logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Măsuri privind ocuparea prin concurs a posturilor didactice şi de cercetare vacante

Imagine din galeria Agerpres

Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri două hotărâri privind ocuparea prin concurs a posturilor didactice şi de cercetare vacante, respectiv promovarea în cariera didactică, în învăţământul superior, prin examen.

Potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES, ca urmare a solicitărilor formulate de Consiliul Naţional al Rectorilor şi de universităţi au fost aduse mai multe modificări Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior, reglementată prin HG 457/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Acestea vizează: clarificarea modului în care un concurs poate fi contestat, dar şi a aspectelor cu privire la soluţionarea contestaţiilor, clarificarea modului în care se constituie comisia de contestaţii, simplificarea modului de organizare a comisiilor de concurs, clarificarea procedurilor de concurs privind verificarea îndeplinirii standardelor minimale.

În ceea ce priveşte examenul de promovare în cariera didactică în învăţământul superior, acesta a fost reglementat prin OUG 9/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, cu respectarea aceloraşi criterii de performanţă ca în cazul concursurilor didactice.

"Deoarece pentru ocuparea prin concurs a posturilor didactice şi de cercetare există o metodologie-cadru de concurs, prin simetrie, hotărârea de guvern adoptată astăzi reglementează aspecte privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în cariera didactică, în învăţământul superior, printr-o altă metodologie-cadru", se arată în comunicat.

Astfel, personalul didactic are dreptul de a promova în cariera didactică, pe bază de examen, în limita posturilor didactice vacante aprobate anual de către senatul universităţii.

De asemenea, pot participa la examen cadrele didactice titulare care au avut calificativul "foarte bine" în ultimii 3 ani, nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc standardele de ocupare a posturilor didactice.

Printre condiţiile specifice de organizare a acestor examene se regăseşte şi vechime minimă de 3/6/9 ani în calitate de cadru didactic în învăţământul superior în cadrul instituţiei organizatoare a examenului de promovare (3 ani pentru lector/şef lucrări, 6 ani pentru conferenţiar, 9 ani pentru profesor universitar), îndeplinirea de către candidaţi a standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 18

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 20-05-2026 05:30

Evaluarea Națională la clasa a IV-a continuă cu proba la Matematică și Științe ale naturii

Evaluarea Națională la clasa a IV-a va continua miercuri cu proba la Matematică și Științe ale naturii, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Elevii de clasa a IV-a au susținut marți proba de Limbă și comunicare - Limba română din cadrul Evaluării Naționale. Elevii din partea minorităților na

Educatie - Stiinta 19-05-2026 20:00

Vâlcea: Program Național de Educație Financiară, din septembrie în mai multe școli din Râmnic

Programul Național de Educație Financiară pentru România, inițiat de Asociația de Studii și Prognoze Economico Sociale (ASPES) încă de anul trecut în București, cu scopul dezvoltării unei culturi financiare în principal în rândul tinerilor, a fost lansat marți și în Vâlcea, din toamnă elevii de la mai multe școli din Râmn

Educatie - Stiinta 19-05-2026 17:52

Teleorman: Au fost desemnați câștigătorii semifinalei Maratonului pentru Educație Antreprenorială IV, inițiat de CONAF

Câștigătorii semifinalei Maratonului pentru Educație Antreprenorială IV în județul Teleorman sunt elevii de la Colegiul Național Pedagogic 'Mircea Scarlat' și de la Colegiul Național 'Alexandru Ioan Cuza', a anunțat, marți, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), inițiatoarea acestui program. Premiul I al semif

Educatie - Stiinta 19-05-2026 16:21

Dumitru Prunariu: Iașiul ar putea avea un cluster aerospațial

Reprezentanți ai mediului de afaceri, ai administrației, industriei, cercetători și reprezentanți ai mediului universitar s-au întâlnit, marți, la Primăria municipiului Iași, pentru a discuta despre oportunitatea înființării unui cluster aerospațial. Prezent la discuții, Dumitru Prunariu, cosmonaut și singura persoană din România care a

Educatie - Stiinta 19-05-2026 14:03

Patru medalii pentru echipa României, la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete

Delegația României a obținut patru medalii la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete, care s-a desfășurat în Italia, la Cesenatico, în perioada 12 - 18 mai, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Au obținut medalii de argint elevele ˆLaura Moldovan, clasa a XII-a de la Colegiul Național de Informatică 'Tudor Vianu'

