Tinerii informaticieni învaţă să ofere soluţii practice la problemele comunităţii, în cadrul hackathonului 'Holographic Symbiotic Intelligence'
Liceenii şi studenţii pasionaţi de informatică construiesc, joi şi vineri, la hackathonul "Holographic Symbiotic Intelligence", aplicaţii care să ofere soluţii la o serie de probleme curente ale comunităţii, în cadrul unui eveniment organizat de Fundaţia ENSO în parteneriat cu Universitatea Politehnica Bucureşti.
Bogdan Răduţă, mentor tehnic în cadrul Fundaţiei ENSO, a precizat pentru AGERPRES că evenimentul le oferă tinerilor posibilitatea să valorifice cunoştinţele acumulate în cadrul cursurilor organizate pe parcursul ultimelor zile.
"Am realizat acest hackathon pe o durată mai lungă, de două săptămâni, astfel încât în prima săptămână şi jumătate elevii care s-au înscris au putut să urmeze cursuri, ateliere, în cadrul cărora au învăţat să dezvolte într-o manieră rapidă soluţii la problemele pe care le-au găsit chiar ei. În aceste trei zile se va desfăşura etapa finală a acestui hackathon, unde copiii vor construi aceste aplicaţii, iar sâmbătă vor prezenta produsele, plecând de la problema identificată, soluţia găsită şi beneficiile pe care le aduce", a declarat el.
La cursuri s-au înscris 20 de copii, dar înscrierile se pot face în continuare, în vederea participării la concursul de sâmbătă.
"Au făcut cursuri, prin care le-am explicat ce înseamnă tehnologia de design thinking, rapid prototyping - cum să prototipezi repede, cum să creezi un produs, ce înseamnă user experience - cum să te gândeşti la utilizatorul care îţi va folosi aplicaţia. Sunt şase proiecte care se vor face. Unele includ roboţei, aplicaţii mobile, senzori pentru detectarea persoanelor", a menţionat Bogdan Răduţă.
Răzvan, elev în clasa a noua, lucrează alături de cinci colegi la o aplicaţie care să poată fi folosită uşor inclusiv de copiii de la şcoală generală şi care să fie disponibilă profesorilor şi elevilor.
"Prin această aplicaţie şi prin site vom putea să monitorizăm bursele: când vor veni, în ce stadiu sunt. Realizăm un sistem foarte fluent şi pe care să poţi să te bazezi. Putem să avem un catalog, în care să fie trecute notele de la şcoală şi absenţele. Iar prin această aplicaţie vom putea verifica dacă putem aplica pentru o bursă", a explicat el.
Bogdan, elev în clasa a noua, lucrează alături de o colegă la o aplicaţie care foloseşte recunoaşterea facială, pentru a-i detecta pe elevi în momentul în care intră în clasă, astfel încât să îi treacă prezenţi, în catalog.
"Se pierde o groază de timp strigând catalogul. (...) Cei care stau în aşa fel încât să nu fie recunoscuţi de sistem îşi asumă acest lucru, vor fi trecuţi absenţi", a spus el.
Elevii au declarat că în cadrul cursurilor pregătitoare au învăţat foarte multe lucruri utile.
"Ne-au învăţat foarte multe lucruri pe care noi nu le ştiam şi a fost foarte plăcut. Şi mentorii au fost foarte OK", a spus unul dintre elevi.
"La şcoală învăţăm informatică teoretică. Aici îţi sunt extinse orizonturile spre informatica practică", a adăugat altul.
În cadrul hackathonului "Holographic Symbiotic Intelligence", desfăşurat în perioada 16 - 25 aprilie, au avut loc sesiuni de traning tehnic, iar în zilele de 26-28 aprilie, în clădirea IMST a Politehnicii Bucureşti, între orele 13.00-19.00, se desfăşoară sesiunile în care elevii/studenţii pregătesc, iar mai apoi îşi prezintă proiectele.
Fundaţia ENSO se adresează copiilor supradotaţi din Romania, astfel încât aceştia să poată dezvolta aplicaţii şi soluţii bazate pe Inteligenţa Artificială (AR, VR, MR), sub egida celor 17 obiective de dezvoltare durabilă incluse pe Agenda 2030. Principalele arii de interes sunt: educaţia, ecologia şi sănătatea. AGERPRES/ (A -autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Începe vacanța de vară a elevilor
Elevii intră de vineri, după finalizarea cursurilor, în vacanța de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile anului școlar 2026-2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027. Anul școlar va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri iar
Bihor: Faza pe țară a competiției Ecotrophelia Europe - câștigată cu un 'sushi' desert de studenți ai USAMV București
Un desert inspirat din sushi, dar fără pește, va reprezenta România la faza europeană a competiției Ecotrophelia Europe, dedicată viitorilor specialiști din industria alimentară, faza pe țară a acestei competiții având loc joi, la Oradea, fiind câștigată de o echipă de studenți de la USAMV din București.
