logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Ligia Deca: Extindere fără precedent a programelor care asigură accesul copiilor fără posibilităţi la şcoală

Image

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, joi, în cadrul dezbaterii publice "Pactul Pentru Tineri", organizată la Târgu Mureş de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), că în acest an şcolar se poate vorbi despre o extindere fără precedent a programelor cheie care asigură accesul copiilor fără posibilităţi la şcoală, cum ar fi cele peste 700.000 de burse sociale şi programul naţional "Masă sănătoasă".

"Este clar că abandonul şcolar şi readucerea la şcoală şi menţinerea în şcoală a mamelor minore nu poate fi doar misiunea Ministerului Educaţiei, dar avem cu siguranţă un rol important în creşterea echităţii şi incluziunii sistemului educaţional. (...) Ministerul Educaţiei intervine prin ajutor direct. Anul acesta şcolar am avut peste 700.000 de burse sociale, numărul este unul record, sunt peste 700.000 pe toate criteriile care ţin de nivelul familial, financiar, de condiţie medicală, familii mono-parentale, familii beneficiare de ajutorul social şi aşa mai depart. Mai mult decât atât, vorbim despre o extindere fără precedent a programelor cheie care, ne spun directorii de şcoli, asigură accesul copiilor fără posibilităţi la şcoală", a declarat ministrul Deca.

Ea a subliniat că "Masă sănătoasă" este cel mai mare program pe această temă pe care România l-a avut vreodată şi că ţinta sa este includerea unui număr de 1 milion de copii.

"Primul exemplu este 'Masa sănătoasă' sau 'Masa caldă', cum o ştim cu toţii din legislaţia anterioară. Numărul de copii beneficiari în acest an şcolar mai mult decât s-a dublat. De la aproximativ 180.000, vorbim acum de peste 450.000 de copii şi acest număr va creşte până la ţinta de 1.000.000 de copii pe care o avem prinsă deja în legea învăţământului preuniversitar. Dar la acest număr, care este direct legat de programul 'Masă sănătoasă', se leagă numărul de copii beneficiari din şcolile care sunt parte a unui program foarte important legat de tema zilei de astăzi, şi anume programul naţional de reducere a abandonului şcolar. Este cel mai mare program pe această temă pe care România l-a avut vreodată. Constă în granturi care se dau şcolilor direct, pentru ca ele, şcolile, să decidă dintr-o listă de activităţi finanţate ce li se potriveşte comunităţii de copii pe care o au acolo. Putem să vedem finanţarea pentru masă caldă, pentru navetă, dacă este cazul, pentru consiliere, pentru excursii", a afirmat Ligia Deca.

În privinţa reintegrării în sistemul de învăţământ a mamelor minore, ministrul Educaţiei a arătat că în Parlamentul României a fost dezbătută necesitatea acordării unei atenţii speciale acestei categorii, fiind menţionată importanţa acordării burselor pentru participarea şcolară a acestora, dar şi consiliere, flexibilizarea programului şcolar în aşa fel încât, mai ales în acea perioadă când ele sunt legate de copii sau sunt vulnerabile, să poată participa hibrid la cursuri, adică fizic sau online.

"Vorbim despre flexibilizare în ceea ce priveşte numărul de absenţe. Cred că interesul nostru este să le păstrăm în şcoală şi să păstrăm rezultatele lor în aşa fel încât să poată progresa. Vorbim despre prioritizarea lor în ceea ce înseamnă locurile în creşe şi grădiniţe, garantarea locului pentru ca ele, la rândul lor, să poată merge la şcoală şi multe alte măsuri dedicate oferirii unei şanse egale", a arătat ministrul.

Ligia Deca a precizat că prioritatea sa a fost acordarea unei şanse fiecărui copil, atât pe considerente sociale, cât mai ales că România nu îşi mai poate permite să irosească resurse umane.

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a organizat, joi, la Liceul Teoretic "Bolyai Farkas" din Târgu Mureş, dezbaterea publică din cadrul programului naţional pentru reducerea abandonului şcolar "Pactul Pentru Tineri", în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi UNICEF, cu susţinerea sponsorului principal OMV Petrom şi a partenerului media principal Euronews România.

