#RomâniaPremiantă Betina Korka - tânăra doctorand la renumitul institut de psihologie al Universităţii din Leipzig
Betina-Christiana Korka este o tânără de 26 de ani, din Reşiţa, care a decis să se specializeze şi să facă cercetare în domeniul neuroştiinţelor şi al psihologiei cognitive, fiind doctorand în cadrul Institutului de Psihologie al Universităţii din Leipzig, unul dintre cele mai renumite la nivel mondial.
Betina Korka îl are ca profesor la Leipzig pe Erich Schröger din Leipzig, unul dintre cercetătorii care au contribuit cu rezultate ştiinţifice substanţiale în psihologia cognitivă modernă, a fost recent clasat în Top 50 cei mai influenţi psihologi în viaţă).
După cum a precizat Betina Korka pentru AGERPRES, Universitatea din Leipzig are o însemnătate şi tradiţie deosebită pentru cercetarea din domeniul psihologiei. Aici, în anul 1879, Wilhelm Wundt a înfiinţat primul laborator de cercetare psihologică din lume. Iar tânăra reşiţeană se consideră foarte norocoasă pentru şansa de a primi un loc la doctorat în laboratorul profesorului Schröger.
În momentul de faţă, ea este pe cale să termine primul an de doctorat. Până acum, a desfăşurat un prim studiu care oferă câteva mici rezultate pe tema modului în care procesele de predicţie sunt implementate în creier şi, totodată, noi întrebări pe care urmează să le investigheze în următoarele proiecte.
Despre alegerea acestei meserii, Betina Korka spune că a fost mai degrabă un proces, decât o decizie unică.
"Am început Facultatea de Psihologie de la Cluj mai mult din curiozitate şi cu o perspectivă relativ deschisă în ceea ce priveşte opţiunile de carieră de mai târziu. A fost o decizie oarecum raţională, în sensul că am ales psihologia dintr-o listă a disciplinelor care păreau interesante şi la care credeam că m-aş descurca bine. Pe listă se aflau, printre, altele, jurnalismul, limbile străine, ştiinţele politice şi relaţiile internaţionale, dar şi artele plastice. După cum se vede, aveam o paletă largă de interese. Dintre toate, însă, am ales psihologia, pentru că din perspectiva mea de atunci, mi-ar fi oferit cele mai multe şi variate oportunităţi. Şi nu m-am înşelat, aş zice din perspectiva de acum", afirmă tânăra cercetătoare.
În timpul anilor de studiu, la Cluj a avut oportunitatea să lucreze îndeaproape cu profesor Andrei Miu, care preda cursurile de Neuroştiinţe Cognitive şi Genetică Comportamentală.
"Cred că primul aspect care m-a atras spre acest domeniu a fost entuziasmul domnului profesor, care ne povestea la cursuri despre cum ceea se întâmplă la nivel neuronal în creier ne afectează comportamentul şi vice-versa. Participam cu mare plăcere la cursurile sale, dar citeam mult şi pe cont propriu. La scurt timp, am început să lucrez în laboratorul de Neuroştiinţe Cognitive pe care domnul prof. Miu îl conduce, unde am avut primul contact practic, cu munca de cercetător. În laboratorul de la Cluj, am ajutat cu desfăşurarea mai multor studii care investigau aspecte ce ţin de reactivitatea emoţională, folosind metode comportamentale, dar şi fiziologice. Am învăţat, de exemplu, cum activitatea electrodermală sau ritmul respirator şi cardiac pot indica intensitatea unor emoţii precum anxietatea, dar nu numai", consideră Betina Korka.
Drept urmare, şi-a dorit să continue să facă cercetare în domeniul neuroştiinţelor şi al psihologiei cognitive, astfel încât a început să caute programe de masterat care oferă pregătire în acest sens. Programul de masterat pe care l-a urmat în Oldenburg, în Germania, pune accent deosebit pe metode de cercetare din psihologia şi neuroştiinţele cognitive, studenţii fiind îndrumaţi să deprindă o paletă largă de abilităţi, de la limbaje de programare, la statistici avansate şi metode de imagistică cerebrală. Teza ei de masterat a reprezentat un proiect de cercetare în care, cu ajutorul electroencefalografului, un aparat care măsoară activitatea electrică a creierului folosind electrozi plasaţi la nivelul scalpului, a studiat modul în care creierul procesează informaţia auditivă - sunetele, bazat pe probabilitatea acestora de apariţie.
