Rectorul Universității din București: Finalizarea renovării tronsonului Facultății de Istorie este planificată vara aceasta
Finalizarea renovării primului tronson al clădirii Universității din București (UB), cel al Facultății de Istorie, este planificată vara aceasta, a declarat, marți, rectorul acestei instituții de învățământ superior, Marian Preda.
'Conform planificării, în această vară ar trebui să avem gata primul tronson, pe cel central, vizavi de statui, tronsonul Facultății de Istorie, care deocamdată este relocat în altă clădire și noi sperăm ca în vară tronsonul să fie gata, inclusiv frontonul și vulturul care este pus din nou pe clădire, după bombardamentele din cel de-al doilea Război Mondial și sperăm (...) ca Facultatea de Istorie să se mute, începând cu 1 octombrie, în această parte a clădirii. După care vor fi relocate Facultatea de Matematică și Informatică și alte câteva săli ale altor facultăți, pentru încă un an, un an și jumătate și după aceea se întorc înapoi și pe urmă tronsonul de la Litere și Limbi Străine și în final, Geografia și Geologia', a spus Marian Preda într-o conferință de presă care a avut loc la Facultatea de Litere.
Potrivit acestuia, costul estimat inițial al lucrărilor de restaurare și conservare a Palatului Universității din București se ridică la 435 de milioane de lei, din care Compania Națională de Investiții va acoperi circa 98-99%.
El a menționat că planul de renovare a Palatului UB presupune și constituirea unui Muzeu al Universității, centrat pe contribuția profesorului și studenților instituției de învățământ la mișcările antitotalitare, în special anticomunistă.
Marian Preda a spus că multe dintre urmele evenimentelor din decembrie 1989 sunt acoperite de diverse straturi de vopsea sau graffiti, care au fost aplicate ulterior.
'Este o chestiune tehnică a specialiștilor în restaurare să identifice toate inscripțiile care mai există, pentru că, din fericire, există o lucrare consistentă din anii '90 privind inscripțiile de la Revoluție, cu fotografii și să găsească cele mai bune soluții pentru conservarea celor mai importante dintre ele, de fapt, a tuturor celor originale și pentru refacerea în diverse forme vizuale a celor care nu mai există', a punctat rectorul Universității din București.
Potrivit unui comunicat al UB, demersurile de restaurare a clădirii sunt menite să contribuie la asigurarea unor spații de învățământ corespunzătoare pentru studenții Universității din București, să înlăture riscul degradării sau distrugerii Palatului Universității și a contribuției culturale, istorice și simbolice a acestuia pentru patrimoniul cultural al regiunii, să valorifice potențialul său și să respecte dreptul la cunoașterea istoriei și a identității culturale.
Proiectul pentru consolidarea și restaurarea Palatului Universității din București include o serie de activități și lucrări dedicate conservării și punerii în valoare a vestigiilor arheologice din curtea interioară, prin amenajarea unui spațiu muzeal, dar și o serie de activități care vor conduce la crearea unui muzeu al Revoluției române din 1989 în camera adiacentă Balconului Universității. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cluj/Sociologul Marian Preda: Trebuie revizuite mecanismele de funcționare a democrației
Rectorul Universității București, sociologul Marian Preda, a declarat, vineri, la Cluj, că în condițiile actuale ale dezvoltării și impactului tehnologiei, ar trebui revizuite mecanismele de funcționare a democrației. 'România și umanitatea sunt acum într-o perioadă în care vechile norme nu mai funcționează, sunt pu
Ioan Aurel Pop: Fără universitățile din București, Iași și Cluj, învățământul superior românesc ar fi de neimaginat
Academicianul Ioan Aurel Pop susține că cele mai importante instituții de învățământ superior din țară sunt universitățile din București, Iași și Cluj și că fără acestea învățământul superior românesc ar fi de neimaginat. 'E o sărbătoare a spiritului astăzi, în această aulă istorică, pentru că fără unive
Elevii nu vor merge luni la cursuri, de Ziua mondială a Educației
Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educației. Această zi este recunoscută ca zi liberă nelucrătoare pentru sistemul de învățământ, conform Contractului colectiv de muncă. Ziua mondială a Educației este marcată începând cu anul 1994. Acea
Proiectul 'Să creștem generații sănătoase', dedicat sănătății fizice și emoționale a elevilor, lansat la Vaslui
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a organizat, joi, conferința de lansare a proiectului național 'Să creștem generații sănătoase', inițiat de Asociația Nutribalance Nature, care va fi derulat pe parcursul anului școlar 2026-2027, dorind să creeze schimbări și oportunități pentru elevi și profesori, cu scopul de a fundamenta interesul pentru sănătate
