Boloş: Am făcut plata pentru ca seniorii României să primească pensiile majorate
Ministerul Finanţelor a făcut plata pentru ca seniorii României să primească pensiile majorate, iar cele 11,6 miliarde lei pentru asigurarea plăţii tuturor pensiilor calculate şi majorate vor ajunge joi în conturile Casei Naţionale de Pensii Publice, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. "Ministerul Finanţelor a realizat cel mai mare t
VIDEO Grindeanu: Valoarea totală a celor două secţiuni din M6 se apropie de 10 miliarde de lei, cu tot cu TVA
Valoarea totală a construcţiei celor două secţiuni din magistrala de metrou M6 se apropie de 10 miliarde de lei, cu tot cu TVA, a declarat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, care, alături de premierul Marcel Ciolacu, a verificat stadiul în care se află lucrările la acest obiectiv de investiţii. "Ne aflăm pe tronsonu
ANCOM: Fiecare furnizor de servicii de telecomunicaţii stabileşte condiţiile de utilizare a cartelelor preplătite
Metodele de reîncărcare a cartelelor preplătite, perioada de valabilitate sau de graţie a acestora, precum şi condiţiile de activare şi reactivare a opţiunilor sau a planurilor tarifare sunt stabilite de fiecare furnizor, în funcţie de politica sa comercială, precizează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)
Consiliul Concurenţei a sancţionat, cu 1,361 milioane lei, trei companii, pentru trucarea unor licitaţii publice
Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile All Businesses Management SRL, Cityplan Studio SRL şi Enterprise Software Development SRL cu amenzi în valoare totală de 1,361 milioane lei (aproximativ 270.000 euro) pentru trucarea unor licitaţii publice organizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi anumite Oficii de Cadastru şi Publicit
Un român din patru este decis să profite de ofertele din Programul ''Litoralul pentru toţi'' (studiu)
Programul "Litoralul pentru toţi", care va demara la data de 1 septembrie, promite reduceri de până la 70% la cazări, însă doar un român din patru este decis să profite de aceste oferte, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat joi. Potrivit Reveal Marketing Research, principalele bariere cu care se c
Eurostat: 72,1% dintre companiile din România au un nivel extrem de scăzut al indicelui intensităţii digitale
Ponderea cea mai mare a companiilor care, în 2023, au atins un nivel extrem de ridicat al indicelui intensităţii digitale (DII) s-a înregistrat în Finlanda (13%), Malta (11,4%) şi Ţările de Jos (11%), în timp ce România şi Bulgaria erau pe ultimele locuri în UE, în condiţiile în care majoritatea întreprinderilor a
Munch, aplicaţia care ajută la reducerea risipei alimentare, a salvat peste 2 tone de mâncare în cele 3 luni de vară
Numărul clienţilor Munch, aplicaţia care ajută la reducerea risipei alimentare, a crescut, pe durata celor trei luni de vară, cu aproape 80% comparativ cu lunile anterioare (martie - mai), semn că din ce în ce mai mulţi consumatori au descoperit şi adoptat platforma, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES. În această perioadă,
CNIPMMR a lansat proiectul Social Entrepreneurs ITI Delta Dunării
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a lansat proiectul Social Entrepreneurs ITI Delta Dunării, dedicat integrării pe piaţa forţei de muncă a persoanelor din grupurile vulnerabile şi combaterii sărăciei prin înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul urban al teritoriului Delta Dunării.
Reţele Electrice Muntenia modernizează infrastructura electrică din Mogoşoaia şi scoate la licitaţie lucrări de 58 ,4 milioane lei
Compania Reţele Electrice Muntenia lansează, prin intermediul sistemului informatic de achiziţii publice, la mai puţin de o lună de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă prin Fondul de Modernizare, procedura de achiziţie de lucrări în valoare de 58,4 milioane de lei pentru un proiect din localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov.
Persoanele cu handicap grav şi accentuat vor putea beneficia de servicii de transport interurban gratuit în condiţii simplificate
Persoanele cu handicap grav şi accentuat vor putea beneficia de servicii de transport interurban gratuit în condiţii simplificate după ce Guvernul a adoptat un proiect de Hotărâre iniţiat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale care modifică şi completează Normele metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gra
Curtea de Conturi: Registrul matricol unic al universităţilor necesită îmbunătăţiri în privinţa informaţiilor oferite şi a securităţii bazei de date
Registrul matricol unic al universităţilor din România conţine deficienţe în privinţa calităţii informaţiilor disponibile, iar securitatea bazelor de date nu este la nivelul standardelor în domeniu, au constatat auditorii de la Curtea de Conturi, în urma unei misiuni de audit al performanţei realizate la Ministerul Educaţiei,
Ministrul Energiei a semnat joi 19 contracte de finanţare privind asigurarea eficienţei energetice în sectorul industrial
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, joi, 19 contracte de finanţare, în valoare totală de peste 100,029 milioane lei, în cadrul Investiţiei 5 din PNRR - Componenţa 6 Energie - Asigurarea eficienţei energetice în sectorul industrial. "Contractele semnate astăzi vor ajuta operatorii economici din sectorul indus
Fechet: Buget de 500 milioane de lei în Programul ''Rabla pentru tractoare''; sprijin acordat între 65% şi 80%
Noul program "Rabla pentru tractoare" va avea un buget de 500 de milioane de lei şi va finanţa cumpărarea unui utilaj agricol cu până la 80% din valoarea totală a achiziţiei, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet. "Prin programul "Rabla pentru tractoa
UNSAR: Aproape 3 din 10 locuinţe din zona Bucureşti - Ilfov sunt asigurate complet
Regiunea Bucureşti-Ilfov se afla pe primul loc în clasamentul regiunilor cu cele mai multe locuinţe protejate printr-o asigurare facultativă la finalul anului trecut, potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Astfel, 29% dintre locuinţele din aceste zone deţin o asi
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional joi dimineaţa
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost sincronizata la Sistemul Energetic National în dimineaţa zilei de joi, informează SN Nuclearelectrica SA printr-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti. Unitatea 1 CNE Cernavodă se deconectase automat de la SEN în data de 26 august 2024 din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a
