logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CIVICA, din care face parte şi SNSPA, selectată de CE pentru a deveni una dintre primele universităţi-pilot

Imagine din galeria Agerpres

CIVICA, Universitatea Europeană de Ştiinţe Sociale, a fost selectată de CE ca fiind una dintre universităţile europene pilot.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, miercuri, de SNSPA, au fost depuse 48 de cereri, dintre care 17 au fost selectate şi vor primi finanţare.

"Cele şapte universităţi de top în ştiinţe sociale, umaniste, în managementul afacerilor şi politici publice din Franţa, Germania, Ungaria, Italia, România şi Suedia au primit anunţul cu entuziasm şi sunt onorate de faptul că li se acordă posibilitatea de a crea prototipul universităţii de mâine. În acest sens, îşi vor îndeplini responsabilitatea civică faţă de generaţiile europene viitoare, vor genera soluţii inovatoare, inspirate de ştiinţele sociale şi vor promova valorile civice europene, consolidând rolul Europei în lume", se arată în comunicatul citat.

CIVICA este consorţiul universitar european creat de Universitatea Bocconi (Italia), Universitatea Central Europeană (Ungaria), Institutul European Universitar (organizaţie europeană interguvernamentală), Hertie School of Governance (Germania), Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (România), Sciences Po (Franţa) şi Şcoala de Economie din Stockholm (Suedia) şi va conecta 38.000 de studenţi, 7.000 de cadre didactice şi 3.000 de angajaţi din personalul administrativ într-un campus inter-universitar european, care va uni predarea cu învăţarea, cercetarea cu inovaţia şi societatea în ansamblul său, dincolo de graniţele culturale, lingvistice şi naţionale. Din CIVICA va face parte şi London School of Economics and Political Science, în calitate de partener asociat la multe nivele. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 04-07-2026 22:30

Costoiu: În acești ani grei, școala este desconsiderată, este pusă la zid, este umilită

Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a tras un semnal de alarmă, sâmbătă, la festivitatea de absolvire a șefilor de promoție ai celor 21 de facultăți, evidențiind lipsa de respect și valorizare a școlii 'în general din partea celor care nu au stat prea mult în ea' și i-a îndem

Educatie - Stiinta 03-07-2026 17:07

RECTIFICARE Vrancea: Elev din Focșani - campion mondial la aritmetică mentală după ce a rezolvat 240 de calcule în 10 minute

În știrea cu titlul 'Vrancea: Elev din Focșani - campion mondial la aritmetică mentală după ce a rezolvat 100 de calcule în 3 minute', difuzată vineri, 3 iulie, la ora 17:07, pe fluxurile Educație-Știință, Moldova şi www.agerpres.ro, în titlu și în paragrafele 2 și 3, în loc de 'a

Educatie - Stiinta 03-07-2026 15:53

Bacalaureat: Prezență de 99,4% la proba scrisă de Limba maternă

Rata de participare la proba scrisă la Limba maternă din cadrul primei sesiuni a Bacalaureatului, care a avut loc vineri, a fost de 99,4%, a informat Ministerul Educației și Cercetării, 36 de candidații fiind absenți. 'Rata de participare la ultima probă scrisă (proba E.b) din sesiunea iunie - iulie 2026 a examenului național de bacalaureat, desfășurată as

Educatie - Stiinta 03-07-2026 11:46

Dimian: Corectitudinea examenelor reprezintă fundamentul încrederii în educație și nu este negociabilă

Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a declarat vineri că la prima sesiune a Bacalaureatului au fost identificate și oprite de către cadrele didactice care au supravegheat examenul mai multe tentative de fraudare, inclusiv prin utilizarea unor dispozitive electronice sofisticate, precum ochelari prevăzuți cu camere video și inteligență artifi

Educatie - Stiinta 03-07-2026 09:53

Încep înscrierile pentru concursul de admitere la UMF 'Carol Davila'; 2.006 locuri puse la dispoziția candidaților

Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București va deschide luni perioada de înscriere pentru concursul de admitere la programele de studii universitare de licență, pentru acest an punând la dispoziția candidaților un total de 2.006 locuri. Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățăm&

