Președintele Societății Eminescu de la Cernăuți: MAE a cerut Ucrainei să mențină actuala rețea de școli în limba română
Cernăuți - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Ministerul român al Afacerilor Externe a cerut autorităților din Ucraina să mențină actuala rețea de școli și licee cu predare în limba română, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, președintele Societății Culturale Mihai Eminescu din Cernăuți, Vasile Bâcu.
Potrivit acestuia, informația a fost transmisă reprezentanților comunității românești din regiunea Cernăuți de oficiali ai Consulatului General al României la Cernăuți, în cadrul unor întrevederi informale.
'Ni s-a comunicat că MAE a transmis o notă verbală către Ambasada Ucrainei la București prin care a solicitat păstrarea rețelei actuale de școli și, implicit, de licee. E un demers foarte bun. E bine că există dialog între București și Kiev și sper să existe rezultate pozitive în interesul ambelor părți', a afirmat Bâcu.
O nouă lege a educației ar urma să intre în vigoare în Ucraina începând de la 1 septembrie 2027. Actul normativ, deja adoptat, prevede modificări majore în structura unităților de învățământ, având ca efect dispariția a zeci de licee și școli românești din regiunea Cernăuți. AGERPRES/(A - editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Cursuri suspendate în corpul de clădire al liceului unde mai mulți copii au reclamat stări de rău
Cursurile vor fi suspendate, vineri, în corpul de clădire al Liceului ''Vasile Alecsandri'' din Săbăoani unde, joi, mai mulți copii au acuzat stări de rău și au fost transportați la spital, a anunțat Prefectura Neamț. ''Ca măsură preventivă, autoritățile locale, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Neam
Mureș: Harpă de peste 26.000 de euro, donată Colegiului Național de Artă de Asociația Cultura Viva Sighișoara
Elevii și profesorii Colegiului Național de Artă din Târgu Mureș vor beneficia permanent de o harpă de concert, evaluată la peste 26.000 de euro, după ce instrumentul, aflat în custodia unității de învățământ încă din anul 2021, va intra oficial în patrimoniul școlii printr-un contract de donație oferit de Asociația Cultura Viva Si
Strategia Națională pentru prevenirea și combaterea extremismului violent, în consultare publică
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat joi în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Strategiei Naționale pentru prevenirea și combaterea extremismului violent și constituirea Comitetului interministerial de monitorizare a implementării acestei strategii. Potrivit unui comunicat de presă al
Neamț: Nu a fost identificată cauza stării de rău a elevilor din Săbăoani, susține directorul adjunct al liceului
Directorul adjunct al Liceului ''Vasile Alecsandri'' din Săbăoani, Fabian Șipoteanu, a declarat pentru AGERPRES că nu a fost identificată cauza stării de rău pe care au reclamat-o mai mulți elevi, în cursul zilei de joi. Acesta a explicat că mai mulți elevi de clasa a șasea au simțit la prima oră de curs un miros în
Arad: UAV trece cursurile în online până în ianuarie, pentru a reduce facturile la energie și utilități
Universitatea 'Aurel Vlaicu' (UAV) Arad a decis să treacă toate cursurile și seminariile în online, cu mici excepții, pentru a reduce facturile la energie și alte utilități, măsura fiind valabilă până în ianuarie. Studenții au fost notificați de către profesori că toate clădirile, cu excepția celei a Facultății de Teologie, vor fi &ic
Gorj/Școală online pentru sute de elevi din Motru; municipiul nu mai beneficiază de căldură în sistem centralizat
Peste 550 de elevi din Motru fac cursurile în format online în această perioadă, din cauza faptului că municipiul nu mai beneficiază de căldură și apă caldă de mai multe luni, după ce Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) a fost închisă în martie anul acesta. În mediul online, mai mulți părinți și-au arătat nemulțumir
