Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 7,4%, în septembrie 2023
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 7,44%, în septembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, la 283,46 milioane de lei, de la 306,24 milioane de lei în august, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF). Arieratele de peste 90 de zile s-au redus cu 6%, de la 81,
APERO: Ghişeul.ro se apropie de două milioane de utilizatori activi; sumele încasate în 2023, în jur de 2 miliarde de lei
Platforma Ghişeul.ro se apropie de cota de două milioane de utilizatori activi, iar sumele încasate în 2023 vor fi în jur de două miliarde de lei, la un număr de tranzacţii de aproape patru milioane, a declarat, vineri, directorul executiv al Asociaţiei de Plăţi Electronice din România (APERO), Ciprian Ghişe. "Suntem într-un
Târg de lăsatu' secului în curtea Ministerului Agriculturii; vor fi prezenţi peste 40 de producători şi artizani locali
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui în curtea instituţiei "Târgul de lăsatu' secului", în perioada 15 - 19 noiembrie 2023, un eveniment organizat cu sprijinul Asociaţiei "Produs de Cluj", la care vor participa circa 40 de producători şi artizani locali din regiunile de Nord-Vest şi Centru ale României
FMI estimează cheltuielile rezultate din aplicarea noii legi a pensiilor la 0,5% din PIB, în 2024 (surse)
Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează cheltuielile rezultate din aplicarea noii Legi a pensiilor la aproximativ 0,5% din PIB în 2024, şi adiţional 1% din PIB începând cu 2025, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de surse guvernamentale. Misiunea FMI pregăteşte, în urma vizitei în România, raport
Isărescu, despre reducerea dobânzii: Nu discutăm până când nu vedem că inflaţia se duce bine în jos
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, vineri, că nu se pune problema unei reduceri a dobânzii de politică monetară până când nu se observă că inflaţia scade, menţionând că reducerea dobânzii cheie şi majorarea ei ulterioară, ca urmare a reaprinderii inflaţiei, este "cea mai proastă combinaţie&qu
Preşedintele ARMO: Vânzările de ''Black Friday'' ar putea creşte în acest an cu circa 20% faţă de ediţia anterioară
Ediţia din acest an a "Black Friday" ar putea înregistra vânzări mai mari cu aproximativ 20% faţă de anul 2022, a estimat, vineri, la un eveniment online organizat de PayU GPO România, cu ocazia "Black Friday", preşedintele Asociaţiei Române a Magazinelor Online (ARMO), Cristian Movilă. "Pare că
BNR menţine la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an; 4,8% pentru 2024
Banca Naţională a României (BNR) a menţinut la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 4,8% pe cea pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate vineri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. BNR estima în august 2023 o inflaţie de 7,5% pentru finalul anului 2023 şi 4,4% pentru sfârşitu
ONRC: Aproape 48.000 de firme au fost radiate în primele nouă luni din 2023
Un număr de 47.854 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele nouă luni din 2023, cu 7,9% mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Buc
E-Distribuţie Muntenia a fost redenumită Reţele Electrice Muntenia
E-Distribuţie Muntenia, compania care gestionează reţelele de distribuţie a energiei electrice în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, a fost redenumită Reţele Electrice Muntenia, în urma preluării de către grupului PPC, conform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES. "Schimbarea de nume a operatorului de distribuţ
Preşedintele Concordia solicită Guvernului să îşi asume că nu vor mai fi creşteri de taxe în 2024
Guvernul trebuie să îşi asume că nu vom mai avea creşteri de taxe în 2024 şi solicităm claritate în privinţa costurilor noii legi a pensiilor, a transmis, vineri, preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu. "Cerem Guvernului să îşi asume fără echivoc că nu vom mai avea creşteri de taxe în 2024 ş
Sindicatul Unit TAROM solicită exceptarea companiei aeriene de la aplicarea Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare
Sindicatul Unit TAROM solicită autorităţilor exceptarea companiei TAROM de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare deoarece aceste măsuri "vor pune compania în inferioritate concurenţială în raport cu operatorii privaţi din domeniu, într-un mediu concurenţial acerb şi complet liberalizat".
INS: Producţia de carne de pasăre a României s-a majorat cu 3,7% în septembrie 2023
Producţia de carne de pasăre a României s-a majorat în luna septembrie 2023 cu 3,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, dar a scăzut faţă de luna precedentă cu aproape 4%, totalizând 45.715 tone, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri. În luna septembrie 2023 au fost sacrific
Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de vineri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de vineri, iar rulajul se cifra la 3,26 milioane de lei (656.458 de euro), după o jumătate oră de la debutul tranzacţiilor. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,22%, iar indicele BET-Plus, care arată ev
Black Friday 2023/Comenzi în valoare de 180 de milioane de lei, în primele 30 de minute, la eMag
Valoarea vânzărilor raportate de către retailerul eMag, în primele 30 de minute de la startul campaniei de "Black Friday", a fost de 180 de milioane de lei, în creştere cu 19% faţă de ediţia din anul precedent. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis vineri AGERPRES, în "Minutul de aur&quo
INS: Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna septembrie a acestui an
Sporul natural s-a menţinut negativ (-3.839) în luna septembrie 2023, numărul persoanelor decedate fiind de 1,3 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În septembrie 2023 s-a înregistrat naşterea a 14.080 copii, cu 2.115 mai puţini copii dec&a
