logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Bihor: Seminar naţional 'Şcolile slovace, încotro?' şi un festival-concurs în premieră, organizate de UDSCR

Imagine din galeria Agerpres

Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR) va organiza, în perioada 22-24 noiembrie, un seminar naţional pe tema "Şcolile slovace încotro?", un festival-concurs folcloric, în premieră şi o gală de premiere, a anunţat miercuri, într-un comunicat, conducerea uniunii.

Potrivit preşedintelui UDSCR, Adrian-Miroslav Merka, la conferinţa didactică "Şcolile slovace încotro? Protejarea identităţii naţionale" vor fi prezenţi educatori, învăţători, profesori directori ai tuturor şcolilor slovace din România, reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare judeţene din Bihor, Sălaj, Arad, Timiş, alături de alţi invitaţi din instituţii deconcentrate.

Scopul manifestării este acela de a prezenta şi a dezbate problemele cu care se confruntă unităţile slovace de învăţământ şi pentru a găsi, cât mai rapid, soluţii pentru buna funcţionare a acestora.

"UDSCR sprijină şi este alături de fiecare cadru didactic slovac din şcolile cu limba de predare slovacă, dar suntem alături şi de elevii slovaci care participă la diferite concursuri sau olimpiade pentru a-i motiva cât mai mult să continue să studieze limba maternă în şcolile noastre. Prin această conferinţă dorim să scoatem în evidenţă importanţa păstrării identităţii naţionale, să vedem care sunt şi problemele cu care se confruntă fiecare cadru didactic slovac, dar mai ales care sunt soluţiile pentru un viitor mai prosper ", a declarat, citat în comunicat, Merka.

În cadrul acestei întâlniri, găzduite sâmbătă şi duminică de un hotel din Băile Felix, fiecare director al şcolilor slovace din România va prezenta situaţia actuală a unităţii pe care o conduce, se vor purta discuţii despre toate aceste situaţii, după care vor urma workshop-urile pe arii curiculare. Duminică va fi ziua în care se vor face propuneri pe fiecare arie curriculară.

Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României, Departamentul pentru relaţii interetnice.

Programul zilei de sâmbătă va continua seara, la Filarmonica de stat din Oradea, unde, de la ora 18,00 va avea loc, la prima ediţie, festivalul-concurs denumit "Unde este familia, acolo este acasă...". În cadrul acestui festival se va desfăşura, în premieră, un concurs pentru ansamblurile folclorice vocale slovace, respectiv pentru perechile de dansatori din ansamblurile slovace.

Un juriu de specialitate va desemna şi premia cei mai talentaţi dansatori (primele patru perechi) şi cele mai bune ansambluri vocale (tot primele patru). Cea mai bună pereche de dansatori va participa la cel mai mare festival-concurs din Slovacia, "Šaffova ostroha".

"Pentru ca acest concurs să fie la un nivel cât mai ridicat, organizatorii au invitat şi o orchestră din Slovacia care să acompanieze muzical toţi concurenţii înscrişi. Totodată, juriul care va evalua aceste momente artistice este compus din profesionişti în domeniul muzicologiei şi al dansului folcloric autentic în Slovacia. Unii dintre ei sunt profesori universitari, alţii pedagogi sau instructori la ansambluri folclorice de dansuri din Slovacia," se precizează în comunicat.

Seara de sâmbătă se va încheia, tot în sala de concerte a Filarmonicii, cu o gală în cadrul căreia va fi prezentat un program cultural artistic pregătit de ansamblurile folclorice slovace din judeţul Bihor şi cu decernarea premiilor.

Festivalul-concurs este organizat cu sprijinul sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bihor, Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte (DDIP). AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)

Afisari: 39

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 18-09-2026 13:01

Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului

Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005

Educatie - Stiinta 18-09-2026 12:29

Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza

O fostă tabără școlară din timpul regimului comunist, cea din satul brașovean Breaza, ar putea fi 'readusă la viață', printr-un proiect al primarului comunei Lisa, Gheorghe Mocanu, care mizează pe fonduri europene pentru îndeplinirea obiectivului. Edilul din Lisa a explicat, vineri, pentru AGERPRES, că a început demersurile pentru m

Educatie - Stiinta 17-09-2026 15:33

Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Cernăuți - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România va acorda burse elevilor și studenților, dar și sprijin financiar profesorilor din școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP)

Educatie - Stiinta 17-09-2026 14:25

Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale

Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo

Educatie - Stiinta 17-09-2026 11:34

Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe

Educatie - Stiinta 16-09-2026 17:53

Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'

Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor

Educatie - Stiinta 16-09-2026 16:20

Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST

Studenți din mai multe universități europene au participat, la Târgu Mureș, la proiectul internațional 'Be a Quality Manager for 5 Days', organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureș). 'Timp de cinci zile, tinerii au experimentat rolul unui manager de calitate î

Educatie - Stiinta 16-09-2026 14:33

Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)

Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că

Educatie - Stiinta 16-09-2026 10:30

Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est

Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est (C2R-ECO) din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). La scrutin au participat 74% din totalul membrilor C2R-ECO cu drept

Educatie - Stiinta 16-09-2026 10:21

UMF 'Carol Davila' - în top 300 al clasamentului Shanghai Global Ranking în domeniul Medicină Clinică

Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București își reconfirmă poziția între universitățile de referință la nivel internațional, fiind inclusă în ediția 2026 a prestigiosului clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) în două domenii academice, Medicină Clinică (201-300) și Sănătate Publică (401-50

Educatie - Stiinta 16-09-2026 10:08

Olt: Lecturi terapeutice pentru o mai bună comunicare și interacțiune socială, la Biblioteca Județeană

O serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii vor fi organizate la Biblioteca Județeană 'Ion Minulescu' Olt începând din luna octombrie, potrivit managerului instituției, Mihaela Stana, care a precizat că în această săptămână are loc de etapa de înscrieri. 'Începând din această to

Educatie - Stiinta 15-09-2026 15:12

Covasna: Oferta Festivalului MindFormers de la Sfântu Gheorghe - peste 50 de programe pentru publicul școlar

'The Future Doesn't Just Happen, We Shape It' este genericul celei de-a doua ediții MindFormers, un festival interdisciplinar de știință, tehnologie și cultură care se va desfășura în perioada 16-19 septembrie, la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Evenimentul va aduce în fața publicului fizicieni, cer

Educatie - Stiinta 15-09-2026 14:55

Galați: Conferință medicală dedicată abordării multidisciplinare a bolilor cardiovasculare, organizată de Universitatea 'Dunărea de Jos'

Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați va organiza, pe 25 septembrie, conferința medicală 'INIMA - Abordare multidisciplinară a bolilor cardiovasculare', dedicată prevenției, diagnosticului și managementului pacientului cu afecțiuni cardiovasculare, informează, marți, instituția de învățământ superior. Conferința

Educatie - Stiinta 15-09-2026 14:44

Vaslui: Atelier de robotică și programare pentru copii organizat la Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul'

Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul' Vaslui organizează clubul de educație digitală CODE Kids, un club de robotică și programare în care copiii vor avea ocazia să descopere, să experimenteze și să creeze cu ajutorul tehnologiei. Sunt așteptați să se înscrie elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani,

Educatie - Stiinta 15-09-2026 12:56

Leonard Azamfirei: UMFST Târgu Mureș, inclusă în premieră în ShanghaiRanking 2026

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș (UMFST) a intrat pentru prima dată în prestigiosul clasament internațional ShanghaiRanking, conform ediției 2026 a Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) publicate marți. 'Clasamentul ShanghaiRanking's Global Ranking of Academic Subje