Rectorul SNSPA: Cel mai grav nu este rezultatul obţinut la PISA, ci lipsa unor măsuri clare şi coerente
Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Remus Pricopie, afirmă, referindu-se la rezultatele obţinute de elevii români la ultima evaluare PISA, că cel mai grav nu este rezultatul, ci "lipsa unor măsuri clare şi coerente pentru corectarea situaţiei".
"Pentru România, rezultatele PISA 2018 nu sunt bune, indiferent cum am privi lucrurile. În acelaşi timp, însă, sunt de acord cu ministrul Anisie că trebuie să abordăm această problemă într-o manieră obiectivă, cu calm, şi nu să dramatizăm. Cel mai grav nu este rezultatul obţinut la PISA în toţi aceşti ani, ci lipsa unor măsuri clare şi coerente, pentru corectarea situaţiei, la care nu ai cum să ajungi atunci când ai un nou ministru al Educaţiei la fiecare şase luni", a scris Pricopie pe pagina sa de Facebook.
În opinia sa, "ar trebui să ne îngrijoreze şi analfabetismul funcţional - pe probleme de educaţie - al unor politicieni".
"Îi vedem adesea vorbind despre subiecte pe care nu le înţeleg - politici educaţionale pe termen mediu şi lung, construite pe date şi analize comparative, susţinute prin alocarea corespunzătoare de resurse - şi faţă de care nu s-au arătat interesaţi cât timp au ocupat funcţii în guvern. Dar, în final, ce contează că nu au dovedit că se pricep?! Nevoia de a-şi face campanie - vin alegerile în 2020 - este mult mai importantă decât nevoia de a face ceva pentru şcoala românească", a susţinut rectorul SNSPA.
Potrivit acestuia, educaţia nu se poate îmbunătăţi prin "măsuri-miracol", fiind nevoie de profesionalism, consecvenţă şi de respectarea unor "principii elementare" cel mai important dintre acestea fiind "scoaterea şcolii din mijlocul disputelor politice".
Rezultatele elevilor români la testele de evaluare PISA din 2018 au înregistrat o scădere faţă de anterioarele evaluări de acest tip.
Potrivit Simonei Vela, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, comparativ cu ciclul anterior de testare, media internaţională a înregistrat o uşoară scădere (citire/lectură - 487, faţă de 493, matematica - 489, faţă de 490, ştiinţe - 489, faţă de 493 în 2015).
Aceasta tendinţă este înregistrată şi de ţara noastră: citire/lectură - 428 (n.r. punctaj) faţă de 434 în 2015, matematică - 430 faţă de 444, în 2015 şi ştiinţe - 426 (faţă de 435). Scorurile înregistrate în 2018 sunt mai mari în raport cu rezultatele din anii 2006 şi 2009, dar uşor mai mici comparativ cu cele înregistrate în 2015. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
David: Modernizarea sistemului de învățământ înseamnă să ne întoarcem la esența educației prin transferul eficient de competențe
Modernizarea învățământului înseamnă întoarcerea la 'esența educației' prin transferul eficient de competențe, iar absolvenții să devină buni profesioniști, buni cetățeni și oameni cu o calitate bună a vieții, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Internaționale a Educației (2
Daniel David: Un ministru nu trebuie să fie un administrator care face micro-management
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi că nu a venit la conducerea ministerului pentru interese politice sau personale, ci să facă lucrurile să funcționeze bine, și a susținut că un ministru nu trebuie să facă 'micro-management'. 'Dacă au fost miniștri care au vrut să facă micro-management, eu cred că este
Bihor: Universitatea din Oradea, inclusă în clasamentul Times Higher Education cu două noi domenii de studiu
Universitatea din Oradea a fost inclusă în clasamentul Times Higher Education cu două noi domenii de studiu, ajungând astfel să fie citată de trei ori, rezultate prin care instituția se poziționează printre cele mai competitive universități din țară, a transmis joi, într-un comunicat, instituția academică. Potrivit sursei, do
Arad: 16 elevi sunt diagnosticați cu fobie școlară, iar unii trebuie să învețe acasă
Tulburarea numită ''fobie școlară'' apare tot mai des la copii, indiferent de vârstă, au constatat specialiștii, care vor să tragă un semnal de alarmă pentru ca părinții să fie atenți la simptome, în Arad fiind diagnosticate 16 cazuri. Medicul neuropsihiatru Diana Trifa, de la Compartimentul de Psihiatrie Pediatrică
Harghita: Toate unitățile școlare din Miercurea-Ciuc, dotate cu mobilier nou și tehnologie digitală, prin PNRR