Bihor/Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Ora
Rectorul UNITBV: Creșterea performanței și vizibilității noastre este și o consecință a abordării antreprenoriale, cu salarii diferențiate
Rectorul Universității Transilvania Brașov (UNITBV), prof.dr.ing. Vasile Abrudan, a arătat, în discursul rostit, joi, în cadrul festiv al ceremoniei de deschidere a anului universitar, că printre prioritățile instituției academice rămân în continuare internaționalizarea universității, menționând aderarea la UNITA, care facilitează integr
VIDEO Sediul Facultății de Istorie a Universității din București - redeschis după lucrări de consolidare și restaurare
Clădirea care găzduiește Facultatea de Istorie a Universității din București își redeschide porțile după ample lucrări de consolidare și restaurare. 'Palatul Universității din București este parte din istoria orașului și din istoria învățământului românesc. Este un loc în care generații de studenți și profesor
VIDEO REPORTAJ Vrancea: Tinerii învață, prin teatru, să comunice și să empatizeze, într-un proiect al AJOFM
Câteva scaune așezate în semicerc pe scena Casei de Cultură din Panciu, o situație desprinsă din viața de liceu și câteva roluri care îi obligă pe adolescenți să iasă din propria personalitate. Unul trebuie să fie asertiv, altul pasiv, altcineva manipulator. Nu există decor, costume sau un text de memorat. Există însă libertatea de a &ic
UNATC deschide noul an universitar joi, la Opera Națională București
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) 'I.L. Caragiale' deschide noul an universitar sub motto-ul 'UNATC Matters', joi, de la ora 10:00, printr-o ceremonie organizată pe scena Operei Naționale București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 'UNATC Matters' continuă firesc direcția mesa
Bihor: Universitatea din Oradea are cămin și cantină noi printr-o investiție PNRR de 41 de milioane de lei
Universitatea din Oradea și-a extins infrastructura pentru studenți cu un nou cămin, de 153 de locuri, și o cantină cu 380 de locuri, investiții realizate printr-un proiect PNRR în valoare de peste 41,4 milioane de lei. Noul cămin, denumit C5, cu parter și trei nivele, are o suprafață desfășurată de aproximativ 3.838 de metri pătrați și
Clasamentul Times Higher Education: Universitatea București - în primele 1.000 de instituții de învățământ superior din lume
Universitatea din București se situează pe prima poziție în rândul universităților comprehensive din România, poziționându-se în intervalul 801 - 1.000 la nivel mondial, conform celui mai recent clasament World University Rankings, realizat de Times Higher Education (THE) și publicat miercuri. 'O prezență cons
Studiu UAIC/Cafeaua perfectă - dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac
Dimineața, miercurea, primăvara, neagră, băută dintr-o cană de ceramică și fără capac este secretul cafelei perfecte deslușit de un studiu de cercetare coordonat de Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' Iași. Potrivit reprezentanților instituției de învățământ superior, rezultatele provin dintr-un studiu care a măsurat plăcerea cafelei î
Cluj: Peste 60 de specialiști din 21 de județe, reuniți la UBB, la un curs pentru prevenirea și controlul bolilor
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 29 septembrie-1 octombrie, cursul 'Contribuția științelor sociale și comportamentale la prevenirea și controlul bolilor - Implicații pentru practică', care reunește peste 60 de specialiști din 21 de județe, din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică și Centrelor Regionale de Săn
Mihai Dimian: Lansăm un nou program de burse postdoctorale
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, anunță miercuri lansarea unui nou program de burse postdoctorale, care are ca scop spijinirea tranziției de la doctorat către o carieră universitară sau de cercetare. ''Astăzi, lansăm un nou program de burse postdoctorale, pentru a sprijini tranziția de la doctorat către o carieră universita
REPORTAJ/Harghita: Artă urbană în școlile din nordul județului; sute de elevi au descoperit graffiti-ul și pictura murală
Peste 700 de elevi au participat, în ultimele două săptămâni, la activitățile din cadrul proiectului 'Harghita Street Art EDU Fest - Educație prin artă urbană și identitate culturală', derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Călimani-Giurgeu, care a combinat pictura murală cu atelierele pentru elevii de toate vârstele.








