Elevi de la Colegiul Naţional 'Gheorghe Lazăr' - locul I la Olimpiada BeSafeNet
Echipa "Terra Blue" a Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr" a obţinut locul I la Olimpiada BeSafeNet organizată de Consiliul Europei.
"Olimpiada BeSafeNet este organizată de Consiliul Europei anual. Practic, este vorba despre acordul european mediteranean privind riscurile majore, având ca domeniu principal prevenirea şi pregătirea pentru hazarduri naturale şi tehnologice. Este o olimpiadă desfăşurată la nivelul Europei. Au participat 131 de echipe din toată Europa. Echipa Terra Blue de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" a ocupat locul I, obţinând punctajul maxim 100 de puncte", a declarat, luni, pentru AGERPRES, coordonatorul echipei, care este şi profesor de geografie, Dorina Nedelea.
Potrivit acesteia, echipa a fost formată din elevii Svenja Popirowski, Mara Nedelcu, Ionuţ Duţu.
"Concursul a constat într-o probă care s-a desfăşurat online. Ne-am conectat online, copiii au răspuns la întrebări care au vizat aceste conţinuturi legate de hazarduri naturale şi tehnologice. Au avut şi un eseu de realizat original iar tema pe care am ales-o a fost legată de inundaţii, pentru că România s-a confruntat de-a lungul anilor cu astfel de catastrofe şi acest eseu a fost notat, dar punctajul pe care ei l-au obţinut în urma concursului - 100 de puncte - i-a clasat pe prima poziţie din cele 131 de echipe", a afirmat coordonatoarea echipei.
Ea a spus că echipa este la prima participare la această olimpiadă. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Besafenet/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BIBLIOTECA AZI/Bihor: Managerul Bibliotecii Județene propune comasarea fondurilor de carte ale primăriilor comunale cu cele școlare
Managerul Bibliotecii Județene 'Gheorghe Șincai' din Oradea, Ancuța Șchiop, propune reunirea fondurilor de carte din bibliotecile primăriilor și cele școlare, printr-o inițiativă legislativă care să permită organizarea unei singure biblioteci în fiecare comunitate. Recomandarea vine după ce instituția condusă de ea a devenit una dintre cele mai m
Bihor: Peste 400 de specialiști, la conferința EU GREEN de asistență socială organizată la Universitatea Oradea
Peste 400 de cercetători, cadre universitare, specialiști în asistență socială, reprezentanți ai unor instituțiilor publice și organizații neguvernamentale din țară și străinătate sunt așteptați la Oradea, în perioada 5-6 noiembrie, la cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Current Challenges in Social Work and Opportunities for Development'
Argeș: Centrul Universitar Pitești găzduiește Congresul Internațional al SIAR - CAR2026, în perioada 5-7 noiembrie
Centrul Universitar Pitești din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București va găzdui, în perioada 5-7 noiembrie 2026, Congresul Internațional al SIAR - CAR2026. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Centrul Universitar Pitești, este vorba de ediția cu numărul 12 a Congresului CAR, reprezentâ
Costreie anunță un studiu privind debirocratizarea în școli: Vom simplifica sau elimina ce nu are rost
Un studiu dedicat debirocratizării este derulat de Institutul de Științe ale Educației în școli, care va arăta ce sarcini administrative au profesorii, prin ce mecanisme devin împovărătoare și în ce perioade se aglomerează cel mai mult, anunță ministrul Educației, Sorin Costreie. Potrivit acestuia, se va realiza și un sondaj de opinie pe un e
Conferință despre metodele nonformale și experiențiale în școala de azi, pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Copiilor
Conferința Națională în Educație 'Cum învățăm contează - Metode nonformale și experiențiale în școala de azi', organizată de Asociația Teatrul Vienez de Copii - 'Copiii joacă teatru', va avea loc pe 20 și 21 noiembrie, la Palatul Național al Copiilor din București. Într-un context în care captarea atenției elevilor
Bihor: Cooperare transfrontalieră pentru salvarea nufărului termal, la Universitatea din Oradea
Studenți și cercetători din România și Ungaria au participat la un workshop dedicat protecției mediului și conservării nufărului termal, specie endemică aflată în pericol de dispariție, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea din Oradea. Evenimentul, organizat de Universitatea din Oradea la finalul lunii octombrie, face parte din pr
Iași: TUIASI, pe harta internațională a calculului cuantic - Qiskit Fall Fest 2026
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) anunță că, în perioada 5-8 noiembrie, găzduiește, pentru al doilea an consecutiv, evenimente din cadrul 'Qiskit Fall Fest', inițiativa internațională dedicată calculului cuantic susținută de IBM Quantum. Potrivit sursei citate, programul de la Iași include un seminar despre legătur
România a câștigat 15 medalii la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Politehnica București
Echipele din România au obținut 15 medalii (3 medalii de aur, 7 de argint și 5 de bronz), clasându-se pe primul loc, la competiția internațională RoboChallenge, organizată de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie. Aproximativ 40.000 de vizitatori și 1.500 de participanți
Galați: Experți din Europa, Australia și Africa, la Open Innovation Days, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Studenți și experți din Europa, Australia și Africa se vor reuni, în perioada 3-5 noiembrie, la Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, pentru trei zile dedicate inovației digitale, în cadrul Open Innovation Days, eveniment în care participanții vor dezvolta, inclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale, soluții pentru probleme din domenii precu
Elevii se întorc la cursuri
Elevii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va &icir
MEC: Au fost publicate modele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat
Ministerul Educației anunță că au fost publicate, duminică, modele de subiecte pentru Evaluarea Națională, dar și pentru Bacalaureat. ''Modele de subiecte pentru: Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și examenul național de Bacalaureat 2027, publicate de Centrul Național pentru Curricu
Iași: Aproape 1.800 de burse sociale la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi'
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că în anul universitar 2026-2027 acordă burse sociale pentru 1.758 de studenți, menținând numărul burselor acordate în anul universitar precedent. Potrivit sursei citate, cuantumul fiecărei burse este de 925 de lei lunar, pentru perioada octombrie 20
Timiș: Universitatea Politehnica din Timișoara a marcat 70 de ani de la revolta studenților din 1956
Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost organizat chiar în fostul
Rectorul UVT, Marilen Pirtea: Într-o lume a abundenței informaționale, adevărul trebuie căutat, verificat și protejat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Parlamentul European au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Dezinformarea și Inteligența Artificială din perspectiva europeană', care face parte din Programul UniPE, destinat aducerii temelor europene mai aproape de tineri. 'România, prin poziția sa pe flancul estic al Uniunii E
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va