Costreie: Responsabilitatea pentru prevenirea violenței în școli este comună, împărtășită în special între familie și școală
Responsabilitatea pentru prevenirea violenței în școli este comună, împărtășită în special între familie și școală, a declarat joi ministrul Educației, Sorin Costreie. El a participat, alături de premier și ministrul Muncii, la Palatul Victoria, la reuniunea Grupului de lucru pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul șco
Acord de cooperare academică semnat de Politehnica București și Universitatea Hoseo din Republica Coreea
Politehnica București și Universitatea Hoseo din Republica Coreea au semnat un acord de cooperare, care stabilește cadrul dezvoltării unor proiecte academice și științifice comune, a anunțat rectorul Mihnea Costoiu. Politehnica București a primit miercuri vizita unei delegații din Republica Coreea, din care au făcut parte reprezentanți ai Universității Hoseo ș
Prima ediție a UNIJobs - pe 13 și 14 noiembrie; peste 30 de angajatori, organizații și instituții publice se întâlnesc cu studenții
Uniunea Studenților din România (UNI) organizează, pe 13 și 14 noiembrie, prima ediție a UNIJobs, un târg de cariere care aduce în același loc angajatori din mediul privat, organizații nonguvernamentale și instituții publice. Evenimentul are loc la deGalben, Hubul cultural al Sectorului 1 (Piața Amzei nr. 13, București), între orele 12:
A II-a ediție a ElectroFEST, joi și vineri, la Politehnica București
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează joi și vineri cea de-a II-a ediție a ElectroFEST, eveniment dedicat inovațiilor din domeniul ingineriei electrice, electromobilității și soluțiilor inteligente pentru viitor. Potrivit organizatorilor, ElectroFEST aduce împreună mediul academic, industria,
REPORTAJ/Iași: Tehnologiile viitorului de la TECHNOVERS 2026 au stârnit curiozitatea ieșenilor veniți la cumpărături în Atrium Palas
Roboți care se deplasează în toate direcțiile, o inimă artificială, softuri care măsoară tensiunea arterială cu ajutorul inteligenței artificiale, dar și materiale ecologice care ar putea înlocui cimentul convențional - nu sunt exponate dintr-un muzeu al tehnologiei, ci doar câteva dintre invențiile prezentate, miercuri, în Atrium Palas din Ia
Arad: 'Prânz pe întuneric' cu zeci de elevi care au experimentat percepția și empatia în cadrul unui proiect inedit
Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un 'Prânz pe întuneric', o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere. Lipsiți de reperele vizuale în timpul mesei, elevii au experimentat
Arad: UVVG a lansat un proiect de cercetare bazat pe inteligența artificială, dedicat pacienților oncologici
Universitatea de Vest 'Vasile Goldiș' (UVVG) Arad a lansat proiectul de cercetare 'Sinbiotice inovative personalizate asistate de AI în sprijinul pacienților oncologici', cea mai amplă inițiativă de acest gen din istoria instituției, cu un buget total de 18,5 milioane de lei, având ca scop dezvoltarea unor soluții medicale destinate persoa
Timiș/Universitatea Politehnica împlinește 106 ani de la înființare: A modelat caracterele care au desenat harta libertății noastre
Politehnica rămâne fidelă misiunii sale de a forma ingineri, cercetători și specialiști, oameni capabili să înțeleagă lumea în care trăiesc și să contribuie la evoluția ei, se arată într-un mesaj transmis, miercuri, de Universitatea Politehnica Timișoara, cu prilejul împlinirii a 106 de la înființare. Potriv
Sondaj INSCOP: Majoritatea românilor consideră că principala responsabilitate pentru prevenirea violenței în școli revine familiilor
Mai mult de jumătate (51%) dintre români consideră că principala responsabilitate pentru prevenirea violenței în școli revine părinților și familiilor elevilor, potrivit unui sondaj INSCOP dat publicității miercuri. Conform studiului, realizat de INSCOP Research la solicitarea platformei de știri Informat.ro, în parteneriat c









