Ecaterina Andronescu propune ca elevii să aibă profesori specializaţi pe discipline doar din clasa a IV-a

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a prezentat vineri o serie de propuneri pentru reorganizarea sistemului de educaţie, conform cărora elevii din clasele I - III vor beneficia doar de îndrumarea profesorilor din învăţământul primar, urmând ca din clasa a IV-a să aibă şi profesori specializaţi, precum sunt cei pentru limbi străine.
Propunerile au fost avansate în cadrul evenimentului de lansare a viziunii sistemice "Educaţia de uneşte", organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I".
Conform schemei propuse, între 3 şi 6 ani, copiii vor beneficia de educaţie timpurie. Între clasele I - III vor avea profesori pentru învăţământ primar, iar între clasele IV - VI vor studia cu acelaşi profesor, dar şi cu alţii specializaţi pentru anumite discipline. La finalul clasei a III-a va avea loc o evaluare cognitivă şi socio-emoţională.
"Nu putem să dăm răspunsurile acum. Sunt încercări ale noastre de a găsi formula cea mai potrivită: copilul intră în educaţia timpurie între 3 - 6 ani, apoi urmează de la clasa I până la clasa a III-a. Vă rog să acceptaţi, aici, clasa I e ceea ce numim azi clasa pregătitoare, pentru că, din păcate, a intrat în mentalul public drept clasa zero, ceea ce mi se pare absolut de neacceptat, pentru că din start reflectă o imagine extrem de negativă. Până la clasa a II-a - actuala clasă a doua - elevii sunt îndrumaţi de profesor pentru învăţământul primar. Urmează o evaluare cognitivă şi socio-emoţională, ca să ştim ce avem de corectat după primii ani de şcoală", a explicat Ecaterina Andronescu.
De asemenea, va avea loc o evaluare a nivelului elementar al competenţelor, la finalul clasei a VI-a, iar între clasele VII - IX elevii vor avea şi un consilier de carieră.
"Urmează clasele IV - VI, a VI-a fiind echivalentul clasei a V-a de acum, în care introducem şi profesori la discipline precum limbile străine. Urmează o nouă evaluare, la nivelul elementar al competenţelor, iar începând cu clasa a VII-a să avem o consiliere pentru carieră mult mai serioasă decât avem acum, în aşa fel încât copiii să poată alege ceea ce li se potriveşte", a detaliat ministrul.
Ecaterina Andronescu a arătat că, ulterior, va urma evaluarea naţională, existând propunerea ca elevii care nu fac faţă să urmeze un an suplimentar.
"Nu înseamnă un an de repetenţie, dar un an în care să nu lăsăm pe nimeni să treacă peste fără să aibă acumulările absolut obligatorii până la acest nivel", a susţinut ea.
Ulterior, vor urma programele de studii liceale şi formare profesională. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tulcea: O adolescentă de 14 ani, prima sportivă calificată de cinci ori în finalele unui Campionat național de înot
O elevă de clasa a VI-a de la Școala generală 'Alexandru Ciucurencu', Cristiana Melnic, este prima înotătoare din județul Tulcea care s-a calificat în cinci finale ale unui campionat național organizat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRPNM), ea avându-l ca model pe David Popovici de la care încă nu a reușit să
Covasna: Polițiștii se alătură programului de transport școlar Pedibus
Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Covasna a încheiat un protocol de colaborare cu Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, prin care va susține programul Pedibus, lansat de către autoritățile locale în urmă cu aproape patru ani cu scopul de a determina elevii din clasele primare să meargă pe jos la școală. În baza acestei co
Cluj/ Daniel David: Dacă vrei performanță, trebuie să întărești resursa umană și infrastructura
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel David. a participat, luni, la inaugurarea noului sediu al Facultății de Drept a Universității ''Babeș-Bolyai'' (UBB) din Cluj-Napoca. El a amintit, în discursul său, că proiectul noului sediu al Facultății de Drept a început în timpul mandatului său de
Constanța: Universitatea Ovidius organizează o nouă ediție a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor, dedicat tinerilor talentați
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Arte, anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului caritabil 'Gala Luminilor', dedicat tinerilor talentați, ce se va desfășura pe 24 mai. Reprezentanții Universității Ovidius au informat, luni, că prima ediție a Galei, organizată în 2024, s-a remarcat prin impactul său soc
REPORTAJ Harghita: Centrul Fabton din Miercurea-Ciuc - locul unde zeci de copii deprind tainele lego-roboticii
Centrul Fabton din Miercurea este locul unde zeci de copiii deprind tainele lego-roboticii, iar opt dintre ei se pregătesc intens, în această perioadă, pentru a participa la o prestigioasă competiție de profil în Australia, în cadrul First Lego League. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest domeniu, centrul Fabton par
Ministerul Educației și Cercetării: Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională
Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat în Monitorul Oficial. Ordinul privind aprobarea unor programe școlare pentru discipline opționale din oferta națională, parte a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, prevede inclu
Mureș: Invenție medicală a UMFST, medaliată cu aur la Salonul Internațional de Invenții și Inovații INVENTCOR 2025
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a anunțat, vineri, că a primit medalia de aur la Salonul Internațional de Invenții și Inovații INVENTCOR 2025, pentru invenția 'Aliment adjuvant în prevenirea și/sau tratamentul steatozei hepatice nealcoolice'.
