logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Dolj: Protest al cadrelor didactice de la Colegiul "Odobleja" după ce CL Craiova a alocat un spaţiu unui liceu nou-înfiinţat

Image

Cadrele didactice de la Colegiului Naţional "Ştefan Odobleja" din Craiova au protestat, marţi după-amiază, în semn de nemulţumire faţă de decizia Primăriei Craiova de a aloca un corp de clădire al acestei unităţi de învăţământ Liceului "Voltaire", înfiinţat în anul 2015 sub egida Universităţii Craiova şi care avea nevoie de sediu pentru acreditare.

Cadrele didactice de la Colegiul "Odobleja" susţin că peste 600 de elevi nu vor mai avea unde să înveţe în urma deciziei Primăriei Craiova, pentru că un corp de clădire este amenajat pe fonduri europene şi este destinat laboratoarelor şi, potrivit procedurilor europene, nu poate fi schimbată destinaţia acestuia.

"Noi am făcut demersuri până acum la IŞJ, la primărie să ne spună ce facem cu elevii, în sensul că nu avem alt spaţiu în care să relocăm aceste clase din acest pavilion alocat Liceului "Voltaire". Corpul central este ocupat integral cu 16 clase şi pavilionul laboratoare este renovat pe un proiect cu fonduri europene, derulat în perioada 2014-2016, iar până în 2020 nu putem schimba destinaţia. Am dorit să tragem cablu prin fibră optică în această clădire, am cerut ADR Sud-Vest "Oltenia" un punct de vedere şi nu ne-au permis, au spus că nu putem modifica nimic. Am cerut să ne spună ce facem cu elevii, că nu avem soluţii, şi nu am primit niciun răspuns", a declarat profesorul Eugen Popescu de la Colegiul "Odobleja".

Un pavilion al Colegiului "Odobleja" a fost alocat Liceului "Voltaire" prin hotărâre de Consiliu Local, iar această hotărâre a fost pusă marţi în aplicare de către autorităţile locale, deşi cadrele didactice, prin intermediul Federaţiei "Spiru Haret", au contestat hotărârea CL Craiova în instanţă.

"Sindicatul a contestat în instanţă hotărârea Consiliului Local Craiova, iar acţiunea este pe rol. Astăzi a venit poliţia locală, împreună cu reprezentanţii Primăriei Craiova să pună în executare hotărârea CL. Hotărârea a primit viza de legalitate a Prefecturii Dolj şi azi a fost executată. Evident că profesorii de la Colegiul "Odobleja" nu au făcut opoziţie, pentru că ar fi fost încadraţi la tulburarea liniştii publice şi nepunerea în aplicare a unei hotărâri a CL. Acum cei de la "Voltaire" au intrat în posesia spaţiului respectiv şi urmează să definitiveze această chestiune primăria, care a luat această decizie, primăria fiind proprietara tuturor spaţiilor de învăţământ din municipiul Craiova", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Spiru Haret" Dolj, Constantin Lungulescu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Nicoleta Liţoiu, a declarat, pentru AGERPRES, că hotărârea CL Craiova a fost pusă în aplicare, chiar dacă a fost contestată în instanţă. "Azi a fost o întâlnire la Prefectura Dolj cu reprezentanţii Primăriei, ai IŞJ Dolj şi ai ambelor licee, în urma căreia s-a decis aplicarea hotărârii CL Craiova, chiar dacă sindicatul a contestat în instanţă această hotărâre", a declarat Liţoiu.

Liceul "Voltaire", care nu este acreditat, are peste 200 de elevi, iar în ultimii doi ani a organizat mai multe acţiuni de entertainment, promovate de reţelele de socializare, pentru a deveni atractiv pentru absolvenţii de gimnaziu. AGERPRES/(A, AS - autor: Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: facebook.com/www.stefanodoblejacraiova.ro

Afisari: 42

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 21-09-2026 13:20

Iași: Un sistem de inteligență artificială gândit la UAIC poate detecta depresia din postări de pe social media

Un program de inteligență artificială citește postări de pe platforma X (fost Twitter), apreciază dacă autorul lor dă semne de depresie și scrie apoi, în limbaj obișnuit, de ce a ajuns la acea concluzie, informează Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC), instituție în cadrul căreia a fost dezvoltat acest program.

