ADR Centru: Noi proiecte REGIO în domeniul învăţământului, de peste 9 milioane de lei, contractate la Miercurea Ciuc
Două noi proiecte REGIO în domeniul învăţământului, în valoare totală de peste 9 milioane de lei, au fost contractate de autorităţile din Miercurea Ciuc, de care vor beneficia peste 700 de copii şi tineri, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
"Este vorba de contractarea a două proiecte REGIO, ambele pe Axa Prioritară 4, dar pe obiective diferite, pentru creşterea calităţii infrastructurii educaţionale. La Grădiniţa 'Micimackó' (Winnie the Pooh) este vorba de asigurarea accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă, în timp ce pentru Atelierul-Şcoală de la Liceul Tehnologic 'Kos Károly' este vorba despre îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale relevante pentru piaţa forţei de muncă", menţionează ADR Centru.
Potrivit sursei citate, valoarea totală cumulată a celor două proiecte este de peste 9 milioane de lei, de aceste investiţii urmând să beneficieze peste 700 de copii şi tineri.
Reabilitarea Grădiniţei Micimackó (Winnie the Pooh) are o valoare totală de peste 2,7 milioane de lei, din care aproape 2,6 milioane de lei reprezintă fondurile europene solicitate.
În ceea ce priveşte proiectul "Finalizarea lucrărilor începute la Liceul Tehnologic 'Kos Károly': Atelier", acesta are o valoare totală de peste 6,3 milioane de lei, din care peste 1,6 milioane de lei reprezintă fondurile europene solicitate, diferenţa de peste 4,6 milioane lei fiind contribuţia municipalităţii la cheltuielile eligibile şi neeligibile ale proiectului.
Beneficiarul finanţării, Primăria municipiului Miercurea Ciuc, a estimat, potrivit comunicatului ADR Centru, că termenul de finalizare a investiţiilor pentru proiectul de la Grădiniţa Micimackó este data de 31 august 2021, iar lucrările de la Atelierul-Şcoală al Liceului "Kos Károly" se vor finaliza până la 30 aprilie 2021.
Edificată în 1974, clădirea Grădiniţei Micimackó se va extinde, urmând să aibă trei noi săli de grupe. Se estimează că va creşte numărul elevilor în unitatea de învăţământ preşcolar cu maximum 60 de copii. În acelaşi timp, prin proiect se va realiza şi dotarea întregii clădiri cu mobilier, în special pentru cel de-al doilea etaj, rezultat în urma modernizării clădirii. Se vor achiziţiona echipamente atât pentru sala de mese, cât şi pentru terenul de joacă, ce va fi reamenajat.
Pentru atelierele de la Liceul Tehnologic "Kos Károly" este vorba despre finalizarea lucrărilor începute în urmă cu 12 ani, la obiectul de investiţie "Campus Şcolar - clădire atelier".
"În ultimii ani, Liceul "Kos Károly" a beneficiat de finanţare pentru reabilitare termică şi pentru dotări, dar exclusiv pentru partea de studiu, nu şi pentru atelierul-şcoală. În aceste condiţii, pentru cei peste 500 de elevi, continuarea lucrărilor la imobilul nefinalizat a devenit o prioritate. Prin proiect se doreşte reproiectarea atelierelor, împreună cu anexe şi spaţii pentru birouri, depozite pentru materiale brute şi neprelucrate, dar şi vestiare cu grupuri sanitare", precizează ADR Centru.
Noua clădire va adăposti ateliere moderne şi echipate corespunzător.
"În întreaga regiune (Centru - n.r.) avem contractate multe tipuri de proiecte pentru desfăşurarea optimă a actului educaţional, de la anvelopări şi eficientizare energetică la modernizări şi reabilitări de clădiri din domeniul învăţământului sau chiar construirea unor noi clădiri pentru aceste instituţii, acolo unde cele vechi nu mai pot fi utilizate. În total, vorbim de sume cumulate de peste 55 milioane euro, pe toate axele şi domeniile de intervenţie, care trebuie să asigure creşterea calităţii învăţământului în Regiunea Centru", a declarat, potrivit comunicatului, directorul general al ADR Centru, Simion Creţu. AGERPRES / (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f
Calendarul privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare - în consultare publică
Proiectul privind calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2027 - 2028 a fost pus miercuri în consultare publică, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2027 inclusiv au obligația de a înscrie copiii &icir








