logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Mureş: În premieră naţională, materie opţională în şcoli pentru combaterea consumului de droguri şi bullying-ului

Image

Coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Mureş, comisar de poliţie Ion Aleodor Roman, şi coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, comisar şef de poliţie Gabriela Pâncă, au propus, în premieră naţională, introducerea unei materii opţionale în şcoli "Educaţie pentru siguranţă", pe problematica consumului de droguri, bullying-ul, delicvenţei juvenile şi siguranţei rutiere.

"Am avut un proiect de bună practică la nivel naţional. Este singurul de acest gen. Dorim să implementăm o materie opţională în şcoli în care să fie abordate, pe lângă problematica consumului de droguri, bullying-ul, delincvenţa juvenilă, siguranţa rutieră. Este primul de acest gen la nivel naţional. Sperăm să ne şi reuşească acest proiect, să reuşim să implementăm această disciplină opţională 'Educaţie pentru siguranţă' (...) Vârsta de debut în consumul de droguri este una îngrijorător de mică, 13-14 ani (...) Avem în evidenţe şi copii cu vârste mai mici, dar vârsta de debut de 13-14 ani, este îngrijorător", a declarat, joi, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Mureş, comisar de poliţie Ion Aleodor Roman, într-o conferinţă de presă.

Coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, comisar şef de poliţie Gabriela Pâncă, a arătat că acest curs opţional ar fi unic la nivel naţional şi că acesta a fost deja adoptat de anumite cadre didactice în şcoli din judeţul Mureş.

"Proiectul pentru siguranţă este unul vechi, cu care ne mândrim şi cu care am făcut paşi. Pe site-ul edusig.ro profesorii pot afla ce trebuie să facă, să se înscrie şi să participe la formări pentru a putea susţine această materie. Oricum sunt încărcate acolo materiale care pot folosi oricărui profesor, diriginte în activităţile pe care le desfăşoară pe toată paleta de siguranţă, pe toate domeniile de criminalitate. A fost puţin mai greoi, ca orice început, însă se aşteaptă avizul Ministerului Educaţiei pentru programă şi pentru a se organiza, prin Casa Corpului Didactic, formarea cadrelor didactice care doresc să se implice, să participe la formare şi apoi să predea până la urmă această materie. Există un manual pe site-ul edusig.ro, există şi manualul, există şi unele caiete de lucru. Sigur că se pot dezvolta materialele, este un început, dar apreciem că este unul foarte important. De altfel, în urmă 5 ani am început să discutăm despre asta", a arătat Gabriela Pâncă.

Reprezentanta IPJ Mureş a arătat că un profesor de sport a fost primul care a experimentat predarea acestei materii, în timpul educaţiei privind mersul pe bicicletă.

"De fapt de aici am pornit, de la sesiunile Fundaţiei Comunitare Mureş în ceea ce priveşte mersul corect pe bicicletă. Profesorul de sport a folosit orele, nu numai orele dumnealui, pentru a preda. Unii profesori ne-au invitat să îi susţinem în anumite activităţi. Este un început şi sperăm ca odată ce părinţii vor vedea cum este această materie, ea se va extinde şi tot mai multe şcoli o vor putea oferi (...) Important este să începem de undeva şi este un sprijin extraordinar, fiindcă resursele umane implicate în activitatea de educaţie pentru siguranţă a elevilor sunt limitate, iar implicarea profesorilor va fi un un aport extraordinar", a susţinut comisar şef Gabriela Pâncă.

Coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Mureş, comisar de poliţie Ion Aleodor Roman, a afirmat că pe lângă vârsta fragedă la care anumiţi copii încep să consume droguri există şi un alt factor de risc.

