logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Dolj: Protest al cadrelor didactice de la Colegiul "Odobleja" după ce CL Craiova a alocat un spaţiu unui liceu nou-înfiinţat

Image

Cadrele didactice de la Colegiului Naţional "Ştefan Odobleja" din Craiova au protestat, marţi după-amiază, în semn de nemulţumire faţă de decizia Primăriei Craiova de a aloca un corp de clădire al acestei unităţi de învăţământ Liceului "Voltaire", înfiinţat în anul 2015 sub egida Universităţii Craiova şi care avea nevoie de sediu pentru acreditare.

Cadrele didactice de la Colegiul "Odobleja" susţin că peste 600 de elevi nu vor mai avea unde să înveţe în urma deciziei Primăriei Craiova, pentru că un corp de clădire este amenajat pe fonduri europene şi este destinat laboratoarelor şi, potrivit procedurilor europene, nu poate fi schimbată destinaţia acestuia.

"Noi am făcut demersuri până acum la IŞJ, la primărie să ne spună ce facem cu elevii, în sensul că nu avem alt spaţiu în care să relocăm aceste clase din acest pavilion alocat Liceului "Voltaire". Corpul central este ocupat integral cu 16 clase şi pavilionul laboratoare este renovat pe un proiect cu fonduri europene, derulat în perioada 2014-2016, iar până în 2020 nu putem schimba destinaţia. Am dorit să tragem cablu prin fibră optică în această clădire, am cerut ADR Sud-Vest "Oltenia" un punct de vedere şi nu ne-au permis, au spus că nu putem modifica nimic. Am cerut să ne spună ce facem cu elevii, că nu avem soluţii, şi nu am primit niciun răspuns", a declarat profesorul Eugen Popescu de la Colegiul "Odobleja".

Un pavilion al Colegiului "Odobleja" a fost alocat Liceului "Voltaire" prin hotărâre de Consiliu Local, iar această hotărâre a fost pusă marţi în aplicare de către autorităţile locale, deşi cadrele didactice, prin intermediul Federaţiei "Spiru Haret", au contestat hotărârea CL Craiova în instanţă.

"Sindicatul a contestat în instanţă hotărârea Consiliului Local Craiova, iar acţiunea este pe rol. Astăzi a venit poliţia locală, împreună cu reprezentanţii Primăriei Craiova să pună în executare hotărârea CL. Hotărârea a primit viza de legalitate a Prefecturii Dolj şi azi a fost executată. Evident că profesorii de la Colegiul "Odobleja" nu au făcut opoziţie, pentru că ar fi fost încadraţi la tulburarea liniştii publice şi nepunerea în aplicare a unei hotărâri a CL. Acum cei de la "Voltaire" au intrat în posesia spaţiului respectiv şi urmează să definitiveze această chestiune primăria, care a luat această decizie, primăria fiind proprietara tuturor spaţiilor de învăţământ din municipiul Craiova", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Spiru Haret" Dolj, Constantin Lungulescu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Nicoleta Liţoiu, a declarat, pentru AGERPRES, că hotărârea CL Craiova a fost pusă în aplicare, chiar dacă a fost contestată în instanţă. "Azi a fost o întâlnire la Prefectura Dolj cu reprezentanţii Primăriei, ai IŞJ Dolj şi ai ambelor licee, în urma căreia s-a decis aplicarea hotărârii CL Craiova, chiar dacă sindicatul a contestat în instanţă această hotărâre", a declarat Liţoiu.

Liceul "Voltaire", care nu este acreditat, are peste 200 de elevi, iar în ultimii doi ani a organizat mai multe acţiuni de entertainment, promovate de reţelele de socializare, pentru a deveni atractiv pentru absolvenţii de gimnaziu. AGERPRES/(A, AS - autor: Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: facebook.com/www.stefanodoblejacraiova.ro

Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 02-06-2025 14:17

VIDEO Ministrul Educației spune că nu ar trebui ca elevii să aibă teme care să cumuleze mai mult de două ore pe zi

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat luni că elevilor de gimnaziu și de liceu nu ar trebuie să li se dea teme care adunate să le ocupe mai mult de două ore pe zi. 'În mod normal, la nivel de gimnaziu n-ar trebui să fie teme adunate de la toate disciplinele care să ducă la un timp mai lung de două ore pe zi. Din

Educatie - Stiinta 02-06-2025 14:12

Cluj: UBB rămâne singura universitate din România în top 1.000 mondial, conform CWUR

Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca ocupă locul 962 mondial Center for World University Rankings și este cea mai bine clasată singura universitate din România în respectivul clasament. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca s-a clasat pe locul 962 dintr-un total de 21.462 de universități evaluate &ic

Educatie - Stiinta 02-06-2025 14:10

VIDEO Daniel David: Nu sunt de acord nici să scadă și nici să crească norma didactică fără o analiză

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat, luni, că nu se pune problema, în acest moment, de modificare a normei didactice, menționând că au mai fost astfel de discuții încă de la începutul mandatului său. 'Nu sunt de acord nici să scadă, nici să crească. Adică, să nu se modifice norma fără o anali

Educatie - Stiinta 02-06-2025 14:02

Bihor: Proiect internațional la Universitatea din Oradea despre diversitate și incluziune în județ