Dimian: Depinde de profesor să orienteze predarea și evaluarea mult mai mult pe aplicarea cunoștințelor, nu doar pe memorare
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, vine cu o serie de precizări privind noul Cadru de Referință al Curriculumului Național din România pentru învățământul preuniversitar, afirmând că este ''un document de viziune, nu de implementare''. ''Să nu mai avem note de 5 pentru elevi care nu
FITS 2026: Peste 350 de studenți și profesori de la 20 de universități din lume, așteptați la Sibiu
Peste 350 de studenți, masteranzi, doctoranzi, profesori și experți din domeniul teatrului, proveniți de la universități din România și din alte zece țări, vor participa în perioada 19-28 iunie la Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, organizat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), a anunțat miercuri, Univ
Sibiu: Mitropolitul Ardealului a premiat 300 de elevi olimpici și cu rezultate deosebite
Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a premiat, miercuri, peste 300 de elevi din județ, care au obținut rezultate deosebite la olimpiade și concursuri școlare, în cadrul unei festivități organizate în capela Facultății de Teologie Ortodoxă 'Sfântul Andrei Șaguna' din Sibiu, informează un comunicat de presă. 'Sunteți roadele
REPORTAJ/Vrancea: Echipa de Robotică AI Citizens de la Colegiul Cuza din Focșani a transformat istoria în limbaj Braille
În sălile Muzeului de Istorie și Arheologie din Focșani, printre documente, obiecte istorice și exponate care spun povestea trecutului, au apărut, începând de miercuri, câteva plăcuțe discrete, dar cu o semnificație aparte. Plăcuțele sunt inscripționate în alfabetul Braille și permit persoanelor cu deficiențe de vedere să se orien
Sindicatele din Educație solicită Guvernului retragerea imediată din dezbatere a proiectului de lege privind salarizarea
Sindicatele din Educație solicită Guvernului retragerea imediată din dezbaterea publică a proiectului de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, susținând că varianta actuală a proiectului reprezintă 'o încălcare flagrantă' a legislației în vigoare. Federația Sindicatelor Libere din Înv
Dimian: Bacalaureat diferențiat din 2030, adaptat specializării și alegerii elevilor
Ordinul de ministru privind aprobarea probelor și a disciplinelor examenului național de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial, a anunțat, marți, ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Ordinul aprobă lista probelor și a disciplinelor exa
Harghita: Cea mai mare investiție în educație de la Miercurea-Ciuc a fost finalizată; sute de săli de clasă - modernizate
Primăria municipiului Miercurea-Ciuc a finalizat implementarea unui amplu proiect de modernizare a infrastructurii educaționale finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), considerat de autoritățile locale cea mai amplă investiție în educație din ultimele decenii. Proiectul a avut o valoare de peste 26 de milioane de lei și a vizat d
Elevii români au obținut cinci medalii la Olimpiada Europeană de Fizică
Elevii români au obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Europeană de Fizică 2026, care s-a desfășurat în Suedia, la Goteborg, în perioada 12 - 16 iunie. Rezultatele obținute de concurenții români, elevi la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, sunt următoarele: Alexandru Condrea și Vla
Tulcea: A început forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre'
Cercetători români și din străinătate, precum și experți ai Comisiei Europene (CE) participă, începând de marți, la forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre', care are drept obiectiv intensificarea acțiunilor interconectate în contextul presiunilor generate de schimbările climatice, poluare și n
MAI lansează campania 'Niciun examen nu merită un copil pierdut'
Ministerul Afacerilor Interne lansează campania de informare și prevenire 'Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!', prin care transmite un apel către părinți, profesori și comunitate de a acorda mai multă atenție siguranței și sprijinului oferit copiilor în această perioadă în care se desfăș
Buzău: Elevi din 11 țări participă la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori
La Buzău a fost dat startul Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, despre care organizatorii au precizat că este un concurs cu un grad ridicat de dificultate destinat creativității, dar și prieteniei între participanți. Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori este o competiție de matematică de renume pentru elevii cu
Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare un proiect de ordin privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de inspector școlar. Potrivit proiectului, la concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar poate candida cadrul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele c
Buzău: Generațiile claselor pregătitoare dau Bacalaureatul; mai mulți elevi și clase de a XII-a
Peste 2.600 de elevi din Buzău s-au înscris la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului, în creștere față de anul precedent, context în care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) evidențiază un număr mai ridicat de clase a XII-a, față de anul școlar 2024-2025, datorită faptului că în anul 2026 termină liceul generațiile în care a fost introd