"Aceste droguri au în componenţă din ce în ce mai multe substanţe, altele decât cele psihoactive. Aici mă refer la substanţe chimice toxice, cancerigene, adevărate otrăvuri care sunt conţinute de aceste substanţe. Acestea sunt unele dintre riscurile care ne îngrijorează poate mai mult decât simpla creştere a prevalenţei şi a numărului consumatorilor de droguri, pentru că au apărut din ce în ce mai mulţi astfel de factori de risc (...) Noi de toate aceste aspecte am ţinut cont în activităţile noastre de prevenire a consumului. Toate au fost direcţionate în acest mod pentru a reuşi să diminuăm aceşti factori de risc, pentru a reuşi reducerea cererii de droguri. Iar un alt factor de risc de care noi am ţinut cont este diversificarea tipologiilor de consum şi a zonelor de consum. Acum nu mai vorbim de marile aglomerări urbane, de oraşe, municipii, în consum de droguri avem foarte mulţi consumatori la nivel de mediu rural, la sate, comune. În acest sens, am desfăşurat activităţi pe trei mari paliere pe prevenire, la şcoală (gimnaziu, liceu, mediu universitar), prevenire în familie şi prevenire în comunitate", a susţinut comisar Ion Aleodor Roman.

La conferinţa de presă au participat şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, comisar şef de poliţie Constantin Mihalache, şeful Serviciului Rutier Mureş, comisar şef de poliţie Cristian Conţiu, împuternicit şef al Biroului Siguranţă Şcolară, subinspector de poliţie Roxana Mureşan, şi inspector de poliţie Alexandra Luca, purtător de cuvânt al IPJ Mureş. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 21

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 17-04-2025 12:48

Prezidențiale2025/Cluj: UBB lansează busola pentru alegerile prezidențiale

Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca lansează busola RefreshVote.ro pentru alegerile prezidențiale din luna mai. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează, pentru al doilea an consecutiv, busola digitală pentru alegerile prezidențiale. RefreshVote.ro este o platformă digitală gratuită, cunoscută și ca '

Educatie - Stiinta 17-04-2025 11:15

Politehnica București organizează în perioada 9 - 11 mai ediția a III-a a SpaceFEST

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Inginerie Aerospațială, în colaborare cu Agenția Spațială Română (ROSA), va organiza, în perioada 9 - 11 mai, cea de-a treia ediție a SpaceFEST 2025, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat explorării spațiului. Cam

Educatie - Stiinta 16-04-2025 18:51

Rectorul UPB: Memorandumul semnat cu instituții din Coreea de Sud - un pas înainte în inovații în industria de apărare

Memorandumul de înțelegere semnat miercuri de către Hanwha Aerospace România- o filială a Hanwha Aerospace - cu Universitatea Națională Pusan (PNU) și Universitatea Politehnica de Știință și Tehnologie București (UPB) este 'un pas înainte' în ceea ce privește inovațiile în industria de apărare, a afirmat rectorul UPB, Mihnea Cost

Educatie - Stiinta 16-04-2025 17:15

Cluj: Omul de afaceri Dorel Goia a înființat un afterschool gratuit pentru elevii din cartierul Mănăștur

Omul de afaceri clujean Dorel Goia a înființat, prin intermediul fundației sale 'Ioan și Maria', un centru afterschool în Cluj-Napoca, unde elevii de la școlile din cartierul Mănăștur, în special cei cu dificultăți materiale, vor putea, ajutați de profesori, să-și consolideze informațiile primite la cursuri și să desfășoare diverse alte acti

Educatie - Stiinta 16-04-2025 16:27

Reprezentanții Universității din București au transmis un apel pentru o Românie democratică și euroatlantică

Universitatea din București a transmis miercuri un Apel pentru o Românie democratică și euroatlantică, în contextul în care, susțin reprezentanții instituției de învățământ superior, libertatea obținută 'cu sânge' în 1989 și 1990 este amenințată de 'vectorii regimurilor antidemocratice, autoritariste și dictatoria

Educatie - Stiinta 16-04-2025 14:52

Cursurile se pot desfășura online în unitățile de învățământ care vor fi centre de examen la Bacalaureat