Universitatea din Oradea prezintă unui grup de 18 stagiari din Ucraina, Serbia și Republica Moldova experiența locală a bunei conviețuiri cu minoritățile, în cadrul unui proiect 'Jean Monnet', intitulat 'Identity, Security and Inclusivity in border areas of South East Europe', finanțat de Comisia Europeană. 'Activităț

Educatie - Stiinta 02-06-2025 13:21

Daniel David: Cel târziu săptămâna viitoare voi pune în consultare planurile-cadru pentru învățământul liceal

Planurile-cadru pentru învățământul liceal vor fi puse în consultare publică cel târziu săptămâna viitoare, a anunțat, luni, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria. 'Sper vineri, dar cel târziu luni, voi pune în consultare publică plan

Educatie - Stiinta 02-06-2025 12:35

Timiș/Șefa Inspectoratului Școlar Județean: Un audit public intern a arătat abateri semnificative financiare; am anunțat Poliția

Șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Timiș, Aura Danielescu, a anunțat, luni, că o acțiune de audit public intern, desfășurată în zece unități de învățământ din județ, în lunile mai și iunie 2024, a relevat abateri semnificative financiare. În urma verificărilor efectuate și a rapoartelor de audit înto

Educatie - Stiinta 02-06-2025 11:56

Vaslui: Elevii claselor a XII-a din municipiul reședință au participat la Ziua Absolventului de Liceu

Elevii claselor a XII-a din promoția 2021 - 2025 au participat, luni, la Ziua Absolventului de Liceu, eveniment organizat de Primăria municipiului Vaslui. Liceenii au străbătut în marș Bulevardul Ștefan cel Mare și s-au adunat alături de rude, apropiați și cadre didactice în Piața Centrului Civic din Vaslui, unde au fost felicitați

Educatie - Stiinta 02-06-2025 11:30

Arad: Analizele nu au stabilit de ce șase elevi din aceeași clasă au acuzat stări de rău în același timp

Analizele medicale nu au putut stabili din ce cauză șase elevi de clasa a IX-a de la Liceul cu Program Sportiv din Arad au acuzat brusc stări de rău și au fost transportați la spital, săptămâna trecută, însă autoritățile au recomandat școlii o igienizare a podului și subsolului clădirii. Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de

Educatie - Stiinta 02-06-2025 10:37

Ministrul David: Elevii, profesorii, oamenii cu funcții de conducere în învățământ nu au un mod de gândire antreprenorial

Educația antreprenorială în domeniul învățământului este foarte importantă, a declarat, luni, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, și a subliniat că elevii, profesorii și cei cu funcții de conducere nu au 'mindset' antreprenorial la niciun nivel. 'Ca ministru, m-am ciocnit de lucruri complicate. Oameni

Educatie - Stiinta 02-06-2025 08:38

Luni încep înscrierile pentru probele scrise ale primei sesiuni a Bacalaureatului

Înscrierile candidaților pentru probele scrise ale primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat încep luni și se vor încheia vineri, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației. Cursurile claselor terminale de liceu se vor încheia pe 6 iunie. Prima probă scrisă - cea la Limba și literatura

Educatie - Stiinta 31-05-2025 10:00

Mureș: Probiotic pe bază de ciuperci, pentru tratarea ficatului gras, în curs de brevetare de către o echipă a UMFST

Un probiotic pe bază de ciuperci, dezvoltat de o echipă coordonată de ing. dr. Irina Matran, de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade', eficient în prevenirea sau tratarea steatozei hepatice nealcoolice, este în curs de brevetare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, după ce a fost medaliat cu aur

Educatie - Stiinta 30-05-2025 19:18

George Friedman, fondatorul și președintele Geopolitical Futures, în vizită la SNSPA

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a primit, vineri, la sediul instituției de învățământ superior, vizita lui George Friedman, fondator și președinte al Geopolitical Futures, precum și fondator al companiei Stratfor, una dintre cele mai influente voci în domeniul analizei geopolitice, înt&ac

Educatie - Stiinta 30-05-2025 17:39

Alba: Vizită inedită a unor liceeni la Penitenciarul Aiud, într-o activitate de prevenire a consumului de droguri

Mai mulți liceeni din Cugir au avut parte, vineri, de o vizită inedită la Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, unde doi deținuți, foști consumatori de droguri, le-au vorbit despre efectele nocive ale drogurilor asupra sănătății și vieții, dar și despre anturajul și tentațiile aparent inofensive.

Educatie - Stiinta 30-05-2025 16:04

Iași: Ateliere, teatru și magie, de 1 iunie la Bojdeuca lui Creangă

Consiliul Județean Iași invită, de 1 Iunie, toți copiii și familiile acestora să participe, la Bojdeuca lui Ion Creangă, la o zi plină de activități recreative și educative. Potrivit unui comunicat de presă, evenimentul va avea loc duminică, 1 iunie, între orele 10:00 - 13:00 și va include un spectacol de teatru oferit de Teatrul pentru

Educatie - Stiinta 30-05-2025 14:35

Vaslui: 24 de microbuze electrice pentru transportul elevilor, predate primăriilor din județ

Un număr de 24 de microbuze electrice, achiziționate în cadrul unui proiect în valoare de peste 35 de milioane de lei, au fost predate, vineri, de conducerea Consiliului Județean (CJ) Vaslui primăriilor din comunele beneficiare. Vehiculele moderne, fiecare cu o capacitate de 16+1 locuri, vor asigura zilnic transportul pentru peste