Săptămână bogată în fenomene astronomice: Vor putea fi văzute 3 planete şi meteori; eclipsa de Lună, greu de observat

Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" anunţă o săptămână cu multe fenomene astronomice.
"Venus şi Marte se văd seara, iar Saturn dimineaţa, pe la ora 4. Pe 5 se produce o eclipsă de Lună care aproape se va vedea de la noi, iar pe 6 mai avem maximul curentului de meteori Eta Aquaride", informează instituţia pe pagina de Facebook.
Eclipsa de Lună prin penumbră va fi "destul de greu" de observat din oraş, deoarece satelitul Pământului se va afla sub orizont de la începutul fenomenului până la faza maximă. Astfel, începutul eclipsei va fi la ora 18,13, maximul se va înregistra la ora 20,22, iar în tot acest interval, Luna va fi sub orizont. Sfârşitul eclipsei va avea loc la ora 22,31.
"Practic, din toată România vom vedea cum Luna răsare când deja se află în penumbra planetei noastre, în preajma maximului eclipsei. Pentru că Luna intră doar în penumbră, culoarea ei nu va fi foarte roşiatică, iar dacă va fi, cel mai probabil este de la apropierea de orizont (atunci când răsare şi apare, Luna se înroşeşte la fel ca şi Soarele). La aproximativ două ore după ce răsare (în funcţie de locul unde vă aflaţi), Luna iese complet din penumbra planetei noastre, iar eclipsa se termină. Eclipsa va fi greu de văzut pentru că începe când Luna se află foarte aproape de orizont, cel mai bun loc de observaţii fiind unul din care se vedere răsăritul Soarelui vara", conform informaţiilor publicate pe site-ul Observatorului.
În ce priveşte planetele pe care le vom putea observa în această perioadă, seara se vor vedea "foarte uşor" Venus şi Marte. Saturn poate fi văzut începând cu ora 4,00, înspre sud-est, nu foarte sus faţă de orizont. Se vede "ca un astru singuratic", cel mai strălucitor din zona în care se află.
"Venus se vede foarte uşor înspre vest, la o oră după ce apune Soarele. Priviţi sus pe cer pe la ora 21,00 şi veţi vedea un astru foarte strălucitor: Venus. Planeta se mişcă printre stele, ridicându-se spre stelele Castor şi Pollux din constelaţia Gemini. Apune pe la miezul nopţii, aşa că aveţi câteva ore să o vedeţi. Nu departe de Venus, mai sus şi la stânga se află şi Marte. Căutaţi deasupra lui Venus două stele strălucitoare, situate una lângă alta. Acestea sunt Castor şi Pollux din Gemini. Sub ele, în stânga, se vede un astru mai portocaliu, nu foarte strălucitor, care este planeta Marte. Marte se află departe de noi, la 270 milioane de km şi nu se mai vede bine. Nici prin telescop nu se mai disting foarte multe detalii", precizează reprezentanţii Observatorului.
Totodată, meteori proveniţi din coada cometei Halley vor putea fi observaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică. Este vorba despre curentul de meteori Eta Aquaride, care îşi va atinge maximul pe data de 6 mai. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mureș: Rectorul Azamfirei (UMFST) - viitorul e al universităților comprehensive, conectate, agile, nu al celor izolate în turnuri de fildeș
Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, a declarat, vineri, în cadrul ceremoniei organizate la împlinirea a șapte ani de la decizia fuziunii Universității de Medicină și Farmacie (UMF) cu Universitatea 'Petru Maior' (UPM), că la acel moment al unificării celor două insit
Studiu UBB: De la aderarea la UE, salariile s-au triplat, dar creșterea nu este resimțită de toți românii
Un studiu al Universității 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca relevă faptul că de la aderarea României la UE, salariul mediu net s-a triplat, dar această creștere nu este resimțită de toți românii, din cauza inegalităților economice. 'De la momentul aderării României la Uniunea Europeană, dar în special &i
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri din vacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie, după terminarea cursurilor. Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data d
Ministerul Educației: Înscrierile la concursul național 'Școală Europeană' - până pe 9 mai
Școlile se pot înscrie până pe 9 mai la concursul național 'Școală Europeană', a anunțat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit sursei citate, în premieră în acest an școlar, candidaturile vor fi transmise în format electronic către Ministerul Educației. 'Informațiile privind depunerea candidat
David: Guvernul a aprobat specializările și programele de studii universitare din toamnă; sunt câteva noi
