Cluj: O aplicaţie pentru nevăzători, creată de elevi, a obţinut Premiul I la Gala ''Descoperă-ţi Pasiunea în IT'' 2023
Aplicaţia Palmsy, un dispozitiv dedicat nevăzătorilor, care-i ajută să fie independenţi când vine vorba de orientare şi de citirea textului care nu este afişat în braille, le-a adus unor elevi clujeni Premiul I la Gala "Descoperă-ţi Pasiunea în IT" 2023, desfăşurată la FSEGA din cadrul UBB Cluj-Napoca.
"Premiul I, în valoare de 4.100 lei, a fost câştigat de echipa Palmsy, alcătuită din Sofia-Maria Bud, Abel-Dumitru Burduhos, Alexandru-Marius Chira, Felix Crişan, Armand Farkas şi Maria-Teodora Pescaru, mentorată de Sorin Ionuţ Băjenaru de la Bosh România. Palmsy este un dispozitiv dedicat nevăzătorilor, ajutându-i să fie independenţi când vine vorba de orientare şi citirea textului care nu este afişat în braille", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de organizatori.
Au mai fost premiaţi elevi şi studenţi din Braşov, Cluj-Napoca şi Oradea.
"Cea de-a IX-a ediţie a Academiei Descoperă-ţi Pasiunea în IT (DpIT) a reunit în acest an 120 liceeni şi studenţi participanţi din toată ţara care şi-au petrecut o jumătate de an la dezvoltarea a 20 de idei revoluţionare, menite să facă lumea mai sigură, mai eficientă şi mai inteligentă. Cele mai bune dintre aplicaţii au fost premiate luni, 13 noiembrie, la finalul expoziţiei găzduite de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca", se arată în comunicatul organizatorilor.
Potrivit sursei citate, Premiul II, în valoare de 3.500 lei, a fost obţinut de echipa reciPET, formată din Marcus Cîrnaţ, Ana-Sofia Crişan, Cristian-Ioan Gavrilă, Nicolas Guţu, David-Călin Prodan şi Raul Urianu, mentorată de Flaviu Adrian Centea de la PitechPlus. "reciPET este o soluţie inovatoare care permite oricui să transforme acasă sticlele obţinute din PET în filament pentru imprimanta 3D, pentru a da o nouă viaţă plasticului", menţionează comunicatul.
Anul acesta au fost acordate două premii III întrucât două echipe au obţinut punctaj egal.
Astfel, Premiul III, în valoare de 2.900 lei, a revenit echipei AtruX formată din Ioana-Valeria Gavrilă, Leonardo Moşuţan, Alexandru Mureşan, Darius-Florin Nicoară, Sebastian-Temin Park şi Diana-Alexandra Perşa, mentorată de Marius Cristian Cristescu de la Fortech, o companie GlobalLogic. AtruX este produsul esenţial destinat firmelor de transport mărfuri, conectând comunicarea internă şi securitatea.
Tot Premiul III, în valoare de 2.900 lei, a revenit echipei PillKeeper formată din Maia-Iarina Braicu, Alexandru Crisşan, Bogdan Rus, Matei Rus, Darius-Mihai Timar şi Jessica-Daria Untea, mentorată de Dragoş Petraşcu de la Fortech, o companie GlobalLogic. Aplicaţia PillKeeper îi ajută pe cei care se confruntă cu dificultăţi în respectarea tratamentului.
"A fost o ediţie memorabilă. Am văzut la lucru tineri deosebit de talentaţi, gata să schimbe încă de azi lumea de mâine. Sunt minţi strălucite pe care vrem să le păstrăm aici, în România. De aceea este important ca şi alţi actori sociali şi economici să se implice în stimularea creativităţii lor şi în susţinerea lor financiară. Am făcut tot ce a ţinut de noi pentru a-i pregăti pe aceşti tineri să poată contribui la schimbare prin inovare; în continuare, sper că se vor implica şi alţi susţinători, care să le aprecieze realizările şi să îi ajute să valorifice la maximum ceea ce au învăţat în cadrul proiectului", a declarat preşedintele Asociaţiei DpIT, Liliana Ştefan-Cazacu, organizatorul programului.
În total, au fost premiate 80 de persoane - 60 de elevi, 7 studenţi şi 13 mentori -, cu premii în sume de bani şi produse (gadgeturi) în valoare totală de 30.000 lei.
