Nistor (EDP), despre greşelile din manuale: Să văd întâi despre ce erori e vorba; cei responsabili-traşi la răspundere
Directorul Editurii Didactice şi Pedagogice, Maria Nistor, a declarat, miercuri, că trebuie să studieze sesizările primite referitoare la greşeli în manualul de Matematică de clasa a VI-a, precum şi la manualul de Limbă română, menţionând că, în cazul în care acestea se vor adeveri, se vor publica erate, iar "cei responsabili pentru erori vor fi traşi la răspundere".
"La Geografie este imperios necesară retipărirea şi ar fi fost imperios necesar ca autorii şi evaluatorii să-şi ceară scuze public, alături de scuzele pe care şi le-a cerut EDP pentru redactarea manualelor. La celelalte manuale avem: Istorie unde Buonarroti a fost scris greşit şi se va face o mică erată. După cum ştiţi, multe din aşa-zile erori au fost fabricate. Cel care a criticat nu a înţeles că atât 1534 cât şi 1543 sunt ani de importanţă majoră pentru construirea Bisericii Anglicane din temelii şi multe altele pe care le-am explicat", a spus Nistor, după audierea în comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor.
Întrebată în legătură cu greşelile semnalate în manualele de Limba română şi de Matematică, Nistor a spus: "La Matematică trebuie le studiem şi noi, tocmai le-am primit de la o parte din comisie. Cu siguranţă toţi cei responsabili pentru erori vor fi traşi la răspundere".
În legătură cu greşelile din manualul de Limba română, Nistor a spus că nu există erori ştiinţifice sau gramaticale.
"Vreau să văd întâi despre ce erori este vorba. Din câte ştiu eu, la Limba română nu există nici erori ştiinţifice, nici erori gramaticale, să văd despre ce este vorba. (...) Trebuie mai întâi să văd despre ce tip de eroare este vorba, pentru ca apoi să găsim soluţia şi să vedem dacă o acceptăm sau nu. (...) Dacă este vorba de un dezacord gramatical, aici probabil şi autorii şi redactorii îşi vor cere scuze şi vom publica şi aici o mică erată", a mai spus Maria Nistor.
Nistor a respins şi criticile aduse de părinţi calităţii paginilor din Abededar.
"În caietul de sarcini noi trebuie să folosim hârtie de 70 de grame, la Abecedar şi la toate manualele aferente clasei I şi clasei a II-a am folosit din bugetul EDP hârtie de 80 de grame, adică o hârtie de o calitate superioară din condiţiile minimale aferente caietului de sarcini. Acele manuale au la final şi nişte planşe care se pot decupa pentru ca elevul să şi le păstreze pe perete, nişte puzzle-uri în unele locuri, adică s-a încercat şi varianta mai interactivă. Nu cred că hârtia de 80 de grame este una de proastă calitate şi asta puteţi discuta cu toate tipografiile din ţară", a mai spus Nistor.
Maria Nistor a fost audiată la Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor. Deputatul PNL Raluca Turcan a prezentat mai multe erori pe care le conţine manualul de matematică de clasa a VI-a, desfăşurând pe masa Comisiei pentru învăţământ a Camerei, în timpul şedinţei în care era audiată Maria Nistor, directorul Editurii Didactice şi Pedagogice, aproximativ şapte metri de pagini cu aceste greşeli. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Editura Didactica si Pedagogica/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'










