Ministrul Cojocaru: E nevoie de un număr mai mare de specialişti pentru a face faţă cerinţelor din industria IT
Ministrul Comunicaţiilor, Bogdan Cojocaru, a declarat vineri, la Iaşi, că numărul de specialişti care ies de pe băncile facultăţilor nu este suficient pentru a face faţă cerinţelor actuale din industria IT.
Aflat la Iaşi pentru a se întâlni cu reprezentanţii mediului academic, ministrul Comunicaţiilor Bogdan Cojocaru a declarat în urma discuţiilor că deşi în ultimii ani industria IT a crescut considerabil, nu acelaşi lucru se poate spune despre oferta de şcolarizare universitară. Una dintre cauzele acestei situaţii, au susţinut reprezentanţii Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, este lipsa spaţiului în care să se desfăşoare orele de curs.
"Sunt mai multe probleme pe care dumnealor le-au ridicat, ţinând de spaţiu, probleme care ţin de numărul de studenţi pe care facultatea îi are. Am avut discuţii cu cei din industrie (industria IT -n.r), cerinţele sunt foarte mari, iar numărul de specialişti care ies de pe băncile facultăţii nu este suficient. Atunci încercăm să găsim soluţii împreună cu facultăţile, dar în special şi cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei. Am găsit deschidere la Ministerul Educaţiei, care au trimis un reprezentant astfel încât să preia punctual aceste probleme. Cred că Ministerul Comunicaţiilor împreună cu Ministerul Educaţiei, fiind în legătură cu universităţile, putem soluţiona o mare parte din aceste probleme, în special cea legată de spaţiu", a spus ministrul Comunicaţiilor.
În opinia sa, factorul local sau autorităţile locale vor avea o implicare foarte importantă în soluţionarea acestor probleme legate de spaţiu.
La rândul său, reprezentantul Universităţii 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi, Mihaela Onofrei, a declarat că Ministerul Comunicaţiilor este cel care contribuie la întărirea mediului de business, la accesarea de către comunitatea ieşeană a investitorilor care vor veni în oraş.
"După cum ştim cu toţii, Iaşul este un important centru universitar. În ultimii ani a cunoscut o dinamică deosebită în ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor în domeniul IT, este o piaţă extrem de dinamică cu peste 15.000 de angajaţi care sunt furnizaţi de Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza', prin Facultatea de Informatică şi specializarea de Informatică Economică a Facultăţii de Economie, şi de asemenea, de la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' (...) În momentul de faţă, Iaşiul este un mediu prielnic pentru dezvoltarea IT-ului, iar Ministerul Comunicaţiilor este principalul nostru partener în promovarea principalelor direcţii strategice ale universităţii în acest domeniu al tehnologiei informaţionale", a declarat Mihaela Onofrei.
Întrebată dacă Universitatea va cere Ministerului Educaţiei suplimentarea numărului de locuri la Facultatea de Informatică, Mihaela Onofrei a declarat că se are în vedere şi creşterea numărului de locuri cu taxă la aceste specializări care sunt solicitate de către industria IT.
"În momentul în care noi acredităm un program de studii, fie că este de licenţă, master, el trebuie să satisfacă nişte cerinţe. Aceste cerinţe trebuie să stabilească dacă universitatea are infrastructura necesară, are profesori suficienţi, profesori cu doctoratul de profil. În funcţie de această evaluare, noi stabilim de la o perioadă la alta dacă putem solicita o cifră de şcolarizare mai mare. În momentul de faţă, pe piaţa IT, dacă este să ne armonizăm numărului de absolvenţi, noi furnizăm puţini absolvenţi pentru această piaţă. De regulă numărul de locuri pentru o specializare este o serie. O serie are 150 de locuri. Analizele noastre arată că putem să solicităm un număr mai mare de locuri, dar vom vedea cu ce mărime, cu ce procent.(...) La Informatică Economică avem acreditare pentru o serie, 150 de studenţi. În măsura în care sunt solicitări mai mari, vom vedea în ce măsură, putem lua pe lângă studenţi finanţaţi la buget studenţi cu taxă. Atunci, dacă solicitările sunt mai mari, vom vedea dacă cifra de şcolarizare poate să meargă la 200 de locuri", a declarat Mihaela Onofrei.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a dat asigurări că va susţine mediul universitar ieşean în identificarea spaţiilor pentru derularea activităţilor educative ale acestor specializări, dar şi găsirea de facilităţi dedicate cadrelor didactice pentru ca acestea să nu mai fie tentate să plece în mediul privat.
"Atragerea de investitori reprezintă motorul dezvoltării judeţului. Orice locuitor al judeţului va avea beneficii. Înainte de beneficii avem şi responsabilităţi. Ca autorităţi locale avem o responsabilitate foarte mare. În Iaşi sunt 15.000 angajaţi la multinaţionale, cărora li se alătură alte aproximativ 4.000 de persoane care lucrează la societăţi mici, independente. Este o industrie cu o valoare foarte mare. Vrem să realizăm un parc tehnologic. Am identificat proiecte de eficienţă energetică la Facultatea de Informatică, unde vom crea un amfiteatru deosebit, o sală de conferinţe, să găsim posibilităţi pentru a identifica şi alte locaţii pentru un parc industrial. Avem proiecte, aşteptăm să se deschidă Axa şi să le depunem în parteneriat cu Universitatea", a declarat Maricel Popa. AGERPRES / (A - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.
Peste 98% dintre candidați au promovat proba scrisă pentru funcțiile de director și director adjunct în școli
Un număr de 4.519 candidați au promovat proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, reprezentând o rată de promovare de 98,24% dintre participanți, potrivit datelor rezultate din platforma de evaluare digitalizată, înainte de soluționarea contestațiilor.
Sindicaliști din educație: Unitățile de învățământ au nevoie de măsuri urgente pentru protecția angajaților și a copiilor
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' au cerut, marți, măsuri urgente pentru creșterea siguranței elevilor și a angajaților din unitățile de învățământ, în contextul incidentelor violente din școli, cel mai recent fiind atacul cu cuțitul comis de un elev la o școală din
Ministerul Educației a publicat forma finală a calendarului Evaluării Naționale
Ministerul Educației și Cercetării a publicat, marți, forma finală a calendarului de desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și a calendarului simulării acestui examen. Astfel, pe 22 iunie 2027 se va susține proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Națio
Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic
Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f
Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev
Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis
Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Ministrul interimar al Educației cere întărirea protecției profesorilor și măsuri sporite de siguranță în școli
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a condamnat agresiunea produsă luni dimineață într-o școală din municipiul Bistrița, în urma căreia o profesoară și un elev au fost răniți, și a solicitat parlamentarilor să susțină modificarea cadrului legal pentru creșterea siguranței în mediul școlar. Un elev de
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în