Programul "Academia DpIT" este organizat de Asociaţia "Descoperă-ţi pasiunea în IT" şi a pornit de la Cluj. Liceenilor din judeţe precum Cluj, Bihor, Sibiu, Mureş, Braşov, Prahova, Satu Mare sau Maramureş, li se oferă în acest fel posibilitatea interacţiunii directe cu responsabilităţi reale şi mediul de muncă dintr-o companie. Programul este susţinut de peste 40 de parteneri, atât din mediul de business, cât şi din învăţământul preuniversitar şi academic, printre care Fortech o companie GlobalLogic, Bosch România, Accenture România, Betfair România Development, .msg systems România, PitechPlus, Nagarro România, Marquardt România, Tech Breeze, Wolfpack Digital, NetMatch, Telenav, ScanStart, Kronsoft Development, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, SmartHR şi Cluj IT Cluster. AGERPRES/ (AS-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f
Calendarul privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare - în consultare publică
Proiectul privind calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2027 - 2028 a fost pus miercuri în consultare publică, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2027 inclusiv au obligația de a înscrie copiii &icir
Universitatea din București lansează un studio de creație multimedia; investiție de peste 500.000 de lei
Universitatea din București (UB) lansează, începând cu anul de învățământ 2026 - 2027, Studioul de Creație Multimedia, unde se desfășoară activități de clasă pentru studenții mai multor facultăți, în special pentru cei de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC). Potrivit unui comunicat de presă
Dimian: 4.615 candidați au promovat proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru directori
Un număr de 4.615 candidați au promovat proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, înainte de contestații, a anunțat, marți, ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Potrivit datelor disponibile înainte de contestații, fără județul Buzău, au participat 6.684
Mureș: Roboți umanoizi și inteligență artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii la conferința LIMITL3SS
Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinței LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul Culturii din Târgu Mureș, un eveniment de referință ce aduce tehnologiile de frontieră direct în fața comunității locale și a mediului academic. Potrivit organizatorilor, publicul va pute
Cluj: UBB a achiziționat un robot umanoid pentru hubul său de inovare
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca a achiziționat un robot umanoid pentru a-și consolida infrastructura de cercetare și educație, urmând să fie folosit în laboratorul de robotică din cadrul hubului de inovare al universității. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) își extinde infrastructura dedicată teh
Concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în școli: Marți - proba de competențe
Proba de competențe din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat se va susține marți în 42 de centre. Au fost validate dosarele a 7.035 de candidați și 8.491 dintre opțiunile exprimate de aceștia. Comparativ cu numărul posturilor scoa
Bihor: Studenți și cercetători din România și Serbia au participat la Oradea la un workshop privind eficiența energetică
Studenți, elevi, profesori și specialiști din România și Serbia au participat, în perioada 8-10 octombrie, la cea de-a XI-a ediție a workshop-ului 'Creșterea eficienței energetice la consumatori industriali și casnici', desfășurat la Oradea și Băile Felix, menit să sprijine dezvoltarea unor soluții practice pentru reducerea consumului de energie,
Buzău: Concursul de directori în învățământul preuniversitar a fost suspendat, în urma unei decizii judecătorești
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Buzău a suspendat, luni, procedurile concursului organizat pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, în urma unei decizii a Tribunalului Buzău, cu privire la o contestație depusă în instanță referitoare la modalitatea de desfășurare a concursului. 'Ca urmare a sentinței civi
Echipa României a obținut argintul la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud
Echipa României a obținut argintul la Olimpiada Internațională de Robotică FIRST Global Challenge 2026, care s-a desfășurat în perioada 7 - 10 octombrie, la Incheon, în Coreea de Sud, evenimentul reunind peste 190 de țări. Cei cinci elevi din Pitești care au adus medalia de argint României sunt Ada-Maria Comănescu, Constantin Victor Coa
Dimian: Am aprobat manualele școlare pentru clasa a IX pentru 63 de discipline
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a aprobat manualele școlare pentru clasa a IX-a declarate câștigătoare în urma licitațiilor organizate pentru 63 de discipline, în timp ce pentru alte nouă discipline au fost depuse contestații. Potrivit ministrului, procedura de achiziție pentru disciplinele la care au fost depuse cont
Guvern: Statutul de observator al României în cadrul ELI ERIC, prelungit cu doi ani
Guvernul a aprobat vineri prelungirea cu doi ani a statutului de observator al României în cadrul Extreme Light Infrastructure - European Research Infrastructure Consortium (ELI ERIC). În paralel, vor fi evaluate condițiile pentru o eventuală aderare a României în calitate de membru, se arată într-un comunicat al Biroului de
Filosoful Aurel Codoban: Noua variantă de cercetător care va lua Premiul Nobel va fi în parteneriat cu inteligența artificială
În viitorul apropiat, Inteligența Artificială (AI) va lua Premiul Nobel, a declarat, pentru AGERPRES, filosoful și eseistul Aurel Codoban, membru corespondent al Academiei Române. ''Eu cred că va lua (premiul Nobel - n.r.) și sunt temeiuri serioase. E un proiect în acest sens; în martie, o echipă japonezo-indian
Bistrița-Năsăud: Victimele Holocaustului, comemorate prin lecții deschise cu elevii, susținute de fiica unei supraviețuitoare (GALERIE FOTO)
Fiica unei supraviețuitoare a Holocaustului, Natalia Țigăuan, a ținut să comemoreze victimele acestui episod negru din istoria omenirii prin lecții deschise cu elevii, ținute chiar în sinagoga din Bistrița. Membră în conducerea Comunității evreilor din Bistrița-Năsăud, Natalia Țigăuan spune că în zonă mai sunt foarte puțini e








