Bihor: Universitatea din Oradea lansează un program de licență în limba engleză destinat noilor tendințe în comunicare
Universitatea din Oradea a anunțat luni lansarea unui nou program de licență destinat noilor tendințe din comunicare, și anume specializarea ''Communication and Emerging Media'', program predat integral în limba engleză, care va debuta din toamna acestui an, dar pentru care au început deja înscrierile, a informat Biroul de comunicare al instituției.
Potrivit comunicatului remis, noua specializare dispune de 50 de locuri, toate la forma de învățământ cu taxă, valoarea acesteia fiind de 4.500 de lei pentru anul universitar 2026-2027. Programul se adresează tinerilor interesați de domeniul comunicării digitale, al noilor tehnologii și al mediilor emergente.
''În mod firesc, studenții sunt mai receptivi și mai interesați de noile media și de noile tehnologii, astfel că studenții de la Jurnalism ne-au cerut să modernizăm curricula, să o aducem mai aproape de noile forme de comunicare'', a explicat directorul Departamentului de Științe Politice și Științele Comunicării, prof. univ. dr. habil. Gabriela Goudenhooft.
Potrivit acesteia, dezvoltarea programului a fost susținută și de autorizarea, de către ARACIS, a unor noi direcții de studiu în domeniul comunicării, între care Media Digitală și Comunicare și Media Emergente. Alegerea limbii engleze de predare vine și ca răspuns la interesul studenților internaționali care au ajuns la Oradea prin programele Erasmus.
Programul Communication and Emerging Media urmărește să pregătească specialiști pentru domenii aflate în plină dezvoltare, precum crearea de conținut, comunicarea pe rețele sociale, brandingul digital, noile media sau comunicarea instituțională. Absolvenții vor putea activa inclusiv ca specialiști în social media, creatori de conținut, experți în comunicare digitală sau purtători de cuvânt.
''Am vrut să facem o ofertă atractivă tinerei generații. Dacă noile media de comunicare au un asemenea succes, de ce să nu fie ei cu adevărat profesioniști, să aibă o calificare în acest domeniu?'', a declarat Gabriela Goudenhooft.
Planul de învățământ include discipline precum storytelling, comunicare și industrii creative, comunicare vizuală și platforme digitale, campanii în media digitală sau branding în social media. Studenții vor avea posibilitatea de a combina această specializare cu Jurnalismul, beneficiind de recunoașterea unor discipline comune și de obținerea a două diplome de licență în domenii complementare.
Pentru a oferi viitorilor absolvenți abilități aplicate, programul va beneficia și de colaborarea unor cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, precum și de la Facultatea de Arte. Studenții vor putea dobândi competențe în utilizarea dispozitivelor moderne, realizarea de site-uri, design grafic și prelucrare de imagine.
Pe termen mediu, Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării ia în calcul și dezvoltarea unui program de master în domeniul comunicării.
Organizatorul programului este Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (FIRISPSC) a Universității din Oradea. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Universitatea din Oradea are cămin și cantină noi printr-o investiție PNRR de 41 de milioane de lei
Universitatea din Oradea și-a extins infrastructura pentru studenți cu un nou cămin, de 153 de locuri, și o cantină cu 380 de locuri, investiții realizate printr-un proiect PNRR în valoare de peste 41,4 milioane de lei. Noul cămin, denumit C5, cu parter și trei nivele, are o suprafață desfășurată de aproximativ 3.838 de metri pătrați și
Clasamentul Times Higher Education: Universitatea București - în primele 1.000 de instituții de învățământ superior din lume
Universitatea din București se situează pe prima poziție în rândul universităților comprehensive din România, poziționându-se în intervalul 801 - 1.000 la nivel mondial, conform celui mai recent clasament World University Rankings, realizat de Times Higher Education (THE) și publicat miercuri. 'O prezență cons
Studiu UAIC/Cafeaua perfectă - dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac
Dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac este secretul cafelei perfecte deslușit de un studiu de cercetare coordonat de Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' Iași. Potrivit reprezentanților instituției de învățământ superior, rezultatele provin dintr-un studiu care a măsurat plăcerea cafelei î
Cluj: Peste 60 de specialiști din 21 de județe, reuniți la UBB, la un curs pentru prevenirea și controlul bolilor
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 29 septembrie-1 octombrie, cursul 'Contribuția științelor sociale și comportamentale la prevenirea și controlul bolilor - Implicații pentru practică', care reunește peste 60 de specialiști din 21 de județe, din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică și Centrelor Regionale de Săn
Mihai Dimian: Lansăm un nou program de burse postdoctorale
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, anunță miercuri lansarea unui nou program de burse postdoctorale, care are ca scop spijinirea tranziției de la doctorat către o carieră universitară sau de cercetare. ''Astăzi, lansăm un nou program de burse postdoctorale, pentru a sprijini tranziția de la doctorat către o carieră universita
REPORTAJ/Harghita: Artă urbană în școlile din nordul județului; sute de elevi au descoperit graffiti-ul și pictura murală
Peste 700 de elevi au participat, în ultimele două săptămâni, la activitățile din cadrul proiectului 'Harghita Street Art EDU Fest - Educație prin artă urbană și identitate culturală', derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Călimani-Giurgeu, care a combinat pictura murală cu atelierele pentru elevii de toate vârstele.