Potrivit iniţiatorilor, în cadrul programului "Pactul pentru Tineri" au fost organizate 10 dezbateri publice judeţene la care au participat peste 2.500 de profesori, elevi, părinţi, reprezentanţi ai ONG-urilor, consilieri şcolari, oficialităţi interesaţi de găsirea de soluţii care să contribuie la diminuarea acestui fenomen.

Campania "Clasa M. Clasa Mamelor minore", parte componentă a programului "Pactul pentru Tineri", derulată în 2023, a generat conştientizare şi dezbatere la nivelul întregii societăţi, dar mai ales rezultate, acţiuni concrete menite să schimbe viitorul acestor copile devenite prea devreme femei.

"Conform raportărilor INS, România este într-un risc de sărăcie şi excluziune socială de 34%, ceea ce înseamnă că unul din trei oameni este împins la marginea societăţii de către un sistem ce nu ţine pasul cu nevoile vremurilor pe care le trăim. 85% dintre adolescentele care au devenit mame în anul 2021 provin din mediul rural. Cu alte cuvinte, din punct de vedere statistic, fenomenul care a urcat România în topul european, copii născuţi de mamele minore, se asociază, din punct de vedere statistic, cu starea de sărăcie, consilierea şi educaţia sexuală deficitară (...) Calibrăm un sistem, îl aliniem unor principii superioare, cristalizăm idei şi deschidem canale cu decidenţii, dar pentru a transforma societatea, trebuie ca fiecare entitate, fiecare organizaţie, fiecare om în definitiv, să depună efortul de a acţiona. Sistemul educaţional are nevoie de resurse materiale şi programe funcţionale, dar în spatele lor trebuie să stea o societate conştientă că este responsabilă pentru fiecare membru al său, pentru fiecare adolescent sau adolescentă", a declarat preşedintele CONAF, Cristina Chiriac.

Institutul Naţional de Statistică (INS) indică existenţa în judeţul Mureş a celui mai mare număr de mame minore, 887 de cazuri, din totalul de peste 16.821 de mame minore în România, în anul 2022.

Între speakerii conferinţei de la Târgu Mureş s-au mai regăsit preşedintele Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, Dumitriţa Gliga, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Rareş Petru Achiriloaie, subsecretar de stat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Francisc Oscar Gal, primarul municipiului Târgu Mureş, Zoltán Soos, prefectul judeţului, Ciprian Dobre şi alţii. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 19

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 17-04-2025 12:48

Prezidențiale2025/Cluj: UBB lansează busola pentru alegerile prezidențiale

Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca lansează busola RefreshVote.ro pentru alegerile prezidențiale din luna mai. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează, pentru al doilea an consecutiv, busola digitală pentru alegerile prezidențiale. RefreshVote.ro este o platformă digitală gratuită, cunoscută și ca '

Educatie - Stiinta 17-04-2025 11:15

Politehnica București organizează în perioada 9 - 11 mai ediția a III-a a SpaceFEST

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Inginerie Aerospațială, în colaborare cu Agenția Spațială Română (ROSA), va organiza, în perioada 9 - 11 mai, cea de-a treia ediție a SpaceFEST 2025, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat explorării spațiului. Cam

Educatie - Stiinta 16-04-2025 18:51

Rectorul UPB: Memorandumul semnat cu instituții din Coreea de Sud - un pas înainte în inovații în industria de apărare

Memorandumul de înțelegere semnat miercuri de către Hanwha Aerospace România- o filială a Hanwha Aerospace - cu Universitatea Națională Pusan (PNU) și Universitatea Politehnica de Știință și Tehnologie București (UPB) este 'un pas înainte' în ceea ce privește inovațiile în industria de apărare, a afirmat rectorul UPB, Mihnea Cost

Educatie - Stiinta 16-04-2025 17:15

Cluj: Omul de afaceri Dorel Goia a înființat un afterschool gratuit pentru elevii din cartierul Mănăștur

Omul de afaceri clujean Dorel Goia a înființat, prin intermediul fundației sale 'Ioan și Maria', un centru afterschool în Cluj-Napoca, unde elevii de la școlile din cartierul Mănăștur, în special cei cu dificultăți materiale, vor putea, ajutați de profesori, să-și consolideze informațiile primite la cursuri și să desfășoare diverse alte acti

Educatie - Stiinta 16-04-2025 16:27

Reprezentanții Universității din București au transmis un apel pentru o Românie democratică și euroatlantică

