logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Timiș/Universitatea Politehnica împlinește 106 ani de la înființare: A modelat caracterele care au desenat harta libertății noastre

Imagine din galeria Agerpres

Politehnica rămâne fidelă misiunii sale de a forma ingineri, cercetători și specialiști, oameni capabili să înțeleagă lumea în care trăiesc și să contribuie la evoluția ei, se arată într-un mesaj transmis, miercuri, de Universitatea Politehnica Timișoara, cu prilejul împlinirii a 106 de la înființare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituția de învățământ superior, 'o universitate nu se definește doar prin ceea ce construiește în laboratoare, prin descoperirile pe care le face sau prin performanțele profesionale ale absolvenților săi', ci și 'prin caracterele pe care le formează, prin valorile pe care le transmite și prin rolul pe care îl joacă în comunitate'.

Sursa citată trece în revistă momentele importante din istoria Universității Politehnica Timișoara, precum revolta studențească anticomunistă din 1956, 'meciul istoric' de fotbal Poli - UTA Arad din 1964, ecoul Primăverii de la Praga în rândul studenților politehniști, Revoluția din 1989.

'Pentru Universitatea Politehnica Timișoara, păstrarea acestei moșteniri înseamnă mai mult decât evocarea unor momente importante din trecut. Înseamnă asumarea responsabilității de a transmite generațiilor viitoare valorile care au definit, în momente dificile, spiritul comunității universitare: libertatea de gândire, curajul de a pune întrebări, solidaritatea și implicarea în viața societății', se mai arată în comunicat.

Conform sursei amintite, Universitatea a fost înființată prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920, iar de atunci a format peste 140.000 de ingineri.

'Dar astăzi nu despre realizările tehnice vrem să vorbim. În urmă cu mai puțin de două săptămâni, am marcat 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din 1956, un moment de curaj și de demnitate care a depășit semnificația unei simple manifestări studențești și a rămas unul dintre reperele spiritului civic al Timișoarei. (...) Revolta din 1956 nu a fost doar un episod de istorie, ci o scânteie care avea să traverseze generații și să contribuie la conturarea identității unui oraș care, în decembrie 1989, avea să devină primul oraș liber de comunism din România', se precizează în comunicat.

Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a subliniat rolul instituției pe care o conduce în a forma caractere, nu doar ingineri.

'Politehnica nu a format doar ingineri, ci a modelat caracterele care au desenat harta libertății noastre. La 70 de ani de la gestul de curaj din 1956, avem datoria să le arătăm tinerilor de azi că inovația și tehnologia nu pot exista fără coloană vertebrală și spirit civic. Timișoara a fost, este și va rămâne un oraș liber datorită spiritului său', a declarat Drăgan, citat în comunicat. AGERPRES/(AS - editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 11-11-2026 11:40

Sondaj INSCOP: Majoritatea românilor consideră că principala responsabilitate pentru prevenirea violenței în școli revine familiilor

Mai mult de jumătate (51%) dintre români consideră că principala responsabilitate pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, potrivit unui sondaj INSCOP dat publicității miercuri. Conform studiului, realizat de INSCOP Research la solicitarea platformei de știri Informat.ro, în parteneriat c

Educatie - Stiinta 11-11-2026 11:23

Galați: Tradiții și culturi din șapte țări, prezentate de studenții străini ai Universității 'Dunărea de Jos'

Studenții străini ai Universității 'Dunărea de Jos' din Galați vor prezenta publicului tradiții, preparate gastronomice, dansuri și costume naționale din țările lor de origine, în cadrul celei de-a patra ediții a evenimentului 'Inovarea Culturală Studențească Gălățeană', programat în 17 noiembrie, cu prilejul Zilei Internaționale a Studenț

Educatie - Stiinta 11-11-2026 09:02

A II-a ediție a ElectroFEST, joi și vineri, la Politehnica București

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează joi și vineri cea de-a II-a ediție a ElectroFEST, eveniment dedicat inovațiilor din domeniul ingineriei electrice, electromobilității și soluțiilor inteligente pentru viitor. Potrivit organizatorilor, ElectroFEST aduce împreună mediul academic, industria,

Educatie - Stiinta 09-11-2026 14:26

Bistrița-Năsăud: Elevii și preșcolarii din județ, fără corn și lapte în noul an școlar; licitația, în desfășurare

Elevii și preșcolarii din județul Bistrița-Năsăud nu beneficiază, de la începerea noului an școlar, de produsele de panificație, lactatele și de fructele prevăzute prin ''Programul pentru școli al României'', deoarece licitația a fost lansată de Consiliul Județean în urmă cu trei săptămâni, iar termenul de depunere a ofertelor