Toate unitățile școlare din Miercurea-Ciuc vor fi dotate cu mobilier nou și tehnologie digitală, în cadrul unui amplu proiect derulat de Primăria municipiului și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Mobilierul scos din uz și aflat în stare bună va fi donat elevilor din Beregovo, Ucraina. P
Daniel David: Metodologia de la bacalaureat este elaborată în 2024, nu am modificat-o
Metodologia de la bacalaureat este elaborată în anul 2024 și nu a fost modificată, a declarat joi ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în mesajul său înainte de începerea probelor de evaluare a competențelor din cadrul examenului național de bacalaureat. 'În zilele următoare veți participa la probele de evaluare a
Probele de evaluare a competențelor din cadrul bacalaureatului încep luni
Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni a examenului de bacalaureat vor începe luni, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. În intervalul 27-29 ianuarie are loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A, între 29 și 31 ianuarie vor fi evaluate competențe
Vâlcea: Arheologul Ionuț Tuțulescu afirmă că descoperirile de la Tetoiu 'pun pe tapet importanța Europei în apariția omului'
Noul studiu despre situl arheologic Bugiulești (comuna Tetoiu), denumit și 'Valea lui Grăunceanu', publicat de curând în revista Nature Communications, aduce date importante despre evoluția comunităților umane, spune arheologul vâlcean Ionuț Tuțulescu, care adaugă că deși mai sunt lucruri de lămurit în ceea ce privește descoperirile di
Mureș: Nou concept la Reghin de academie sportivă pentru copii, incluzând educația nutrițională și psihologia
În municipiul Reghin a fost inaugurată, la inițiativa vicepreședintelui Agenției Naționale pentru Sport, Gabriel Toncean, prima academie sportivă pentru copii care va include și educația nutrițională și psihologia sportivă, pe lângă antrenamentele fizice. 'Odată cu proiectul pe care l-am inițiat, de introducere a educației nutr
Bistrița-Năsăud: Peste 15% dintre elevii din anii terminali de liceu nu s-au înscris la Bacalaureat
Un număr de 310 elevi din anii terminali de liceu din județul Bistrița-Năsăud, reprezentând circa 15,6% din total, nu s-au înscris pentru a susține probele de competențe lingvistice și digitale din cadrul examenului de Bacalaureat, potrivit datelor comunicate miercuri AGERPRES de către inspectorul școlar general, Vasile Șteopoaie.
Bihor: Universitatea din Oradea marchează 15 ani de excelență în cercetarea doctorală în Sociologie
Universitatea din Oradea a celebrat, marți, aniversarea celor 15 ani de excelență în cercetarea doctorală în Sociologie, un deceniu și jumătate de la înființarea programului de doctorat în Sociologie, a informat miercuri, într-un comunicat, directorul Școlii Doctorale de Sociologie, Adrian Hatos. Cu această ocazie
Timiș: Universitatea de Vest a inaugurat laboratorul de robotică
Universitatea de Vest Timișoara (UVT) a inaugurat, miercuri, laboratorul de robotică, un pas important în direcția inovării, echipat cu imprimante 3D și tehnologie de ultimă generație, care le oferă studenților oportunitatea dezvoltării de proiecte complexe, să învețe și să realizeze cercetări în domeniul roboticii. Teodor Grumeza, li
Rectorul Universității din București: Finalizarea renovării tronsonului Facultății de Istorie este planificată vara aceasta
Finalizarea renovării primului tronson al clădirii Universității din București (UB), cel al Facultății de Istorie, este planificată vara aceasta, a declarat, marți, rectorul acestei instituții de învățământ superior, Marian Preda. 'Conform planificării, în această vară ar trebui să avem gata primul tronson, pe cel central
Dâmbovița: 'SMART - Studenți motivați să ajungă antreprenori de succes', proiect cu fonduri europene derulat de Universitatea Valahia
Universitatea Valahia din Târgoviște anunță, marți, derularea unui proiect cu fonduri europene pentru formarea și dezvoltarea de competențe profesionale cerute pe piața muncii, studenții putând participa la programe de învățare la locul de muncă prin stagii de practică. Proiectul, intitulat 'SMART - Studenți motivați să a
Cluj: UBB a lansat un volum omagial dedicat academicianului Ioan-Aurel Pop, la împlinirea a 70 de ani
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca i-a dedicat un volum omagial academicianului Ioan-Aurel Pop, la împlinirea vârstei de 70 de ani. 'Lansarea volumului 'Episoade și reverberații ale Evului Mediu', dedicat academicianului Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române și fost rector al UBB, l