Universitatea din București a transmis miercuri un Apel pentru o Românie democratică și euroatlantică, în contextul în care, susțin reprezentanții instituției de învățământ superior, libertatea obținută 'cu sânge' în 1989 și 1990 este amenințată de 'vectorii regimurilor antidemocratice, autoritariste și dictatoria

Educatie - Stiinta 16-04-2025 14:52

Cursurile se pot desfășura online în unitățile de învățământ care vor fi centre de examen la Bacalaureat

Cursurile se pot desfășura în format online asincron în unitățile de învățământ desemnate centre de examen sau din care provin resursele umane implicate în desfășurarea examenului de Bacalaureat, la cererea inspectorului școlar general, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, în zilele în care sunt programate probe

Educatie - Stiinta 16-04-2025 13:36

CONAF/Peste 100 de elevi din Buzău și Iași, participanți în semifinale ale Maratonului pentru Educație Antreprenorială

Peste 100 de elevi și-a expus viziunea asupra lumii de mâine în cadrul semifinalelor Maratonului pentru Educație Antreprenorială care au avut loc la Buzău și Iași. Potrivit unor comunicate transmise AGERPRES de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Maratonul pentru Educație Antreprenorială face parte din pro

Educatie - Stiinta 16-04-2025 10:08

Cea de-a IV-a ediție a Poli AutoFEST în perioada 16 - 18 mai, în Campusul Politehnicii București

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Transporturi, va organiza, în perioada 16 - 18 mai, cea de-a IV-a ediție a Poli AutoFEST, un eveniment care va aduna pasionați ai industriei auto, inovatori și profesioniști în domeniu. 'Poli AutoFEST 2025 va aduce în prim-plan nu d

Educatie - Stiinta 16-04-2025 08:34

Elevii intră în vacanță joi, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra de joi, după finalizarea cursurilor, în vacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale, urmând să se întoarcă la școală pe 28 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie, după terminarea cursurilor. Pentru clasa a VIII-a,

Educatie - Stiinta 15-04-2025 14:50

Tulcea: O adolescentă de 14 ani, prima sportivă calificată de cinci ori în finalele unui Campionat național de înot

O elevă de clasa a VI-a de la Școala generală 'Alexandru Ciucurencu', Cristiana Melnic, este prima înotătoare din județul Tulcea care s-a calificat în cinci finale ale unui campionat național organizat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRPNM), ea avându-l ca model pe David Popovici de la care încă nu a reușit să

Educatie - Stiinta 15-04-2025 13:44

Covasna: Polițiștii se alătură programului de transport școlar Pedibus

Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Covasna a încheiat un protocol de colaborare cu Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, prin care va susține programul Pedibus, lansat de către autoritățile locale în urmă cu aproape patru ani cu scopul de a determina elevii din clasele primare să meargă pe jos la școală. În baza acestei co

Educatie - Stiinta 14-04-2025 16:24

Cluj/ Daniel David: Dacă vrei performanță, trebuie să întărești resursa umană și infrastructura

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel David. a participat, luni, la inaugurarea noului sediu al Facultății de Drept a Universității ''Babeș-Bolyai'' (UBB) din Cluj-Napoca. El a amintit, în discursul său, că proiectul noului sediu al Facultății de Drept a început în timpul mandatului său de

Educatie - Stiinta 14-04-2025 11:43

Constanța: Universitatea Ovidius organizează o nouă ediție a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor, dedicat tinerilor talentați

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Arte, anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor', dedicat tinerilor talentați, ce se va desfășura pe 24 mai. Reprezentanții Universității Ovidius au informat, luni, că prima ediție a Galei, organizată în 2024, s-a remarcat prin impactul său soc

Educatie - Stiinta 12-04-2025 08:00

REPORTAJ Harghita: Centrul Fabton din Miercurea-Ciuc - locul unde zeci de copii deprind tainele lego-roboticii

Centrul Fabton din Miercurea este locul unde zeci de copiii deprind tainele lego-roboticii, iar opt dintre ei se pregătesc intens, în această perioadă, pentru a participa la o prestigioasă competiție de profil în Australia, în cadrul First Lego League. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest domeniu, centrul Fabton par

Educatie - Stiinta 11-04-2025 20:59

Ministerul Educației și Cercetării: Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională

Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat în Monitorul Oficial. Ordinul privind aprobarea unor programe școlare pentru discipline opționale din oferta națională, parte a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, prevede inclu