţă mare şi în acest an la examenul de admitere la "Carol Davila"
Examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti s-a desfăşurat fără incidente care să creeze disconfort viitorilor studenţi, a afirmat, dumini
Un număr record de aproape 3.500 de candidaţi participă la admiterea de la UMF ''Carol Davila''
Un număr record de candidaţi - 3.497 - participă, duminică, la concursul de admitere organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" din Bucureşti. UMF "Carol Davila" a scos la concurs 1.623 de locuri: 1.245 finanţate de la bugetul de stat şi 378 cu taxă.
Cîmpeanu: În primele 10 zile de la lansarea în consultare a proiectelor legilor educaţiei, am primit aproape 500 de propuneri
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat vineri că, în primele 10 zile de la lansarea în consultare a proiectelor legilor educaţiei, s-au primit aproximativ 500 de propuneri. "Ministerul Educaţiei este în plin proces de consultare pe marginea proiectelor legilor educaţiei. (...) Apreciem caracterul constructiv al prop
Ministrul Cercetării: Am găsit deschidere pentru includerea României în consorţiul ELI-ERIC
Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a participat, vineri, la reuniunea omologilor din UE organizată la Praga, ocazie cu care afirmă că a găsit deschidere pentru includerea României în consorţiul ELI - Extreme Light Infrastructure ERIC. "Colegii din Ungaria şi Cehia au apreciat poziţia României şi progresele făcute în u
Studenţii care obţin 10 la examenele din sesiunea de vară, acces gratuit la UNTOLD
Studenţii de la universităţile de stat din România care iau nota 10 la examenele din sesiunea din vară vor primi abonamente gratuite la festivalul UNTOLD, care va avea loc între 4 şi 7 august la Cluj-Napoca, au anunţat, vineri, organizatorii. "După succesul longevivei campanii ,,BAC DE 10", UNTOLD extinde iniţiativa şi prin ,,Student de 1
Costoiu: România - singura ţară UE în care universităţile nu pot acorda titlul de doctor; ne raportăm la un sistem sovietic
Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a declarat joi că România este singura ţară din Uniunea Europeană în care universităţile nu pot acorda titlul de doctor şi "continuă să se raporteze la un sistem introdus în 1948 de comisarii sovietici". "Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, universităţile au
Universitatea din Craiova, inclusă în clasamentul Shanghai Ranking, top 500 universităţi din lume la Matematică
Universitatea din Craiova a fost inclusă în Shanghai Ranking for Academic Subjects 2022, în domeniul Matematică, un clasament internaţional ce ierarhizează primele 500 de universităţi din lume în funcţie de performanţa ştiinţifică. Potrivit Universităţii din Craiova, clasamentul Shanghai Ranking (https://www.shanghairanking.c
Sorin Cîmpeanu: Trebuie să facem cariera didactică atractivă prin mai multe modalităţi
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, este de părere că pentru a-i atrage pe absolvenţii universităţilor să aleagă o carieră în învăţământ, trebuie ca aceasta să fie făcută atractivă, începând cu nivelul de salarizare. Cîmpeanu a participat miercuri seară la dezbaterea publică pe tema proiectului legii
Ministrul Educaţiei - precizări în cazul CNATDCU: Comisia Naţională de Etică a Titlurilor Universitare va verifica existenţa plagiatului
Plagiatul se sancţionează cu retragerea titlului de doctor, iar Comisia Naţională de Etică a Titlurilor Universitare va verifica existenţa acestuia în lucrările de doctorat, a precizat miercuri ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a venit cu explicaţii legate de prevederile noii legi a învăţământului superior în contextul desfiinţării CNATD