Educatie - Stiinta 21-09-2026 10:59

Patru medalii pentru România, la Olimpiada Balcanică de Informatică

Elevii români au obținut patru medalii - una de aur, două de argint și una de bronz - la cea de-a 33-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică, care s-a desfășurat în perioada 14 - 20 septembrie, la Tirana, Albania. Au obținut medalii elevii Ștefan-Cătălin Savu de la Colegiul Național 'Ion Luca Caragiale' Ploiești - me

Educatie - Stiinta 18-09-2026 13:01

Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului

Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005

Educatie - Stiinta 18-09-2026 12:29

Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza

O fostă tabără școlară din timpul regimului comunist, cea din satul brașovean Breaza, ar putea fi 'readusă la viață', printr-un proiect al primarului comunei Lisa, Gheorghe Mocanu, care mizează pe fonduri europene pentru îndeplinirea obiectivului. Edilul din Lisa a explicat, vineri, pentru AGERPRES, că a început demersurile pentru m

Educatie - Stiinta 17-09-2026 15:33

Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Cernăuți - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România va acorda burse elevilor și studenților, dar și sprijin financiar profesorilor din școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP)

Educatie - Stiinta 17-09-2026 14:25

Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale

Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo

Educatie - Stiinta 17-09-2026 11:34

Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe

Educatie - Stiinta 16-09-2026 17:53

Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'

Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor

Educatie - Stiinta 16-09-2026 16:20

Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST

Studenți din mai multe universități europene au participat, la Târgu Mureș, la proiectul internațional 'Be a Quality Manager for 5 Days', organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureș). 'Timp de cinci zile, tinerii au experimentat rolul unui manager de calitate î

Educatie - Stiinta 16-09-2026 14:33

Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)

Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că

Educatie - Stiinta 16-09-2026 10:30

Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est

Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est (C2R-ECO) din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). La scrutin au participat 74% din totalul membrilor C2R-ECO cu drept

Educatie - Stiinta 16-09-2026 10:21

UMF 'Carol Davila' - în top 300 al clasamentului Shanghai Global Ranking în domeniul Medicină Clinică

Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București își reconfirmă poziția între universitățile de referință la nivel internațional, fiind inclusă în ediția 2026 a prestigiosului clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) în două domenii academice, Medicină Clinică (201-300) și Sănătate Publică (401-50

Educatie - Stiinta 16-09-2026 10:08

Olt: Lecturi terapeutice pentru o mai bună comunicare și interacțiune socială, la Biblioteca Județeană

O serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii vor fi organizate la Biblioteca Județeană 'Ion Minulescu' Olt începând din luna octombrie, potrivit managerului instituției, Mihaela Stana, care a precizat că în această săptămână are loc de etapa de înscrieri. 'Începând din această to

Educatie - Stiinta 15-09-2026 15:12

Covasna: Oferta Festivalului MindFormers de la Sfântu Gheorghe - peste 50 de programe pentru publicul școlar

'The Future Doesn't Just Happen, We Shape It' este genericul celei de-a doua ediții MindFormers, un festival interdisciplinar de știință, tehnologie și cultură care se va desfășura în perioada 16-19 septembrie, la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Evenimentul va aduce în fața publicului fizicieni, cer

Educatie - Stiinta 15-09-2026 14:55

Galați: Conferință medicală dedicată abordării multidisciplinare a bolilor cardiovasculare, organizată de Universitatea 'Dunărea de Jos'

Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați va organiza, pe 25 septembrie, conferința medicală 'INIMA - Abordare multidisciplinară a bolilor cardiovasculare', dedicată prevenției, diagnosticului și managementului pacientului cu afecțiuni cardiovasculare, informează, marți, instituția de învățământ superior. Conferința