Anisie: Obiectivul Ministerului, să asigure până în toamnă tablete sau laptop-uri elevilor care nu au astfel de dispozitive

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a afirmat, sâmbătă, că obiectivul ministerului este ca până în toamnă să asigure laptop-uri sau tablete pentru toţi elevii care nu au astfel de dispozitive, dar şi să ofere cadrelor didactice pregătirea necesară pentru învăţământul on-line.
"Obiectivele Ministerului Educaţiei sunt să asigure tablete, laptop-uri până în toamnă pentru toţi elevii care nu deţin la acest moment un dispozitiv. Deci pe de o parte, să asigurăm pentru elevi, iar pe de altă parte, să pregătim cadrele didactice pentru a putea lucra mai uşor cu elevii", a spus ministrul, la postul Digi 24.
În ce priveşte cadrele didactice, ea a precizat că după încheierea anului şcolar vor urma cursuri de formare.
"Trebuie să fim pregătiţi ca în toamnă să desfăşurăm un învăţământ on-line, în aşa fel încât să nu ne aflăm în situaţia în care suntem astăzi. (...) Nu mi-a plăcut niciodată să dau vina pe greaua moştenire. Dar ce s-a întâmpat în toţi aceşti ani? Au fost multe proiecte în cadrul Ministerului Educaţiei, care au vizat pe de o parte digitalizarea învăţământului românesc, iar pe de altă parte formarea profesorilor şi acestea nu au fost duse la bun sfârşit. Tocmai de aceea, am cerut colegilor din minister să centralizeze toate proiectele care au fost derulate de-a lungul timpului sau care au fost numai anunţate, pentru a vedea exact situaţia reală, astfel încât să ştim de unde pornim. (...) Vom avea cursuri de formare în perioada de după încheierea anului şcolar", a spus Anisie.
În legătură cu redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor în septembrie, Monica Anisie a subliniat că acest lucru "depinde de evoluţia epidemiologică" din ţara noastră.
"Noi trebuie să fim pregătiţi şi pentru această posibilitate (ca şcolile să nu se deschidă în septembrie, n.r.). Nu spun că este o posibilitate, ci spun că trebuie să fim pregătiţi. (...) Dacă cumva, aşa cum spun specialiştii, revine în septembrie al doilea val, înseamnă că trebuie să fim pregătiţi. Şi pentru asta trebuie să privim cu încredere şi să ne gândim să rămânem sănătoşi, iar educaţia să continue în orice condiţii", a spus ministrul Educaţiei.
Monica Anisie a arătat că probele de competenţe de la Bacalaureat au fost amânate tocmai pentru ca specialiştii să ia în considerare şi alte forme de examinare, pe lângă cea orală.
"Pentru probele orale, tocmai de aceea am încercat să schimbăm calendarul, tocmai pentru a lua în calcul şi alte forme sub care putem da aceste probe de competenţe. Sunt probe de competenţe fie la limba şi literatura română, fie la limbă străină sau competenţe TIC. (...) Tocmai pentru că sunt mai multe variante, o să le prezinte specialiştii în momentul în care sunt gata în cadrul ministerului", a spus ea.
Ministrul a menţionat că luni, la ora 14,00, va avea o nouă întâlnire cu reprezentanţii învăţământului particular pentru a găsi cea mai bună soluţie de a sprijini unităţile de învăţământ care sunt doar autorizate şi care se află în curs de acreditare, deoarece acestea nu primesc finanţare de la stat.