"De exemplu, sunetele repetitive (imaginaţi-vă tic-tac, tic-tac, tic-tac) sunt predictibile şi procesate diferit faţă de cele spontane sau cu probabilitate redusă de apariţie (imaginaţi-vă sunetul produs de un obiect care cade de pe raftul din spate). În mod asemănător, sunetele generate ca o consecinţă a unei acţiuni proprii (când tipărim la tastatură), sunt procesate diferit faţă de sunetele generate extern (ca atunci când colegul de birou tipăreşte la tastatură). Sunetele predictibile, fie datorită caracterului lor repetitiv, fie ca şi consecinţe ale propriilor acţiuni, sunt procesate cu mai multă uşurinţă (mai puţine resurse neuronale) faţă de cele impredictibile", explică Betina Korka.
Pentru a ajunge la aceste performanţe, Betina Korka spune că a trebuit să renunţe la zona de confort, în care lucrurile erau relativ predictibile şi deci fără efort deosebit. Pe lângă studiul efectiv, să te muţi dintr-o ţară în alta presupune să înveţi reguli noi, să poţi comunica eficient în limbi străine, să îţi faci prieteni noi, să te adaptezi la o cultură internaţională, ceea ce nu este deloc uşor, mai ales dacă eşti mai introvertit
"De aceea m-am şi mutat, nu doar în Germania, dar şi în Franţa, pentru mai bine de jumătate de an, înainte să încep doctoratul la Leipzig. Am mers la Marsilia pentru un internship de cercetare, tocmai de dragul unei noi experienţe internaţionale, care să îmi ofere mai multă viziune pentru o eventuală carieră în cercetare. În acelaşi timp, la noi în familie există credinţa că, dacă îţi doreşti mult un lucru şi depui doza corespunzătoare de efort, rezultatele nu vor înceta să apară, aşa că studiul susţinut în vederea performanţei a ţinut de educaţia mea de acasă", spune Betina.
În tot acest timp, cel mai mult a resimţit lipsa familiei şi a prietenilor, dar în toată această experienţă există şi multe lucruri bune. "Să te muţi de atâtea ori, de la Cluj la Berlin iniţial, apoi la Oldenburg, Marsilia, şi la Leipig, in final, presupune să o iei de la capăt de fiecare dată in căutarea unui grup de prieteni şi apropiaţi. De multe ori eşti pe cont propriu şi ţi-e dor de ai tăi, mai ales când te afli într-un loc nou pentru prima oară. Partea bună, însă, este că acum am prieteni buni în cel puţin trei ţări", povesteşte Betina.
Ea spune că îşi doreşte să continue să facă cercetare în următorii cinci-zece ani, deşi este un domeniu în care nu îţi poţi face planuri pe termen mediu şi lung.
"Din punctul meu de vedere, să ai oportunitatea să faci cercetare la nivel înalt este un privilegiu, pentru care trebuie să înveţi să fii spontan şi să accepţi o oarecare măsură de incertitudine în ceea ce priveşte viitorul. Majoritatea contractelor de muncă în cercetare sunt pe perioadă scurtă, de unul până la trei ani şi, de cele mai multe ori, oportunităţile viitoare depind de performanţa din prezent. Când am plecat din Cluj, am avut un scop precis: să vin în Germania pentru doi ani la masterat şi imediat după să mă întorc la Cluj, unde să continui cu doctoratul. Între timp, alte oportunităţi au apărut şi am decis că merită să profit de şansa de a face doctoratul la Leipzig. Mai departe, vedem ce noi perspective aduce finalizarea acestui doctorat", a precizat Betina Korka.
Între 2014 - 2017, Betina Korka a fost student masterand în programul de master "Neurocognitive Psychology" din cadrul Universităţii din Oldenburg - Germania, iar între 2011 şi 2014, student la nivel licenţă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, specializarea Psihologie, Universitatea Babeş - Bolyai din Cluj - Napoca. Între februarie şi august 2017 a luat parte la un internship la Laboratorul de Neuroştiinţe Cognitive din cadrul universităţii din Aix - Marseille, Franţa, iar în martie 2016 la un internship în cadrul Institutului RoNeuro - Centru de Cercetare şi Diagnostic al Bolilor Neurologice, Cluj-Napoca. Între iunie 2015 şi februarie 2016, a fost asistent de cercetare în laboratorul de Neuropsihologie al Universităţii din Oldenburg, Germania, iar între decembrie 2012 şi iunie 2014, a fost asistent de cercetare in laboratorul de Neuroştiinţe Cognitive al Universităţii Babeş - Bolyai din Cluj-Napoca. AGERPRES / (AS - autor: Paula Neamţu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: (c) Betina Korka/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'