Cursurile se pot desfășura în format online asincron în unitățile de învățământ desemnate centre de examen sau din care provin resursele umane implicate în desfășurarea examenului de Bacalaureat, la cererea inspectorului școlar general, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, în zilele în care sunt programate probe

Educatie - Stiinta 16-04-2025 13:36

CONAF/Peste 100 de elevi din Buzău și Iași, participanți în semifinale ale Maratonului pentru Educație Antreprenorială

Peste 100 de elevi și-a expus viziunea asupra lumii de mâine în cadrul semifinalelor Maratonului pentru Educație Antreprenorială care au avut loc la Buzău și Iași. Potrivit unor comunicate transmise AGERPRES de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Maratonul pentru Educație Antreprenorială face parte din pro

Educatie - Stiinta 16-04-2025 10:08

Cea de-a IV-a ediție a Poli AutoFEST în perioada 16 - 18 mai, în Campusul Politehnicii București

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Transporturi, va organiza, în perioada 16 - 18 mai, cea de-a IV-a ediție a Poli AutoFEST, un eveniment care va aduna pasionați ai industriei auto, inovatori și profesioniști în domeniu. 'Poli AutoFEST 2025 va aduce în prim-plan nu d

Educatie - Stiinta 16-04-2025 08:34

Elevii intră în vacanță joi, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra de joi, după finalizarea cursurilor, în vacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale, urmând să se întoarcă la școală pe 28 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie, după terminarea cursurilor. Pentru clasa a VIII-a,

Educatie - Stiinta 15-04-2025 14:50

Tulcea: O adolescentă de 14 ani, prima sportivă calificată de cinci ori în finalele unui Campionat național de înot

O elevă de clasa a VI-a de la Școala generală 'Alexandru Ciucurencu', Cristiana Melnic, este prima înotătoare din județul Tulcea care s-a calificat în cinci finale ale unui campionat național organizat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRPNM), ea avându-l ca model pe David Popovici de la care încă nu a reușit să

Educatie - Stiinta 15-04-2025 13:44

Covasna: Polițiștii se alătură programului de transport școlar Pedibus

Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Covasna a încheiat un protocol de colaborare cu Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, prin care va susține programul Pedibus, lansat de către autoritățile locale în urmă cu aproape patru ani cu scopul de a determina elevii din clasele primare să meargă pe jos la școală. În baza acestei co

Educatie - Stiinta 14-04-2025 16:24

Cluj/ Daniel David: Dacă vrei performanță, trebuie să întărești resursa umană și infrastructura

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel David. a participat, luni, la inaugurarea noului sediu al Facultății de Drept a Universității ''Babeș-Bolyai'' (UBB) din Cluj-Napoca. El a amintit, în discursul său, că proiectul noului sediu al Facultății de Drept a început în timpul mandatului său de

Educatie - Stiinta 14-04-2025 11:43

Constanța: Universitatea Ovidius organizează o nouă ediție a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor, dedicat tinerilor talentați

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Arte, anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor', dedicat tinerilor talentați, ce se va desfășura pe 24 mai. Reprezentanții Universității Ovidius au informat, luni, că prima ediție a Galei, organizată în 2024, s-a remarcat prin impactul său soc

Educatie - Stiinta 12-04-2025 08:00

REPORTAJ Harghita: Centrul Fabton din Miercurea-Ciuc - locul unde zeci de copii deprind tainele lego-roboticii

Centrul Fabton din Miercurea este locul unde zeci de copiii deprind tainele lego-roboticii, iar opt dintre ei se pregătesc intens, în această perioadă, pentru a participa la o prestigioasă competiție de profil în Australia, în cadrul First Lego League. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest domeniu, centrul Fabton par

Educatie - Stiinta 11-04-2025 20:59

Ministerul Educației și Cercetării: Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională

Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat în Monitorul Oficial. Ordinul privind aprobarea unor programe școlare pentru discipline opționale din oferta națională, parte a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, prevede inclu