Rectorul UPB, membru în boardul Conferinţei universităţilor tehnice din Europa - CESAER
Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a fost ales membru în boardul Conferinţei universităţilor tehnice din Europa - CESAER.
Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul UPB, este pentru prima dată în istoria învăţământului superior tehnic românesc când un rector este ales director în boardul celei mai prestigioase asociaţii a universităţilor de inginerie din Europa - CESAER.
"Zilele acestea, rectorul UPB, domnul Mihnea Costoiu, a participat la prima reuniune a boardului asociaţiei, desfăşurată la Universitatea Stratchlyde din Glasgow, Scoţia. Reuniunea s-a concentrat pe realizarea unui Manifest, adresat societăţii europene, actorilor economici, politici, sociali, care subliniază necesitatea implicării universităţilor în mecanismul evoluţiei societăţii. În cadrul acestui Manifest, domnul rector Mihnea Costoiu a propus iniţierea unui exerciţiu de calcul al costurilor pe care le implică programele de educaţie STEAM (Sciences, Technology, Engineering, Arts, Mathematics) la nivel naţional. Ca mecanism de suport, domnul Mihnea Costoiu susţine demararea unei campanii politice care are drept scop alocarea unui procent semnificativ mai mare din PIB pentru învăţământul superior, care să fie investit în educaţie pentru perioada 2018-2019", susţine sursa citată.
Mai mult, rectorul UPB a subliniat necesitatea colaborării membrilor asociaţiei CESAER cu mediul de afaceri şi sectorul industrial pentru obţinerea unor rezultate tangibile la nivel economic şi social. În cadrul acestui parteneriat, vectorul fundamental este reprezentat de dezvoltarea competenţelor profesionale relevante pentru secolul XXI.
În urma aplicaţiei depuse în anul 2016, UPB a fost selectată să organizeze Conferinţa anuală CESAER, în octombrie 2018, fiind pentru prima dată când o universitate românească găzduieşte această conferinţă.
Conferinţa CESAER va face parte din seria de evenimente care va marca anul acesta împlinirea a 200 de ani de existenţă a Universităţii Politehnica din Bucureşti.
CESAER cuprinde cele mai importante instituţii de învăţământ superior tehnic din Europa, fiind înfiinţată în urmă cu 26 de ani.AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.
Peste 98% dintre candidați au promovat proba scrisă pentru funcțiile de director și director adjunct în școli
Un număr de 4.519 candidați au promovat proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, reprezentând o rată de promovare de 98,24% dintre participanți, potrivit datelor rezultate din platforma de evaluare digitalizată, înainte de soluționarea contestațiilor.
Sindicaliști din educație: Unitățile de învățământ au nevoie de măsuri urgente pentru protecția angajaților și a copiilor
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' au cerut, marți, măsuri urgente pentru creșterea siguranței elevilor și a angajaților din unitățile de învățământ, în contextul incidentelor violente din școli, cel mai recent fiind atacul cu cuțitul comis de un elev la o școală din
Ministerul Educației a publicat forma finală a calendarului Evaluării Naționale
Ministerul Educației și Cercetării a publicat, marți, forma finală a calendarului de desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și a calendarului simulării acestui examen. Astfel, pe 22 iunie 2027 se va susține proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Națio
Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic
Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f
Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev
Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis
Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Ministrul interimar al Educației cere întărirea protecției profesorilor și măsuri sporite de siguranță în școli
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a condamnat agresiunea produsă luni dimineață într-o școală din municipiul Bistrița, în urma căreia o profesoară și un elev au fost răniți, și a solicitat parlamentarilor să susțină modificarea cadrului legal pentru creșterea siguranței în mediul școlar. Un elev de
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în











