logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Monica Anisie: Raportul comisiei "de tăiat hârtii" - finalizat până în ianuarie

Imagine din galeria Agerpres

Raportul comisiei "de tăiat hârtii" va fi finalizat până la începutul semestrului al doilea, în luna ianuarie, a anunţat, joi, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, într-o conferinţă de presă.

"În cadrul grupului de lucru, am stabilit obiectivele, precum şi calendarul desfăşurării activităţilor. În două săptămâni vom mai realiza întâlniri în cadrul ministerului, dar ne-am propus să avem şi un weekend petrecut împreună stând de dimineaţă până seara şi găsind soluţiile cele mai bune. De asemenea, vă informez că termenii în care noi am discutat astăzi au fost unii extrem de prietenoşi, toţi colegii mei au fost de acord că în această perioadă trebuie să realizăm cât mai repede şi să găsim soluţiile, să realizăm raportul în aşa fel încât la începutul semestrului al doilea să putem veni cu soluţii clare. (...) Prima dată se prezintă raportul până la începutul semestrului al doilea, deci în ianuarie, şi până la finalul semestrului al doilea vom avea toate modificările ce ar trebuie operate", a afirmat demnitarul.

Anisie a spus că din grupul de lucru fac parte profesori pentru învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, precum şi cadre didactice din învăţământul special sau din centrele de resurse şi asistenţă judeţene şi a municipiului Bucureşti, dar şi reprezentanţi ai sindicatelor şi ai societăţii civile.

"Sper ca rezultatul să vină destul de repede, să ofere începutului de an şcolar 2020 - 2021 un început altfel atât pentru profesori, cât şi pentru elevi", a declarat ministrul Educaţiei.

Monica Anisie a spus că nu vrea să influenţeze în niciun fel comisia, iar raportul va fi aprobat prin ordin de ministru.

"Nu aş vrea să influenţez în niciun fel. Vreau să fie o consultare reală cu colegii mei şi nici să se simtă în vreun fel supuşi unei presiuni din partea mea. (...) Ei vor decide în cadrul comisiei, vor face un raport pe care după aceea îl voi aproba prin ordin de ministru. Dacă cumva din raportul respectiv reiese că sunt documente care ar trebuie eliminate şi intră sub incidenţa altor legi, voi propune şi modificări legislative. Raportul este al grupului de lucru şi pe baza lui vom lua decizii", a susţinut demnitarul. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 17

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 23-04-2025 09:55

România, pe podiumul mondial la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025

Echipele românești au urcat pe podium la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025, destinat liceenilor, care s-a desfășurat în perioada 16 - 19 aprilie la Houston, SUA, informează Ministerul Educației și Cercetării. Rezultate remarcabile au obținut echipa CSH Timișoara & Eastern Foxes Ploiești - alianță de excepție, care

Educatie - Stiinta 17-04-2025 12:48

Prezidențiale2025/Cluj: UBB lansează busola pentru alegerile prezidențiale

Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca lansează busola RefreshVote.ro pentru alegerile prezidențiale din luna mai. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează, pentru al doilea an consecutiv, busola digitală pentru alegerile prezidențiale. RefreshVote.ro este o platformă digitală gratuită, cunoscută și ca '

Educatie - Stiinta 17-04-2025 11:15

Politehnica București organizează în perioada 9 - 11 mai ediția a III-a a SpaceFEST

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Inginerie Aerospațială, în colaborare cu Agenția Spațială Română (ROSA), va organiza, în perioada 9 - 11 mai, cea de-a treia ediție a SpaceFEST 2025, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat explorării spațiului. Cam

Educatie - Stiinta 16-04-2025 18:51

Rectorul UPB: Memorandumul semnat cu instituții din Coreea de Sud - un pas înainte în inovații în industria de apărare

Memorandumul de înțelegere semnat miercuri de către Hanwha Aerospace România- o filială a Hanwha Aerospace - cu Universitatea Națională Pusan (PNU) și Universitatea Politehnica de Știință și Tehnologie București (UPB) este 'un pas înainte' în ceea ce privește inovațiile în industria de apărare, a afirmat rectorul UPB, Mihnea Cost

Educatie - Stiinta 16-04-2025 17:15

Cluj: Omul de afaceri Dorel Goia a înființat un afterschool gratuit pentru elevii din cartierul Mănăștur

