David: Modernizarea sistemului de învățământ înseamnă să ne întoarcem la esența educației prin transferul eficient de competențe
Modernizarea învățământului înseamnă întoarcerea la 'esența educației' prin transferul eficient de competențe, iar absolvenții să devină buni profesioniști, buni cetățeni și oameni cu o calitate bună a vieții, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Internaționale a Educației (24 ianuarie).
'Educația devine astfel aproape sinonimă cu țara, iar așa cum facem educația, așa devine și țara! Dacă vrem o țară democratică și modernă, fondată pe știință și religie, în care să avem bunăstare, nu una autocrată și bizar-izolaționistă bazată pe pseudoștiință și pseudoreligie, în care bunăstarea va deveni un lux, ne trebuie o educație adecvată. Acum suntem în procesul modernizării acestui sistem, iar orice schimbare generează în mod natural unele temeri și reacții de rezistență. Dar modernizarea - așa cum o înțeleg și cum o planific eu - nu înseamnă decât să ne întoarcem la esența educației, și anume la faptul că, prin transferul eficient de competențe, absolvenții trebuie să devină buni profesioniști, buni cetățeni și oameni cu o calitate bună a vieții (mulțumiți de propria viață)', a declarat ministrul.
În opinia sa, competențele înseamnă 'o structură' în care ponderea componentelor diferă în funcție de domeniu și care este formată din cunoștințe declarative (ce știm să spunem - înțelegeri ale lumii care ne oferă cultură și rezistență la manipulare, capacitatea de a identifica și de a aborda probleme relevante și flexibilitate în acțiunile practice), cunoștințe procedurale (ce știm să facem - care ne transformă în persoane eficiente în a rezolva probleme de specialitate și de viață) și valori (ce este important și de ce - ceea ce ne oferă sensuri și semnificații, cu impact pozitiv asupra motivației sociale și de învățare, calității vieții și echilibrului personal).
Potrivit ministrului, orice pierdere a unei componente a structurii sau o distorsionare a ponderii unei componente duce la o educație inadecvată.
Daniel David consideră că în procesul de modernizare nimeni nu trebuie să rămână în urmă iar celelalte aspecte 'administrativ-birocratice' trebuie să servească scopul educației, și 'nu să-l încurce sau să-l determine'.
'Așadar, vă invit să fim cu toții parte din această viziune a schimbării, nu din problemă, construind, învățând și adaptându-ne împreună în cursul acestei modernizări, pentru a co-crea sistemul de educație așa cum ni-l dorim și cum trebuie să fie', a transmis ministrul. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 33.000 de candidați - înscriși pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an
Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, pentru susținerea probelor de competențe (pe probe), din acest an, informează Ministerul Educației. La proba de la comunicare orală în limba română ( proba A) s-au înscris peste 5.500 de candidați, la proba de evaluare a competențe
Luni începe a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an
Sesiunea iulie - august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a
Universitatea București/Facultatea de Istorie: A murit profesorul Mihai Sorin Rădulescu
Facultatea de Istorie a Universității din București deplânge moartea profesorului Mihai Sorin Rădulescu (1966 - 2026) și transmite condoleanțe familiei îndoliate. 'Cu profundă durere, comunitatea academică a Facultății de Istorie din cadrul Universității București deplânge trecerea în neființă a prof. univ. dr. Miha
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' a obținut un nou brevet de invenție pentru o metodă de pilotare a mașinilor-unelte
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați a obținut un nou brevet de invenție acordat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru o metodă inovatoare de pilotare a mașinilor-unelte, informează, vineri, instituția de învățămât superior. 'Centrul de Transfer Tehnologic CTT-UGAL, membru al Rețelei Naționale pentru Inovare și
Timiș: La UPT, cele mai atractive facultăți sunt Robotica, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a înregistrat o creștere de aproximativ 28% a numărului de candidați la admitere, comparativ cu anul trecut, cele mai mari creșteri ale interesului fiind înregistrate în domenii precum Robotică, Construcții și Inginerie Electrică și Energetică, specializări pentru care cererea de specialiști este în continuare
Mureș: Absolvenții promoției 'Constantin Brâncuși 150' de la Medicină Militară au primit gradul de sublocotenent la UMFST
Absolvenții anului IV ai Secției de Pregătire Medico-Militară din cadrul UMFST 'George Emil Palade' din Târgu Mureș au trecut oficial în corpul ofițerilor, vineri, în cadrul unei ceremonii, primind gradul de sublocotenent. Deși mai au de parcurs doi ani de studii medicale până la absolvirea facultății, studenții
Sesiunea a doua a Bacalaureatului începe luni
Sesiunea iulie-august a Bacalaureatului începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care se va desfășura și marți, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii din partea minorităților naționale vor susține marți și miercuri proba de evaluare a c
Peste 10.200 de candidați admiși la ASE în sesiunea iulie; sesiunea de toamnă - înscrieri în perioada 28 august - 1 septembrie
Academia de Studii Economice din București a încheiat sesiunea de admitere din luna iulie cu peste 10.200 de candidați declarați admiși la programele universitare de licență, masterat și doctorat, cu peste 1.000 mai mulți decât în anul precedent. Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior transmis joi A
Elevii români - locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Elevii români s-au clasat pe primul loc pe națiuni la cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a desfășurat în perioada 24-30 iulie la Kaunas, Lituania, și la care au participat 100 de elevi din 25 de țări. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, au obținut medalii de aur Andrei Nemțișo
Elevii români au câștigat trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie
România a obținut trei medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Economie (OIE) 2026, desfășurată la Shenzhen, China, într-o competiție care a reunit 56 de echipe formate din cinci elevi, potrivit unui comunicat al Centrului Român pentru Excelență în Economie (RECE). Medaliile au fost câștigate de: Radu Nedea, International
Arad: Mai multe școli suplinesc lipsa spațiilor prin containere în care au amenajat săli de cursuri
Mai multe școli din județul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spațiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci sau cabinete medicale în containere amplasate în curțile unităților de învățământ, iar primăriile care dețin clădiri ce nu pot fi extinse vor investi în astfel de module și în următorii ani.
Titularizare/ Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7
Peste jumătate dintre candidații la Titularizare au reușit să obțină note peste 7, respectiv 51,04%, rată care marchează o creștere de aproape 8% față de anul trecut - 43,52%. Potrivit sintezei rezultatelor inițiale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din &
Iași: La Universitatea Tehnică, admiterea aduce cu 30% mai mulți candidați decât locurile la buget
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) înregistrează, la studiile de licență, cu peste 30% mai mulți candidați decât locurile bugetate, iar admiterea la doctorat se apropie de un nivel record. Potrivit informațiilor furnizate de TUIASI, la licență s-au înscris 3.217 candidați români și cetățen
Remus Pricopie: Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO - moment istoric pentru țara noastră
Aniversarea a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO reprezintă un moment istoric pentru țara noastră și o ocazie de a reflecta asupra contribuției pe care a avut-o la dezvoltarea cooperării internaționale în domeniile educației, științei și culturii, a afirmat, luni, rectorul Școalii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie.
Bihor: Profesorul universitar Paul Magheru propune 'educație religioasă', nu 'religie', ca disciplină obligatorie
Profesorul universitar doctor Paul Magheru îi propune, într-o scrisoare deschisă, ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, ca disciplina predată în școli să nu se mai numească 'religie', ci 'educație religioasă', și să devină obligatorie în toate ciclurile și filierele învățământului preuniversitar.











