logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

FSLI solicită Senatului să introducă urgent spre aprobare proiectul privind măsurile de protecţie a personalului didactic

Imagine din galeria Agerpres

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită miercuri, printr-un apel public, conducerii Senatului României să introducă urgent în circuitul de avizare şi aprobare proiectul de Lege privind măsurile de protecţie a personalului didactic, arătând că sunt şcoli unde profesorii se tem să meargă din cauza violenţei, potrivit unui comunicat de presă.

"Avem şcoli în România în care profesorii sunt umiliţi, jigniţi, scuipaţi sau loviţi, unii dintre ei răniţi grav. Numărul cazurilor de violenţă, de orice tip, la adresa cadrelor didactice, este în creştere, iar noi, cu toţii, stăm neputincioşi în faţa unui fenomen care ia amploare, pentru că legile nu se aplică sau pentru că există lacune în sistemul legislativ. Unde vom ajunge în această situaţie? Într-o stare perpetuă de pericol în care se vor afla cadrele didactice, dar şi elevii. Suntem deja cu un pas acolo - cadrele didactice au început să se teamă să îşi desfăşoare activitatea pentru că în unităţile de învăţământ poate oricând să pătrundă un agresor, care să facă rău angajaţilor din învăţământ sau elevilor", precizează sursa citată.

În acest sens, FSLI solicită conducerii Senatului României să introducă urgent în circuitul de avizare şi aprobare proiectul de Lege privind măsurile de protecţie a personalului didactic, de conducere, îndrumare şi control în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei, precizând că acest proiect a trecut tacit de Camera Deputaţilor, dar este blocat, de peste doi ani, la Senat.

Potrivit proiectului de lege, personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, de protecţia acordată similar funcţiilor de autoritate publică.

Textul proiectului arată că personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control trebuie să se bucure de: respect şi consideraţie faţă de persoana sa şi faţă de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlalţi salariaţi ai unităţii; un climat de ordine, disciplină şi respect, în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale; autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să menţină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar şi pe parcursul desfăşurării de activităţi extraşcolare.

"Această lege, după aprobare, va deveni un scut de protecţie pentru colegii noştri, iar spaţiul şcolar va fi unul sigur, în care să se presteze un act educaţional de calitate. Solicităm tuturor parlamentarilor României să trateze cu seriozitate maximă această problemă a siguranţei din şcoli! Mulţi dintre d-voastră sunteţi părinţi sau chiar bunici. Vreţi şcoli în care există pericol, violenţă, abuz psihic, ameninţări, limbaj neadecvat? Noi credem că nu! Faceţi ceva, pentru că aveţi toate prerogativele prin care puteţi schimba realitatea, oferind o soluţie acestei probleme grave cu care se confruntă cadrele didactice! Dacă nu faceţi nimic, vă daţi acordul, domnilor parlamentari, pentru o singură premisă: aceea în care cadrele didactice şi elevii vor merge cu teamă la şcoală! Spaţiul în care are loc actul educaţional trebuie să fie unul al siguranţei, al încrederii şi al dezvoltării", se arată în comunicatul FSLI.

Federaţia mai precizează că dacă va fi nevoie, va iniţia o campanie de strângere de semnături în toate unităţile şcolare din ţară, pentru susţinerea acestui proiect de lege.

"Considerăm, de asemenea, că în această situaţie este nevoie de solidaritate şi unitate în Parlament, fără să mai existe conceptul de 'Putere' sau 'Opoziţie'. În lupta împotriva violenţei asupra cadrelor didactice trebuie să fim toţi de aceeaşi parte", concluzionează comunicatul FSLI. AGERPRES / (AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 5

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 07-02-2025 12:15

Ministrul Daniel David: Bugetul educației, incluzând toate sursele de finanțare, va atinge 4,5% din PIB

Bugetul pentru educație, incluzând toate sursele de finanțare, va atinge - conform estimărilor actuale - 4,5% din PIB, respectiv 0,17% din PIB pentru cercetare-dezvoltare-inovare, a transmis, vineri, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. 'Acum, când paradigmele lumii se schimbă, țesutul social se redefinește, iar instituțiile se tran

Educatie - Stiinta 07-02-2025 09:53

Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind actele de studii și documentele emise de instituțiile de învățământ superior

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un proiect pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind actele de studii și documentele universitare, proiect care reglementează gestionarea formularelor actelor de studii, a actelor de studii și a documentelor universitare de către instituțiile de învățământ superior acreditate, respectiv a do

Educatie - Stiinta 06-02-2025 17:30

Olt: Primarul Slatinei anunță că nu va mai lăsa achizițiile pe mâna școlilor, pentru că ''erau păguboase''

Achizițiile pentru unitățile de învățământ din municipiul Slatina vor fi făcute începând din acest an de către primărie și nu de școli cum s-a întâmplat până acum, a anunțat joi, într-o conferință de presă, primarul Mario De Mezzo, care a susținut că respectivele achiziții erau păguboase și constituiau ''un inst