Educatie - Stiinta 03-07-2026 05:10

Elevii care aparțin minorităților naționale susțin proba la Limba maternă

Elevii din partea minorităților naționale vor susține vineri proba la Limba maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Luni a avut loc proba scrisă la limba și literatura română și miercuri cea obligatorie a profilului, iar joi a avut loc proba la alegere a profilului. Proba obligatorie a

Educatie - Stiinta 02-07-2026 20:42

România - locul I pe națiuni la Olimpiada Europeană de Geografie de la Varna

România s-a clasat pe locul I pe națiuni, cu cinci medalii de aur și trei argint, la Olimpiada Europeană de Geografie care a avut loc la Varna, în Bulgaria, informează Ministerul Educației într-o postare pe pagina ofici

Educatie - Stiinta 02-07-2026 16:09

Bacalaureat2026/ Rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - 97,6%

Rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie, desfășurată joi, a fost de 97,6%. S-au prezentat 121.726 de candidați dintr-un total de 124.749 de candidați înscriși pentru susținerea acestei probe (promoție curentă și promoții anterioare).

Educatie - Stiinta 02-07-2026 05:00

Bacalaureatul continuă cu proba la alegere a profilului

Bacalaureatul continuă joi cu proba scrisă la alegere a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Luni a avut loc proba scrisă la limba și literatura română și miercuri, cea obligatorie a profilului. Elevii din partea minorităților naționale vor susține vineri proba la limba maternă.

Educatie - Stiinta 01-07-2026 16:41

Bacalaureat2026/ Rata de participare la proba obligatorie a profilului - Matematică/Istorie - 97,4%

Rata de participare la proba obligatorie a profilului - Matematică/Istorie - proba E.c) din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2026, desfășurată miercuri, a fost de 97,4% - 121.147 de candidați prezenți dintr-un total de 124.334 de candidați înscriși pentru susținerea acestei probe (toate promoțiile). Potrivit Minis

Educatie - Stiinta 01-07-2026 14:03

Ministrul Educației: În SUA, peste 90% dintre studenți participă la internshipuri; în România, mai puțin de 10%

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, atrage atenția asupra faptului că în Statele Unite peste 90% dintre studenți participă la stagii de practică în cadrul companiilor sau al instituțiilor, în timp ce în România procentajul celor interesați de internship este mult mai mic. 'Am predat mulți ani în SUA și mai mu

Educatie - Stiinta 01-07-2026 11:31

Mureș: O elevă a Colegiului Național 'Alexandru Papiu Ilarian' a obținut media 10 la Evaluarea Națională

Colegiul Național 'Alexandru Papiu Ilarian' din Târgu Mureș a felicitat-o public, miercuri, pe eleva Daria Pâncă, pentru obținerea mediei 10 la Evaluarea Națională 2026, perfomanță atinsă doar de șapte elevi din țară. 'Pe harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională, Colegiul Național 'Alexandru Papiu Ilarian' se

Educatie - Stiinta 01-07-2026 10:33

Sălaj: Unități de învățământ dotate printr-un proiect PNRR de 8,7 milioane de lei

Unitățile de învățământ preuniversitar și unitățile conexe din județul Sălaj au fost dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale printr-un proiect finalizat de Consiliul Județean (CJ), cu o valoare totală de 8.696.531,61 lei, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). CJ Sălaj precizează

Educatie - Stiinta 01-07-2026 10:15

Elevii care nu au ajuns la examenul de Bacalaureat în timp util beneficiază de subiect de rezervă la ora 13:00

Elevii care nu au reușit să ajungă miercuri la cea de-a doua probă a examenului de Bacalaureat, proba obligatorie a profilului - Matematică/Istorie, din cauza efectelor meteorologice vor putea beneficia de subiectul de rezervă. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Educației Sorin Ion, cei care nu au putut să ajungă la examen p&aci

Educatie - Stiinta 01-07-2026 05:05

Bacalaureatul continuă cu proba la disciplina obligatorie a profilului

Bacalaureatul continuă miercuri cu proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie). Proba trebuia să fie susținută marți, însă Ministerul Educației și Cercetării a amânat-o cu o zi în contextul prognozei de cod roșu de caniculă emise de meteorologi. 'Amânarea cu o zi față de c