Raport: România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE în educație
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului 'Education at a Glance 2026', lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat d
Precizări ale Ministerului Educației și Cercetării privind concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct
Proba pentru evaluarea de competențe de la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, constă în rezolvarea de către candidați, în maximum 60 de minute, a unui test standardizat cu 20
Ministerul Educației și Cercetării: 250 de propuneri de manuale pentru clasa a IX-a înscrise în licitație
Un număr de 250 de propuneri de manuale pentru clasa a IX-a au fost înscrise în procesul de licitație, a informat, marți, Ministerul Educației și Cercetării. Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE) a publicat raportul procedurii privind achiziția publică de manuale școlare destinate clasei a IX-a. 'Documentul a prim
România, locul I pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
Elevii români au ocupat locul I pe națiuni la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori (JBOI) 2026, cu trei medalii de aur și una de bronz, informează Ministerul Educației și Cercetării. Au obținut medalii elevi Andrei Nemțișor, clasa a VIII-a, Colegiul Național 'Costache Negruzzi', Iași, medalie de aur absolut, cu cel mai mare punctaj a
Sorin Cîmpeanu - Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Moldova
Rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Sorin Cîmpeanu, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Moldova, a anunțat instituția de învățământ superior. 'În Galeria de onoare a personalităților care dețin titlul de Doctor Honoris Causa al A
Rectorul Universității din Craiova: Inteligența artificială transformă deja felul în care învățăm, cercetăm și muncim
Rectorul Universității din Craiova, Cezar Ionuț Spînu, a declarat, luni, la deschiderea noului an universitar, că instituția trebuie să rămână conectată la transformările tehnologice și la spațiul academic european și internațional, subliniind că misiunea universității este să-i învețe pe studenți să gândească, să transforme informația î
Timiș: Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' a deschis anul academic într-un nou campus extins
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara și-a deschis porțile, luni, în noul campus, construit în comuna Ghiroda, limitrofă municipiului, ca extensie a infrastructurii educaționale, care aduce zeci de spații pentru cursuri, cercetare, cazare, conferințe, activități sportive și recuperare medicală.
Ministerul Educației și Cercetării lansează un program de prevenire a analfabetismului funcțional și abandonului școlar
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat luni lansarea PRIMII - Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție, un demers de prevenire a analfabetismului funcțional și a abandonului școlar pentru aproximativ 50.000 de copii din ciclul primar. Potrivit unui comunicat remis presei, valoarea PRIMII, finanțat prin
Rectorul TUIASI, către boboci: A fi student în Iași, cel mai frumos cadou făcut tinereții voastre
Rectorul Universității Tehnice 'Gheorghe Asachi' din Iași, Dan Cașcaval, a transmis luni, în cadrul festivității de deschidere a noului an universitar, că aceasta nu este doar o reluare a activității academice, ci un moment în care instituția de învățământ superior se schimbă și se dezvoltă, menționând totodată că 'a fi



