Arad: Toate cererile studenţilor UAV pentru cazare în cămine sunt acoperite de numărul de locuri
Toţi studenţii Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad care au solicitat un loc în căminele studenţeşti vor primi cazare, în anul de studii 2024-2025, în condiţiile în care sunt disponibile mai multe locuri decât totalul cererilor înregistrate. Reprezentanţii UAV au declarat vineri, pentru AGERPRES
Bihor: Primăria Oradea a construit două cămine studenţeşti, printr-o investiţie de 7 milioane euro
În premieră naţională, Primăria Oradea a finanţat în totalitate, a construit şi a predat universităţii din oraş primul din cele două cămine studenţeşti ridicate în campus, urmând să fie ocupat de la 1 octombrie, iar celălalt, de la 1 noiembrie, ambele fiind realizate cu fonduri totale de 7 milioane de euro din bugetul local. "Noi,
Laureatul Premiului Nobel pentru Economie Jean Tirole - Doctor Honoris Causa al ASE
Senatul universitar al Academiei de Studii Economice din Bucureşti a acordat joi titlul onorific Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Jean Tirole, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2014. "Această distincţie reprezintă atât o recunoaştere a rolului important pe care universitatea din inima Bucureştiului, din Pia
Iaşi: Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' deschide oficial anul universitar luni
Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIASI) va deschide oficial anul universitar 2024 - 2025 cu o ceremonie care va avea loc luni, 30 septembrie, în Aula Magna "Carmen Sylva" din Corpul A, considerată a fi unul dintre cele mai frumoase amfiteatre din România. "Această primă zi a noului an univ
Deca: Încurajaţi-i pe copii să înveţe limbi străine, vor descoperi culturi şi tradiţii
Ziua europeană a limbilor reaminteşte cât de preţioasă este deschiderea pe care o oferă învăţarea unei limbi străine şi importanţa descoperirii varietăţii prin cuvinte şi apartenenţa la familia europeană, a transmis, joi, ministrul Educaţiei, Ligia Deca. "Încurajaţi-i pe copii să înveţe limbi străine, căci vor avea acces la o cale
Elevii care participă la învăţământul dual au o şansă mai mare de angajare după finalizarea studiilor (expert)
Elevii care participă la învăţământul dual au o şansă mai mare de angajare după finalizarea studiilor faţă de cei care nu aleg acest sistem, însă pentru dezvoltarea lui este nevoie de politici publice la nivelul Guvernului care să încurajeze dezvoltarea sectorului privat, a declarat joi Iulian Cristache, expert în politici educaţionale, la o con
UMF ''Carol Davila'', pe prima poziţie între universităţile din România în University Ranking by Academic Performance
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti se află pe primul loc între universităţile româneşti şi pe locul 787 la nivel mondial, potrivit sistemului de clasificare University Ranking by Academic Performance. "O nouă recunoaştere internaţională a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Car
Hunedoara: Roboţi, laboratoare de experimente şi invenţii la Noaptea Cercetătorilor Europeni
Roboţi în diferite forme, laboratoare de experimente, invenţii diverse şi standuri care prezintă funcţionarea unor autovehicule, inclusiv capul tractor al unui TIR şi o maşină de curse, vor fi prezentate la ediţia din acest an a Nopţii Cercetătorilor Europeni, manifestare ce va avea loc vineri seara la Facultatea de Inginerie Hunedoara (FIH).
Cluj: Cercetătorii clujeni au dezvoltat o metodă revoluţionară pentru înţelegerea activităţii creierului
Cercetătorii de la Institutul Transilvan pentru Neuroştiinţe (TINS) şi Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca au dezvoltat o metodă revoluţionară pentru înţelegerea activităţii creierului. "O echipă de cercetători de la Institutul Transilvan pentru Neuroştiinţe (TINS) şi Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Na
Patru medalii obţinute de elevii români la Olimpiada Balcanică de Informatică
Elevii români au obţinut trei medalii de argint şi una de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică, desfăşurată în perioada 20 - 26 septembrie, la Ohrid, în Macedonia de Nord. ''Echipa României se întoarce de la ediţia din acest an a Olimpiadei Balcanice de Informatică, desfăşurată în perioada 20 - 26 septembrie l
ASE începe luni anul universitar 2024-2025 cu un număr de peste 10.500 de boboci
Academia de Studii Economice din Bucureşti începe anul universitar 2024-2025 cu un număr de peste 10.500 de boboci la programele universitare de licenţă, masterat şi doctorat. ASE deschide noul an universitar luni cu o festivitatea desfăşurată în Aulă Magna, care va fi urmată de manifestări similare la nivelul fiecărei facultăţi. Pot
Programele de doctorat se pot organiza atât la forma de învăţământ cu frecvenţă, cât şi cu frecvenţă redusă
Programele de studii universitare de doctorat se pot organiza atât la forma de învăţământ cu frecvenţă, cât şi la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, prevede o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern. "Suplimentar, în contextul începerii anului universitar 2024 - 2025, s-a dorit şi clarificarea aspectel
MAI: Admitere în şcolile postliceale; 2.880 de locuri disponibile
Cei care doresc să devină poliţişti, jandarmi, pompieri sau poliţişti de frontieră se pot înscrie, până la data de 6 octombrie, la concursul de admitere în şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea octombrie - decembrie, fiind disponibile 2.880 de locuri. Potrivit MAI, cererea se completează de către candidat în
Sibiu/Ceremonia de deschidere a anului universitar, mutată din aer liber în interior, din cauza prognozei meteo
Ceremonia de deschidere a anului universitar la Sibiu a fost mutată din Piaţa Mare în Sala Transilvania, din cauza prognozei meteo pentru ziua de luni, 30 septembrie, informează un comunicat de presă al organizatorilor evenimentului. "Pe 30 septembrie la ora 14,00, studenţii anului I ai Universităţii 'Lucian Blaga' din Sibiu şi cei ai Academ
Bihor: ''Noaptea Cercetătorului European'', la Universitatea din Oradea, cu un program provocator şi inovator
"Noaptea Cercetătorului European", ediţia 2024, le va oferi vineri celor interesaţi un program provocator şi inovator, pregătit de Universitatea din Oradea, cu o serie de demonstraţii, experimente, concursuri şi premii. Potrivit comunicatului remis de universitate, seria de evenimente dedicate ştiinţei va începe vineri, 27 sept





