Braşov: Lampa din cauza căreia elevi au ajuns la medic - uitată în clasă o oră, conform directorului şcolii

Directorul Şcolii gimnaziale numărul 11 din Braşov, Mihaela Nicodin, a declarat, miercuri, că lampa UV care le-a provocat usturimi la ochi mai multor elevi a fost ''uitată'' în clasă, la începutul orelor de curs, însă, în mod normal, aceasta nu este folosită cât timp copiii sunt prezenţi în sală.
Conform acesteia, copiii ar fi stat în prezenţa lămpii cu ultraviolete aproximativ o oră.
"Lampa a fost uitată la prima oră de curs, copiii au fost deranjaţi de aceasta, au lăcrimat şi au avut usturimi. Lampa a fost achiziţionată în vacanţa de iarnă pentru dezinfecţie. Ele (lămpile UV - n.r.) stau în altă parte în funcţiune, nu în sala de clasă", a precizat Mihaela Nicodin.
Aceasta a mai adăugat că a anunţat evenimentul la Inspectoratul Şcolar Judeţean care a informat ministerul de resort.
Totodată, directoarea a arătat că manipularea acestor lămpi este în atribuţia femeilor de serviciu şi nu a cadrelor didactice, iar în urma analizei acestui caz se vor aplica sancţiuni administrative personalului care va fi găsit vinovat.
În ceea ce priveşte starea copiilor, Nicodin a subliniat că niciunul nu este spitalizat, cei aproximativ 20 de elevi aflându-se, miercuri, acasă, la recomandarea medicilor. AGERPRES/(A - autor: Diana Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
A început înscrierea la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026
Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026 a început și se va încheia pe 6 mai, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. În această etapă se vor completa și valida cererile-tip de înscriere în învățământul primar. Cere
Institutul Comoti participă la programul ExoMars, dezvoltat de Agenția Spațială Europeană; urme de viață, mediu, probe
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Turbomotoare - Comoti - Romanian Research & Development Institute for Gas Turbines va participa la prestigiosul program ExoMars, dezvoltat de Agenția Spațială Europeană, a anunțat Autoritatea Națională pentru Cercetare. Programul ExoMars, dezvoltat de Agenția Spațială Europeană - ESA - European Space Agenc
Sibiu: Universitatea 'Lucian Blaga' anunță că nu va majora taxele de școlarizare pentru anul 2025-2026
Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS) a anunțat, luni, că nu majorează taxele de școlarizare pentru anul universitar 2025-2026, potrivit unui comunicat de presă. 'Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu a aprobat, în ședința Senatului ULBS, de la sfârșitul săptămânii trecute, hotărârea 1861/27
Simulare Evaluare Națională: Note mai mari sau egale cu 5 la Limba română - 64,01% și 71,97% la Matematică
Aproape două treimi (64,01%) dintre elevii care au participat la simularea Evaluării Naționale au luat note mai mari sau egale cu cinci la Limba și literatura română, 71,97% la Matematică și 89,16% la Limba și literatura maternă, a informat, luni, Ministerul Educației, printr-un comunicat de presă. Conform calendarului aprobat de Ministe
PoliFEST 2025: Târg educațional în domeniul ingineriei și științei, în perioada 3-5 aprilie
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București anunță organizarea, în perioada 3-5 aprilie 2025, a celei de-a XIV-a ediții a Festivalului educațional PoliFEST. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Politehnica București, evenimentul va reuni mii de tineri, profesioniști, reprezentanți ai companiilor și cadr
Cluj: UBB organizează 23 de concursuri care pot înlocui probele de admitere la facultate
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca organizează 23 de concursuri care pot oferi un avantaj sau chiar pot înlocui probele de admitere la facultate. 'Liceenii care visează să devină studenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) pot obține un avantaj consistent sau pot chiar obține de timpuriu locul dorit particip&a
Timiș: Târgul universitar al locurilor de muncă organizat de UPT aduce 40 de companii
Peste 40 de companii și organizații nonguvernamentale și de stat își vor prezenta ofertele de angajare în cadrul celei de-a XXVI-a ediții a celui mai mare târg universitar al locurilor de muncă din vestul țării, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), miercuri și joi, în Cantina UPT din Complexul Studențesc Timișoara. Zi
Președintele interimar Ilie Bolojan a vizitat UVT; a discutat despre parcursul universităților românești în alianțele europene
Președintele interimar Ilie Bolojan a vizitat, sâmbătă, Universitatea de Vest din Timișoara, unde i-au fost prezentate unele dintre cele mai recente proiecte strategice derulate de instituția de învățământ superior, care au condus la dezvoltarea de capacități de educație și cercetare aflate la standarde europene. Potrivit unu
Constanța: Porții diminuate de mâncare pentru copii și condiții precare de igienă, descoperite la o grădiniță de Protecția Consumatorilor
Porții de mâncare diminuate și condiții de igienă deficitare sunt printre neregulile depistate la o grădiniță din Constanța de către comisarii de la Protecția Consumatorilor, unitatea de învățământ preșcolar fiind sancționată cu 25.000 lei, a informat, vineri, conducerea instituției. Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatoril
Timiș: Condiții moderne de studiu, pentru UVT, în urma unei investiții de peste cinci milioane de euro
Aproximativ 15.000 de studenți ai Universității de Vest din Timișoara (UVT) vor beneficia de condiții moderne de învățare, în urma unei investiții de peste cinci milioane de euro, realizată cu ajutorul fondurilor europene. 'Prin aceste finanțări ne asigurăm că universitățile din regiunea noastră devin centre de excelență, capabile să pregăteasc
Satelitul românesc 'Corvus', prezentat vineri
Satelitul românesc 'Corvus', capabil să detecteze și să localizeze sursele de interferență radio de pe teritoriul României, cât și infrastructura de sol, a fost prezentat vineri, alături de principalele rezultate obținute în urma cercetărilor derulate.
Studiu Salvați Copiii: Aproape jumătate dintre copii petrec peste 6 ore pe zi în mediul digital
Intervalul de vârstă la care copiii utilizează rețelele de socializare a scăzut la 5 - 10 ani, iar aproape jumătate dintre copii (48,3%) petrec peste 6 ore pe zi în mediul digital, arată un studiul al organizației Salvați Copiii România. Conform unui studiu al organizației Salvați Copiii România (2025), aproape jumătate dintre copii (48
Workshop la USV Iași pe tema tehnologiilor digitale și a echipamentelor de precizie
Universitatea de Științele Vieții 'Ion Ionescu de la Brad' din Iași (USV) organizează, pe 31 martie, un workshop dedicat inovației. Evenimentul, organizat de Facultatea de Agricultură a USV Iași, va reuni experți, fermieri și studenți pentru a discuta despre impactul tehnologiilor digitale și al echipamentelor de precizie asupra perfor
Peste 800 de elevi din Vlăhița, implicați într-un proiect derulat de ADI Munții Harghita
Peste 800 de elevi din orașul Vlăhița sunt implicați într-un proiect câștigat de Consiliul Județean Harghita, prin Asociația de Dezvoltarea Intercomunitară (ADI) Munții Harghita, ce vizează educația privind protecția mediului. Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de directorul ADI Harghita, Madar Zsolt, proiectul se intituleaz
Doina Banciu: Academia Oamenilor de Știință are o echipă de elită, cu obiective comune în cercetare și educație
Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR) trebuie să militeze pentru democrație, nediscriminare, obiectivitate și transparență și să construiască rețele de tineri profesioniști, având o echipă de elită, cu obiective comune în cercetare și educație, a declarat președintele acestei instituții, prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, joi, într-o confer