Ordinul ministrului Educației și Cercetării privind gradația de merit, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul ministrului Educației și Cercetării pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025 a fost publicat, vineri, în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, comunicarea fișelor de (auto)evaluare, a număr
Sălaj: Peste 100 de elevi din Zalău, la o competiție de orientare sportivă (GALERIE FOTO)
Peste 100 de elevi din Zalău au luat parte, vineri, la o competiție de orientare organizată în parcul central din municipiu de către Clubul Sportiv Pro-Silva Orientare, în parteneriat cu două unități școlare, în cadrul proiectului Erasmus+ ''Compass''.
Prahova: Supraaglomerare la o școală din Ploiești; părinții elevilor - nemulțumiți de discuțiile privind relocarea unor clase
Școala gimnazială 'I. A. Bassarabescu' din municipiul Ploiești se confruntă cu o problemă acută privind lipsa spațiului, părinții elevilor de aici exprimându-și în repetate rânduri nemulțumirea legate de discuțiile privind relocarea unor clase, iar câțiva dintrei ei au protestat, joi, în fața Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Prahova.
Buzău: Museum Bus a plecat în călătoria cu numărul 100 pentru elevii din mediul rural al județului
Museum Bus a plecat, joi, în călătoria cu numărul 100, proiectul fiind inițiat de Muzeul Județean Buzău în anul 2019, în urma unei analize care a reliefat că doar 3% dintre elevii din mediul rural vizitaseră vreodată un muzeu. Potrivit Muzeului Județean Buzău, Muzeul Mobil a fost lansat în anul 2019, cu ocazia Zilei Naț
Președintele Academiei: Istoria comunismului nu e o disciplină, ci un conținut pentru Istoria contemporană
Istoria comunismului nu este o disciplină, ci un conținut pentru Istoria contemporană, a evidențiat, joi, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care a pledat pentru reintroducerea în programa școlară a două ore pe săptămână pentru disciplina Istorie. Ioan-Aurel Pop a participat la dezbaterea 'Mai este nevoie de Istorie în ș
Cluj: UTCN organizează un concurs de inginerie electrică destinat elevilor din țară
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) organizează un concurs de inginerie electrică, destinat elevilor din toată țara, iar premianții vor fi admiși fără concurs la facultatea de profil. 'Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prin cercul de inginerie electrică ROBOTELIER, organizează cea
Iași: Proiectul 'Primul student din familie', lansat de UMF pentru 352 de elevi și studenți
Peste 350 de elevi și tineri studenți din familii defavorizate au posibilitatea de a studia la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Gr.T.Popa' Iași, prin intermediul programului 'Primul student din familie', finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Lăcrămioara Șerban, prorector în cadrul UMF Iași, a explic
Competiții de gaming, în perioada 10-13 aprilie, la Universitatea Politehnică; evenimentul a ajuns la ediția a treia
Cea de-a treia ediție a Poli E-FEST 2025, cel mai mare eveniment dedicat industriei jocurilor video din România, va avea loc în perioada 10 - 13 aprilie, la Universitatea Politehnica. Evenimentul va aduna mii de elevi, studenți și tineri din întreaga țară pentru a participa 'la cele mai electrizante' competiții de gam