Guvernul a aprobat, joi, domeniile de licență, master, doctorat, precum și specializările și programele de studii pentru anul universitar următor, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. 'Prin hotărâri de Guvern am stabilit domeniile de licență, domeniile de masterat, domeniile de doctorat și, foarte important, specializările și pr
Daniel David: Guvernul a aprobat OUG care permite organizarea examenelor de titularizare; începem cu 30 aprilie
Guvernul a aprobat, joi, o ordonanță de urgență care permite organizarea examenelor de titularizare în urma cărora 62.000 de posturi didactice de predare în învățământul preuniversitar și universitar vor putea fi ocupate în acest an. 'Această ordonanță de urgență ne permite organizarea examenelor de titularizare. Începem
Ministerul Educației va organiza o sesiune specială a Evaluării Naționale la începutul lunii iulie
Ministerul Educației și Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naționale la începutul lunii iulie, a anunțat joi, într-o conferință de presă, secretarul de stat Sorin Ion. Potrivit acestuia, pe 2 iulie va avea loc proba de Limba și literatura română, iar pe 3 iulie proba la Matematică. Elevii din partea minorit
David: Procentul absolvenților de studii superioare prin raportare la populația generală arată rău
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat joi că procentul absolvenților de studii superioare raportat la populația generală sau la grupul de tineri cu vârste cuprinse între 24-34 de ani 'arată rău' în comparație cu media europeană. 'Avem câteva probleme mari în zona universitară, așa cum știți. Pr
Daniel David: Ordinul de ministru privind 'butonul roșu' se află pe circuitul de avizare
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat joi că ordinul privind 'butonul roșu' prin care vor fi semnalate cazurile de violență și de consum de droguri în școli se află pe circuitul de avizare. 'Avem pe circuit ordinul de ministru cu 'butonul roșu' pentru a permite să se semnaleze cazurile de violență
Daniel David: Vom organiza în toamnă o conferință Smart Diaspora
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi că în toamnă va fi organizată o nouă conferință internațională de cercetare-dezvoltare-inovare 'Smart Diaspora'. 'În zona de cercetare-dezvoltare-inovare am convenit că vom organiza o nouă sesiune, o nouă conferință internațională a Diasporei - Smart Diaspo
România, pe podiumul mondial la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025
Echipele românești au urcat pe podium la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025, destinat liceenilor, care s-a desfășurat în perioada 16 - 19 aprilie la Houston, SUA, informează Ministerul Educației și Cercetării. Rezultate remarcabile au obținut echipa CSH Timișoara & Eastern Foxes Ploiești - alianță de excepție, care
Prezidențiale2025/Cluj: UBB lansează busola pentru alegerile prezidențiale
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca lansează busola RefreshVote.ro pentru alegerile prezidențiale din luna mai. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează, pentru al doilea an consecutiv, busola digitală pentru alegerile prezidențiale. RefreshVote.ro este o platformă digitală gratuită, cunoscută și ca '
Politehnica București organizează în perioada 9 - 11 mai ediția a III-a a SpaceFEST
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Inginerie Aerospațială, în colaborare cu Agenția Spațială Română (ROSA), va organiza, în perioada 9 - 11 mai, cea de-a treia ediție a SpaceFEST 2025, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat explorării spațiului. Cam
Rectorul UPB: Memorandumul semnat cu instituții din Coreea de Sud - un pas înainte în inovații în industria de apărare
Memorandumul de înțelegere semnat miercuri de către Hanwha Aerospace România- o filială a Hanwha Aerospace - cu Universitatea Națională Pusan (PNU) și Universitatea Politehnica de Știință și Tehnologie București (UPB) este 'un pas înainte' în ceea ce privește inovațiile în industria de apărare, a afirmat rectorul UPB, Mihnea Cost
Cluj: Omul de afaceri Dorel Goia a înființat un afterschool gratuit pentru elevii din cartierul Mănăștur
Omul de afaceri clujean Dorel Goia a înființat, prin intermediul fundației sale 'Ioan și Maria', un centru afterschool în Cluj-Napoca, unde elevii de la școlile din cartierul Mănăștur, în special cei cu dificultăți materiale, vor putea, ajutați de profesori, să-și consolideze informațiile primite la cursuri și să desfășoare diverse alte acti