Consiliul Naţional al Elevilor: Fără măsuri de securitate în şcoli, obligativitatea purtării uniformelor - o formă fără fond
Reprezentanţii elevilor au transmis miercuri că se opun iniţiativei legislative privind acordarea unor vouchere de 350 de lei pentru achiziţionarea uniformelor şcolare, adoptată cu o zi înainte de Senat, considerând că, fără luarea unor măsuri de securitate în şcoli, obligativitatea purtării uniformelor este "o formă fără fond".
Consiliul Naţional al Elevilor precizează într-un comunicat transmis AGERPRES că s-a opus cu vehemenţă acestei propuneri încă din luna iunie, atunci când proiectul a fost înregistrat la Senat.
"În contextul economic actual, o astfel de măsură ar fi dezastruoasă, întrucât asigurarea sumelor prevăzute în proiectul de lege presupune o povară financiară semnificativă pentru bugetul de stat. Mai mult, ţinând cont de faptul că peste 900 de mii de elevi nu au acces la educaţie online, considerăm că alocarea fondurilor către această iniţiativă legislativă reprezintă un act de iresponsabilitate şi indiferenţă crasă a senatorilor faţă de elevii din România", susţin reprezentanţii elevilor.
Aceştia critică faptul că, în lipsa unor alte măsuri de securitate prezente în şcoală - pază, monitorizare audio-video - instituirea obligativităţii purtării uniformelor şcolare de către elevi 'reprezintă doar o formă fără fond', ceea ce nu duce la creşterea calităţii actului educaţional, ci, în cel mai bun caz, va fi 'doar un simulacru trist al unei asemenea creşteri'.
"Suntem consternaţi de iresponsabilitatea senatorilor care au votat acest proiect de lege. Acestea sunt nevoile educaţiei din România? Acestea sunt priorităţile financiare ale statului român? Începutul anului şcolar ne bate la uşă; în şcoli va fi nevoie de materiale de protecţie sanitară, de device-uri conectate la internet, de infrastructură şcolară şi de multe altele. Stimaţi deputaţi, dacă sunteţi cu adevărat preocupaţi de soarta elevilor din România, vă solicităm respingerea acestei inţiative legislative. Elevii au nevoie de acces la educaţie de calitate, nu de uniforme care să arate bine în poze!", a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.
Senatul a adoptat marţi, în şedinţa de plen, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ prin care se acordă fiecărui elev din învăţământul general obligatoriu de stat 350 de lei anual pentru uniforma stabilită de şcolile unde învaţă. Actul normativ urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Florin Marin, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Cernăuți - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România va acorda burse elevilor și studenților, dar și sprijin financiar profesorilor din școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP)
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Studenți din mai multe universități europene au participat, la Târgu Mureș, la proiectul internațional 'Be a Quality Manager for 5 Days', organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureș). 'Timp de cinci zile, tinerii au experimentat rolul unui manager de calitate î
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că
Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est (C2R-ECO) din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). La scrutin au participat 74% din totalul membrilor C2R-ECO cu drept
UMF 'Carol Davila' - în top 300 al clasamentului Shanghai Global Ranking în domeniul Medicină Clinică
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București își reconfirmă poziția între universitățile de referință la nivel internațional, fiind inclusă în ediția 2026 a prestigiosului clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) în două domenii academice, Medicină Clinică (201-300) și Sănătate Publică (401-50
Olt: Lecturi terapeutice pentru o mai bună comunicare și interacțiune socială, la Biblioteca Județeană
O serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii vor fi organizate la Biblioteca Județeană 'Ion Minulescu' Olt începând din luna octombrie, potrivit managerului instituției, Mihaela Stana, care a precizat că în această săptămână are loc de etapa de înscrieri. 'Începând din această to
Covasna: Oferta Festivalului MindFormers de la Sfântu Gheorghe - peste 50 de programe pentru publicul școlar
'The Future Doesn't Just Happen, We Shape It' este genericul celei de-a doua ediții MindFormers, un festival interdisciplinar de știință, tehnologie și cultură care se va desfășura în perioada 16-19 septembrie, la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Evenimentul va aduce în fața publicului fizicieni, cer
Galați: Conferință medicală dedicată abordării multidisciplinare a bolilor cardiovasculare, organizată de Universitatea 'Dunărea de Jos'
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați va organiza, pe 25 septembrie, conferința medicală 'INIMA - Abordare multidisciplinară a bolilor cardiovasculare', dedicată prevenției, diagnosticului și managementului pacientului cu afecțiuni cardiovasculare, informează, marți, instituția de învățământ superior. Conferința
Vaslui: Atelier de robotică și programare pentru copii organizat la Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul'
Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul' Vaslui organizează clubul de educație digitală CODE Kids, un club de robotică și programare în care copiii vor avea ocazia să descopere, să experimenteze și să creeze cu ajutorul tehnologiei. Sunt așteptați să se înscrie elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani,
Leonard Azamfirei: UMFST Târgu Mureș, inclusă în premieră în ShanghaiRanking 2026
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș (UMFST) a intrat pentru prima dată în prestigiosul clasament internațional ShanghaiRanking, conform ediției 2026 a Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) publicate marți. 'Clasamentul ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subje
Hunedoara: Toate proiectele Academiei Inventcor Deva, premiate la expoziția internațională de inventică de la Guangzhou (China)
Toate cele șase invenții și programe ale Academiei Inventcor Deva, care au fost prezentate la expoziția internațională de inventică de la Guangzhou (China), au fost premiate de juriul salonului, echipa coordonată de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă reușind să obțină două medalii de aur, două de argint și două de bronz. Competiția a reunit peste 3.700 de in
Marcel Ciolacu: Programul 'Laptele și cornul' are nevoie de un upgrade
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a precizat că este nevoie de un 'upgrade' în ceea ce privește programul 'Laptele și cornul', care să să țină cont de anumite aspecte legate de specificul fiecărei școli, în sensul în care produsele să poată fi diversificate sau transformate într-o masă caldă, pentru reducere