Educatie - Stiinta 06-02-2025 16:31

Iași: UMF va pregăti din anul universitar următor medici și asistenți militari

Universitatea de Medicină și Farmacie ''Grigore T. Popa'' din Iași anunță că din anul universitar 2025-2026 va pregăti viitori ofițeri medici și subofițeri sanitari, în urma unui parteneriat semnat cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) la finalul anului trecut. Potrivit unei postări de pe pagina de facebook a UMF Iași,

Educatie - Stiinta 06-02-2025 15:20

VIDEO Rafila nu susține închiderea școlilor și subliniază că elevii cu infecții respiratorii nu trebuie trimiși în colectivitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat joi că nu susține închiderea școlilor, în contextul numărului mare de viroze respiratorii, și a subliniat că elevii cu infecții respiratorii nu trebuie trimiși în colectivitate.

Educatie - Stiinta 06-02-2025 11:52

Societatea Ornitologică Română: Cinci specii noi de coleoptere, descoperite pe teritoriul României

O echipă mixtă de entomologi din România și Italia a descoperit cinci specii noi de coleoptere pe teritoriul țării noastre, informează Societatea Ornitologică Română, joi, pe Facebook. Cele cinci specii sunt: Cis chinensis, originară din China; Litargus balteatus din America de Nord, Latheticus oryzae din India, precum și Palorus subdepressus și Tr

Educatie - Stiinta 05-02-2025 12:01

Daniel David: Este clar că nu mai putem continua cu sistemul educațional de acum

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că sunt necesare o altă arhitectură și un alt model pentru sistemul educațional, întrucât cu cel actual 'nu se mai poate continua'. Daniel David a participat miercuri la prezentarea primului Raport Național privind Alfabetizarea Numerică, care arată că peste o treime dintre elevi s

Educatie - Stiinta 05-02-2025 11:29

Raport național: Peste o treime dintre elevi sunt afectați de analfabetismul numeric

Peste o treime dintre elevi sunt afectați de analfabetismul numeric, iar 16% dintre aceștia întâmpină dificultăți semnificative, arată primul Raport Național privind Alfabetizarea Numerică prezentat miercuri de Asociația pentru Valori în Educație (AVE România) și Brio. Conform raportului, care a analizat populația școlară din toate cicl

Educatie - Stiinta 05-02-2025 05:40

Candidații la Bacalaureat vor susține proba de evaluare a competențelor digitale

Candidații la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susține, de miercuri și până vineri, proba de evaluare a competențelor digitale - proba D, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate care nu pot participa la probele A, B, C și D din cadrul examenului n

Educatie - Stiinta 04-02-2025 15:48

VIDEO Roxana Mînzatu, la București: Pentru a fi puternici în competiția globală, trebuie ca abilitățile de bază ale elevilor români să se îmbunătățească

Abilitățile de bază ale elevilor români trebuie să se îmbunătățească, pentru ca România și Uniunea Europeană să fie mai puternice în competiția globală, a declarat marți, într-o conferință de presă la București, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene (CE) Roxana Mînzatu, răspunzând unei întrebări despre planurile

Educatie - Stiinta 04-02-2025 15:12

Simularea probelor examenelor naționale: Au fost publicate programele pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Ministerul Educației anunță că au fost publicate programele pentru susținerea simulărilor probelor scrise la Evaluarea Națională și Bacalaureat în acest an. ''Au fost publicate programele valabile pentru susținerea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului națio

Educatie - Stiinta 04-02-2025 10:30

David: În luna mai vom veni cu o propunere de planuri-cadru care să aibă o susținere largă

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, marți, că în luna mai va veni cu o propunere de planuri-cadru pentru liceu care să aibă o 'susținere largă', menționând că nu trebuie să rămână în picioare din start proiectul Ministerului. 'Suntem în faza de dezbatere a planurilor-cadru, o fază de dezbatere un pic mai ati

Educatie - Stiinta 04-02-2025 08:16

Ligia Deca - numită secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO

Ligia Deca a fost numită secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, potrivit unei decizii a premierului Marcel Ciolacu publicate în Monitorul Oficial. Numirea acesteia vine după ce Madlen Șerban a fost eliberată, la cerere, din această calitate. La 29 iunie 2015, Ligia Deca a fost numită consili

Educatie - Stiinta 03-02-2025 19:38

Daniel David: O atenție specială va fi acordată dezvoltării curriculumului legat de cultura și identitatea națională

Ministrul Educației, Daniel David, a transmis, luni, într-o postare pe blogul personal, că va fi acordată o atenție ''specială'' dezvoltării curricul

Educatie - Stiinta 03-02-2025 17:42

Geografia ''a dispărut'' dintre disciplinele de la clasele a XI-a și a XII-a, conform proiectelor de plan-cadru - atenționează Societatea de Geografie

Disciplina Geografie ''a dispărut'' dintre materiile studiate la clasele a XI-a și a XII-a, conform proiectelor de plan-cadru pentru liceu lansate în dezbatere publică de Ministerul Educației și Cercetării, a atenționat, luni, Societatea de Geografie din România. ''Tocmai în timp ce Societatea de Geogr