Educatie - Stiinta 19-05-2026 10:00

BIBLIOTECA AZI/ Mureș: Bibliotecă unicat la Colegiul 'Transilvania', un loc în care icoanele întâlnesc cărțile

Colegiul Economic 'Transilvania' din Târgu Mureș ascunde între zidurile sale o încăpere cu o identitate neașteptată, unicat în instituțiile de învățământ, o bibliotecă amenajată într-un spațiu care a fost conceput inițial ca o capelă ortodoxă și decorată ca atare. Pereții și tavanul sunt î

Educatie - Stiinta 19-05-2026 09:09

Cluj: Ambalaje inteligente, alimente hiperproteice și dulciuri funcționale, la Festivalul Alimentului al USAMV

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează, vineri, cea de-a XIII-a ediție a 'Festivalului Alimentului', eveniment de referință regional și național dedicat inovației food-tech. Acesta va aduce în prim-plan creativitatea și competențele de cercetare ale studenților din anii terminali

Educatie - Stiinta 19-05-2026 05:05

Evaluarea Națională la clasa a IV-a/ Elevii susțin proba la Limba română

Elevii de clasa a IV-a vor susține marți proba de Limbă și comunicare - Limba română din cadrul Evaluării Naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Proba la Matematică și Științe ale naturii va fi miercuri, iar elevii din partea minorităților naționale vor susține joi proba de Limbă și comunicare - L

Educatie - Stiinta 18-05-2026 19:33

Bursă de studii acordată de Familia Regală a României pentru doi studenți de la Universitatea din Comrat (Găgăuzia)

Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, și Alteța Sa Regală Principele Radu vor institui o bursă de studii regală pentru doi tineri studenți de la Universitatea din Comrat (Găzăuzia), Republica Moldova. ASR Principele Radu a declarat, luni, la Chișinău, în cad

Educatie - Stiinta 18-05-2026 19:26

Cluj: Două vehicule solare realizate de studenți ai UTCN - la competiția internațională iLumen European Solar Challenge

Două vehicule solare, realizate de studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) vor reprezenta România la competiția internațională iLumen European Solar Challenge, care va avea loc în Belgia. 'Astăzi este cel mai important eveniment din an pentru noi, evenimentul de Car Rebuild, în care dezvăluim vehiculele cu care vom partic

Educatie - Stiinta 18-05-2026 19:15

Principele Radu propune o platformă online pentru aprofundarea limbii române de către populația din Republica Moldova

Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Alteța Sa Regală Principele Radu a propus, luni, ministrului Educației din Republica Moldova, Dan Perciun, dezvoltarea unei platforme online dedicată aprofundării limbii române de către toți cetățenii moldoveni, indiferent de vârstă. Reprezentantul Casei Regale a Român

Educatie - Stiinta 18-05-2026 11:36

Workshopul 'Viața în justiție', organizat de Baroul Vaslui pentru elevii de la Liceul 'Emil Racoviță'

Elevi de la Liceul 'Emil Racoviță' Vaslui au participat timp de două zile la Workshopul 'Viața în justiție', organizat de Consiliul Școlar al Elevilor și Asociația The Community for Youth Education în parteneriat cu Baroul Vaslui. În cadrul evenimentului, elevii au fost informați despre ce înseamnă profe

Educatie - Stiinta 17-05-2026 17:09

Tulcea: Concursul internațional 'George Georgescu' și-a desemnat câștigătorii

  Elevul Eduard Botez din Iași și violoniștii ansamblului 'Divertisment' din Chișinău au câștigat, duminică, marile premii ale concursului internațional de interpretare muzicală 'George Georgescu', găzduit în ultimele zile de orașul Tulcea. Marele premiu și trofeul concursului, în valoare de 1.000 de euro, a fos

Educatie - Stiinta 17-05-2026 12:02

Mureș: Memorandum de înțelegere între UMFST și Bogomolets National Medical University din Kiev

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș a semnat un memorandum de înțelegere cu una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învățământ medical superior din Ucraina, Bogomolets National Medical University din Kiev. 'Am semnat, la sfârșitul săptă

Educatie - Stiinta 16-05-2026 19:43

Timiș: Casa Mühle din Timișoara, care a contribuit la renumele de 'Oraș al Florilor', a fost redeschisă comunității

Casa Mühle, o clădire istorică simbol care a contribuit la renumele Timișoarei de 'Oraș al Florilor', a fost redeschisă sâmbătă pentru comunitate de către Universitatea Politehnica Timișoara, evenimentul marcând începutul unei noi etape de valorificare a acestui monument de patrimoniu. Evenimentul organizat de pr