Educatie - Stiinta 09-11-2026 14:00

Dâmbovița: Performanță academică și promovarea rezultatelor excepționale la Gala Cercetării Științifice a Universității ''Valahia'' Târgoviște

Universitatea ''Valahia'' din Târgoviște organizează, în perioada 9-11 noiembrie, Gala Cercetării Științifice 2026, manifestare dedicată promovării excelenței academice, rezultatelor științifice și inițiativelor din domeniul inovării. Evenimentul se desfășoară în campusul universitar de pe Aleea Sinaia din T&a

Educatie - Stiinta 09-11-2026 13:40

ANOSR a solicitat ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să poată beneficia de burse sociale

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a solicitat, luni, ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să aibă posibilitatea să beneficieze de burse sociale. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, solicitarea a fost formulată, în Comisia de dialog social a Ministerului Educației și Cercetării, în contextul d

Educatie - Stiinta 09-11-2026 13:33

Sorin Costreie: Nu putem să avem o educație de calitate fără un mediu educațional sigur

România nu poate să aibă o educație de calitate fără un mediu educațional sigur, fără protecția copiilor, precum și a profesorilor, a declarat, luni, ministrul Educației, Sorin Costreie, la conferința de încheiere a proiectului 'Consolidarea răspunsului la violența împotriva copiilor prin politici mai bine fundamentate și capacitate instituțională spori

Educatie - Stiinta 08-11-2026 11:11

Elevii români au obținut cinci medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Elevii români au obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz la cea de-a V-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori 2026, care s-a desfășurat în perioada 1-8 noiembrie la Ubon Ratchathani, Thailanda, și la care au participat reprezentanți din 25 de țări, a anunțat, duminică, Ministerul Educației și C

Educatie - Stiinta 06-11-2026 19:19

VIDEO Vaslui: Peste 100 de elevi și profesori au fost premiați în cadrul Galei Execelenței în Educație

Peste 100 de elevi și cadre didactice cu rezultate deosebite în anul școlar 2025 - 2026 au fost premiați, vineri, în cadrul Galei Excelenței în Educație, eveniment organizat de primăria municipiului Vaslui.

Educatie - Stiinta 06-11-2026 17:32

Costreie - întâlnire cu foști miniștri ai Educației: O colaborare reală poate ajuta la continuarea reformelor

Educația nu poate fi reconstruită la fiecare mandat, este o construcție pe termen lung, a declarat ministrul Sorin Costreie, care s-a întâlnit vineri cu foști miniștri ai Educației și Cercetării de după 1990. El a arătat că ia în calcul să pună bazele unui consiliu consultativ dedicat temelor esențiale din educație și cercetare.

Educatie - Stiinta 06-11-2026 14:34

Suceava: Aproximativ 500 de educatori, profesori și părinți din cinci județe, la Conferința Națională de Educație Timpurie

Aproximativ 500 de educatori, profesori, dar și părinți din cinci județe ale Moldovei au participat la Conferința Națională de Educație Timpurie, care s-a desfășurat recent în municipiul Suceava. Evenimentul, care a avut ca temă 'Dezvoltarea creativității copiilor în era digitală', a reunit mai mulți experți internaționali în educație

Educatie - Stiinta 06-11-2026 11:43

RECTIFICARE Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului

În știrea cu titlul 'Hunedoara: O nouă potecă tematică dezvăluie 80 de milioane de ani din istoria geologică a Geoparcului Țara Hațegului', publicată vineri, la ora 11:43, pe fluxurile Educație-Știință și Transilvania, în penultimul paragraf se va citi 'Asociația Prietenii Geoparcului', în loc de 'Asociația Prietenii Dinozaurilor'

Educatie - Stiinta 05-11-2026 18:35

UniFEST - la a XXV-a ediție: peste 120 de activități gratuite pentru studenți în 15 centre universitare, între 6 și 16 noiembrie

Studenții din 15 centre universitare au acces gratuit la peste 120 de activități educaționale, culturale, sportive și de divertisment, în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului UniFEST, organizat de Uniunea Studenților din România (UNI), între 6 și 16 noiembrie. Evenimentele sunt organizate de organizațiile studențești

Educatie - Stiinta 05-11-2026 17:47

Mureș: Universitatea de Arte va primi în administrare Cinematograful Arta, la aniversarea a 80 de ani de la înființare

Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a anunțat, joi, în cadrul festivității de aniversare a 80 de ani de la înființarea Universității de Arte din Târgu Mureș, că instituția va primi în administrare și folosință fostul cinematograf Arta din municipiu, după ce acesta a fost reabilitat. 'Și pentru că o aniversare atât de