Anisie a mai arătat că Ministerul Educaţiei asigură bursele pentru copii în această perioadă, dar a admis că este posibil ca, în unele situaţii, să nu fi fost oferite de autorităţile locale acele burse care revin în responsabilitatea acestora.. AGERPRES / (A - autor: Irinela Vişan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mureș: Rectorul Azamfirei (UMFST) - viitorul e al universităților comprehensive, conectate, agile, nu al celor izolate în turnuri de fildeș
Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, a declarat, vineri, în cadrul ceremoniei organizate la împlinirea a șapte ani de la decizia fuziunii Universității de Medicină și Farmacie (UMF) cu Universitatea 'Petru Maior' (UPM), că la acel moment al unificării celor două insit
Studiu UBB: De la aderarea la UE, salariile s-au triplat, dar creșterea nu este resimțită de toți românii
Un studiu al Universității 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca relevă faptul că de la aderarea României la UE, salariul mediu net s-a triplat, dar această creștere nu este resimțită de toți românii, din cauza inegalităților economice. 'De la momentul aderării României la Uniunea Europeană, dar în special &i
Elevii se întorc luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri din vacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie, după terminarea cursurilor. Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data d
Ministerul Educației: Înscrierile la concursul național 'Școală Europeană' - până pe 9 mai
Școlile se pot înscrie până pe 9 mai la concursul național 'Școală Europeană', a anunțat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit sursei citate, în premieră în acest an școlar, candidaturile vor fi transmise în format electronic către Ministerul Educației. 'Informațiile privind depunerea candidat
David: Guvernul a aprobat specializările și programele de studii universitare din toamnă; sunt câteva noi
Guvernul a aprobat, joi, domeniile de licență, master, doctorat, precum și specializările și programele de studii pentru anul universitar următor, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. 'Prin hotărâri de Guvern am stabilit domeniile de licență, domeniile de masterat, domeniile de doctorat și, foarte important, specializările și pr
Daniel David: Guvernul a aprobat OUG care permite organizarea examenelor de titularizare; începem cu 30 aprilie
Guvernul a aprobat, joi, o ordonanță de urgență care permite organizarea examenelor de titularizare în urma cărora 62.000 de posturi didactice de predare în învățământul preuniversitar și universitar vor putea fi ocupate în acest an. 'Această ordonanță de urgență ne permite organizarea examenelor de titularizare. Începem
Ministerul Educației va organiza o sesiune specială a Evaluării Naționale la începutul lunii iulie
Ministerul Educației și Cercetării va organiza o sesiune specială a Evaluării Naționale la începutul lunii iulie, a anunțat joi, într-o conferință de presă, secretarul de stat Sorin Ion. Potrivit acestuia, pe 2 iulie va avea loc proba de Limba și literatura română, iar pe 3 iulie proba la Matematică. Elevii din partea minorit
David: Procentul absolvenților de studii superioare prin raportare la populația generală arată rău
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat joi că procentul absolvenților de studii superioare raportat la populația generală sau la grupul de tineri cu vârste cuprinse între 24-34 de ani 'arată rău' în comparație cu media europeană. 'Avem câteva probleme mari în zona universitară, așa cum știți. Pr
Daniel David: Ordinul de ministru privind 'butonul roșu' se află pe circuitul de avizare
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat joi că ordinul privind 'butonul roșu' prin care vor fi semnalate cazurile de violență și de consum de droguri în școli se află pe circuitul de avizare. 'Avem pe circuit ordinul de ministru cu 'butonul roșu' pentru a permite să se semnaleze cazurile de violență
Daniel David: Vom organiza în toamnă o conferință Smart Diaspora
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi că în toamnă va fi organizată o nouă conferință internațională de cercetare-dezvoltare-inovare 'Smart Diaspora'. 'În zona de cercetare-dezvoltare-inovare am convenit că vom organiza o nouă sesiune, o nouă conferință internațională a Diasporei - Smart Diaspo
România, pe podiumul mondial la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025
Echipele românești au urcat pe podium la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025, destinat liceenilor, care s-a desfășurat în perioada 16 - 19 aprilie la Houston, SUA, informează Ministerul Educației și Cercetării. Rezultate remarcabile au obținut echipa CSH Timișoara & Eastern Foxes Ploiești - alianță de excepție, care
Prezidențiale2025/Cluj: UBB lansează busola pentru alegerile prezidențiale
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca lansează busola RefreshVote.ro pentru alegerile prezidențiale din luna mai. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează, pentru al doilea an consecutiv, busola digitală pentru alegerile prezidențiale. RefreshVote.ro este o platformă digitală gratuită, cunoscută și ca '
Politehnica București organizează în perioada 9 - 11 mai ediția a III-a a SpaceFEST
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Inginerie Aerospațială, în colaborare cu Agenția Spațială Română (ROSA), va organiza, în perioada 9 - 11 mai, cea de-a treia ediție a SpaceFEST 2025, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat explorării spațiului. Cam
Rectorul UPB: Memorandumul semnat cu instituții din Coreea de Sud - un pas înainte în inovații în industria de apărare
Memorandumul de înțelegere semnat miercuri de către Hanwha Aerospace România- o filială a Hanwha Aerospace - cu Universitatea Națională Pusan (PNU) și Universitatea Politehnica de Știință și Tehnologie București (UPB) este 'un pas înainte' în ceea ce privește inovațiile în industria de apărare, a afirmat rectorul UPB, Mihnea Cost
Cluj: Omul de afaceri Dorel Goia a înființat un afterschool gratuit pentru elevii din cartierul Mănăștur
Omul de afaceri clujean Dorel Goia a înființat, prin intermediul fundației sale 'Ioan și Maria', un centru afterschool în Cluj-Napoca, unde elevii de la școlile din cartierul Mănăștur, în special cei cu dificultăți materiale, vor putea, ajutați de profesori, să-și consolideze informațiile primite la cursuri și să desfășoare diverse alte acti