Omul de afaceri clujean Dorel Goia a înființat, prin intermediul fundației sale 'Ioan și Maria', un centru afterschool în Cluj-Napoca, unde elevii de la școlile din cartierul Mănăștur, în special cei cu dificultăți materiale, vor putea, ajutați de profesori, să-și consolideze informațiile primite la cursuri și să desfășoare diverse alte acti

Educatie - Stiinta 16-04-2025 16:27

Reprezentanții Universității din București au transmis un apel pentru o Românie democratică și euroatlantică

Universitatea din București a transmis miercuri un Apel pentru o Românie democratică și euroatlantică, în contextul în care, susțin reprezentanții instituției de învățământ superior, libertatea obținută 'cu sânge' în 1989 și 1990 este amenințată de 'vectorii regimurilor antidemocratice, autoritariste și dictatoria

Educatie - Stiinta 16-04-2025 14:52

Cursurile se pot desfășura online în unitățile de învățământ care vor fi centre de examen la Bacalaureat

Cursurile se pot desfășura în format online asincron în unitățile de învățământ desemnate centre de examen sau din care provin resursele umane implicate în desfășurarea examenului de Bacalaureat, la cererea inspectorului școlar general, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, în zilele în care sunt programate probe

Educatie - Stiinta 16-04-2025 13:36

CONAF/Peste 100 de elevi din Buzău și Iași, participanți în semifinale ale Maratonului pentru Educație Antreprenorială

Peste 100 de elevi și-a expus viziunea asupra lumii de mâine în cadrul semifinalelor Maratonului pentru Educație Antreprenorială care au avut loc la Buzău și Iași. Potrivit unor comunicate transmise AGERPRES de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Maratonul pentru Educație Antreprenorială face parte din pro

Educatie - Stiinta 16-04-2025 10:08

Cea de-a IV-a ediție a Poli AutoFEST în perioada 16 - 18 mai, în Campusul Politehnicii București

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Transporturi, va organiza, în perioada 16 - 18 mai, cea de-a IV-a ediție a Poli AutoFEST, un eveniment care va aduna pasionați ai industriei auto, inovatori și profesioniști în domeniu. 'Poli AutoFEST 2025 va aduce în prim-plan nu d

Educatie - Stiinta 16-04-2025 08:34

Elevii intră în vacanță joi, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra de joi, după finalizarea cursurilor, în vacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale, urmând să se întoarcă la școală pe 28 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie, după terminarea cursurilor. Pentru clasa a VIII-a,

Educatie - Stiinta 15-04-2025 14:50

Tulcea: O adolescentă de 14 ani, prima sportivă calificată de cinci ori în finalele unui Campionat național de înot

O elevă de clasa a VI-a de la Școala generală 'Alexandru Ciucurencu', Cristiana Melnic, este prima înotătoare din județul Tulcea care s-a calificat în cinci finale ale unui campionat național organizat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRPNM), ea avându-l ca model pe David Popovici de la care încă nu a reușit să

Educatie - Stiinta 15-04-2025 13:44

Covasna: Polițiștii se alătură programului de transport școlar Pedibus

Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Covasna a încheiat un protocol de colaborare cu Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, prin care va susține programul Pedibus, lansat de către autoritățile locale în urmă cu aproape patru ani cu scopul de a determina elevii din clasele primare să meargă pe jos la școală. În baza acestei co

Educatie - Stiinta 14-04-2025 16:24

Cluj/ Daniel David: Dacă vrei performanță, trebuie să întărești resursa umană și infrastructura

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel David. a participat, luni, la inaugurarea noului sediu al Facultății de Drept a Universității ''Babeș-Bolyai'' (UBB) din Cluj-Napoca. El a amintit, în discursul său, că proiectul noului sediu al Facultății de Drept a început în timpul mandatului său de

Educatie - Stiinta 14-04-2025 11:43

Constanța: Universitatea Ovidius organizează o nouă ediție a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor, dedicat tinerilor talentați

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Arte, anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor', dedicat tinerilor talentați, ce se va desfășura pe 24 mai. Reprezentanții Universității Ovidius au informat, luni, că prima ediție a Galei, organizată în 2024, s-a remarcat prin impactul său soc

Educatie - Stiinta 12-04-2025 08:00

REPORTAJ Harghita: Centrul Fabton din Miercurea-Ciuc - locul unde zeci de copii deprind tainele lego-roboticii

Centrul Fabton din Miercurea este locul unde zeci de copiii deprind tainele lego-roboticii, iar opt dintre ei se pregătesc intens, în această perioadă, pentru a participa la o prestigioasă competiție de profil în Australia, în cadrul First Lego League. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest domeniu, centrul Fabton par