DNSC a publicat recomandări pentru protecţia datelor personale şi financiare în sezonul vacanţei
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliţia Română şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB), prin intermediul proiectului naţional de conştientizare #SigurantaOnline, vin cu o serie de recomandări esenţiale dedicate utilizatorilor din România, pentru a-şi proteja datele personale şi financiare în sezonul estival. Potrivi
MF introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C)
Ministerul Finanţelor extinde utilizarea sistemului de facturare electronică şi pentru tranzacţiile între afaceri şi consumatorii finali (B2C), în mod opţional în perioada 1 iulie 2024 - 31 decembrie 2024 şi obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2025, conform unui comunicat de presă al instituţiei. În consecinţ
Pistol: Lotul 3 al A0 Sud nu se poate finaliza în august; noul termen avansat de antreprenor este sfârşitul lui septembrie
Noul termen avansat de antreprenorul grec pentru finalizarea lotului 3 Bragadiru - Joiţa al autostrăzii A0 Sud este sfârşitul lunii septembrie, a anunţat, marţi, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. "Lotul 3 (Bragadiru - Joiţa) al A0 Sud nu se poate fi
Vasilcoiu: Încercăm să găsim modalitatea de decontare a unor cursuri de formare pentru competenţe verzi, digitale şi competenţe de limbă
Ministerul Muncii încearcă să găsească o modalitate de decontare a unor cursuri de formare pentru dobândirea competenţelor verzi, digitale, competenţelor de limbă şi pentru angajatori, din fonduri europene, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), Cristian Vasilcoiu, într-o conferinţă de specialitate.
Burnete (Concordia): Salutăm votul de azi din Camera Deputaţilor, prin care legiuitorii au democratizat utilizarea semnăturii electronice avansate
Confederaţia Patronală Concordia salută adoptarea de către Camera Deputaţilor a Legii privind utilizarea semnăturii electronice, în condiţiile în care ritmul de digitalizare a economiei şi mai ales a administraţiei publice este încă prea lent şi mai sunt foarte multe de făcut, susţin reprezentanţii organizaţiei. "Salutăm
Nou Consiliu de Administraţie la TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM are un nou Consiliu de Administraţie, din 15 iunie, care a fost aprobat cu majoritate de voturi în Adunarea Generală a acţionarilor. "Numirea Consiliului de Administraţie cu mandate convenţionale, de patru ani, este o măsură care marchează intrarea în normalitate
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor arhivistice destinate pensionarilor
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere pentru fixarea preţurilor de către companiile care furnizează servicii arhivistice cetăţenilor care solicită eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor. Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, autoritatea de concurenţă are indicii că o seri
Vevera (ICI Bucureşti): Inteligenţa Artificială este ca un copil - cum îl înveţi, aşa o să-l ai
Inteligenţa Artificială este ca un copil, cum îl înveţi, aşa o să-l ai, dar, pe de altă parte, reprezintă atât o oportunitate, cât şi o ameninţare, a declarat, marţi, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică (ICI Bucureşti), Victor Vevera, la cea de-a VI-a ediţie a evenimentului "Forumul R
BAAR: Costurile cu piesele înlocuite pentru autovehiculele reparate în baza poliţelor RCA au crescut cu 34% în perioada 2020-2023
Costurile cu piesele înlocuite pentru autovehiculele reparate în baza poliţelor RCA au crescut cu aproximativ 34% în perioada 2020-2023, iar circa 50% din autovehiculele cu dosare de daună RCA în 2023 aveau o vechime mai mare de zece ani, arată o analiză a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România - BAAR.
Neagu (BNR): Companiile nu numai că nu s-au capitalizat în ultimii 4 ani, ci au şi scos din rezervele făcute anterior
Companiile nu numai că nu s-au capitalizat în ultimii patru ani, dar au şi scos din rezervele făcute anterior, ponderea dividendelor în total profituri în cazul economiei reale fiind de 107%, a afirmat, marţi, directorul adjunct al Direcţiei Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României (BNR), Florian Neagu. &qu
Dinu (DNSC): Noile tehnologii cresc expunerea la riscurile de securitate cibernetică
Riscurile de securitate cibernetică sunt din ce în ce mai accentuate, iar tehnologiile emergente sunt elemente care nu fac altceva decât să crească expunerea, a afirmat, marţi, adjunctul directorului Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Gabriel Dinu, la cea de-a VI-a ediţii a evenimentului "Forumul România Digitală".
Valeriu Zgonea (ANCOM): O Românie digitală fără infrastructură digitală nu există
O Românie digitală fără infrastructură digitală nu există, iar rolul nostru ca reglementator este să ne asigurăm că această infrastructură corespunde nevoilor şi intenţiilor pe care societatea românească le are în acest moment pentru a recupera nişte decalaje, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii
Retailul, industria alimentară, serviciile şi turismul, în topul domeniilor care angajează studenţi şi elevi pe timpul verii
Peste 40.000 de joburi au fost scoase în piaţă în ultima lună şi jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau candidaţilor care nu aveau niciun fel de experienţă, relevă datele unei platforme de recrutare. Domeniile care au cea mai mare nevoie de aceşti candidaţi sunt retail, industria alimentară, servicii, call center/BPO, tur
Greenpeace: Construirea Neptun Deep lângă o zonă de război, fără analiză de risc pe minele marine, înseamnă sinucidere curată
Construirea celei mai mare exploatări de gaze din Europa - Neptun Deep - lângă o zonă de război, fără o analiză de risc privind minele marine în derivă asupra instalaţiilor şi fără să propui o serie de măsuri necesare pentru reducerea riscurilor asociate reprezintă sinucidere curată, susţin reprezentanţii organizaţiei Greenpeace România.
Circulaţia feroviară între staţiile Vereşti şi Liteni, pe firul II, redeschisă la ora 22:05
Circulaţia feroviară între staţiile Vereşti şi Liteni, pe firul II, a fost redeschisă la ora 22:05, informează CFR SA. Potrivit sursei citate, trenul IR 1952 a fost reînscris în circulaţie din staţia Vereşti, după o staţionare de 90 de minute, din cauza accidentului produs pe firul I. Circulaţia trenurilor a fo

