VIDEO Pîslaru: În Coaliție se cunoaște foarte bine conținutul proiectului de ordonanță pentru instituirea de măsuri legate de PNRR
Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru instituirea unor măsuri legate de PNRR este coinițiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și de Ministerul de Finanțe, iar dialogul în cadrul Guvernului se poartă de aproape două săptămâni pe conținut, astfel că acesta se cunoaște foarte bine în Coaliție, a declarat, joi, ministrul Inve
VIDEO Pîslaru: Am găsit soluția la nivel legislativ pentru accelerarea plăților ce rămăseseră oarecum restante sau întârziate pe A7
Soluția la nivel legislativ pentru accelerarea plăților restante sau întârziate pe Autostrada Moldovei (A7) a fost găsită, iar pentru segmentele de autostradă Focșani - Bacău și două loturi din Bacău - Pașcani vor fi alocate 2,1 miliarde de euro din componenta de granturi a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, joi, ministrul In
CFR Călători: Patru trenuri vor fi operate cu noua ramă electrică modernă Alstom Coradia, din 15 august
CFR Călători va introduce în circulație, din 15 august, o nouă ramă electrică Alstom RE Coradia Stream, preluată de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES. Conform sursei citate, aceasta va fi alocată rutei București Nord - Brașov, formând patru trenuri InterRegio. A
ARMO: România va procesa gratuit mai multe livrări, dacă nu taxează toate coletele extracomunitare sub 150 euro
România va procesa gratuit și mai multe colete, dacă nu vor fi taxate toate coletele extracomunitare sub 150 de euro, avertizează Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO), care amintește că proiectul prevede ca taxa să nu se aplice dacă vămuirea coletelor are loc în România. 'ARMO salută inițiativa Ministerului
CCIR recomandă Guvernului să elaboreze de urgență un pachet de măsuri de stimulare a activităților economice
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) recomandă Guvernului să elaboreze de urgență un pachet de măsuri de stimulare a activităților economice, în condițiile în care discursul oficial, axat exclusiv pe creșteri de taxe și impozite, riscă să instaleze la nivel public percepția unei iminente recesiuni economice, potrivit unui comunicat remis
VIDEO Proiectele PNRR care nu au ordin de începere a lucrărilor ar putea fi suspendate; ordonanța, în primă lectură în Guvern
Ordonanța de Urgență pentru instituirea unor măsuri legate de PNRR, respectiv ce se întâmplă cu proiectele care nu vor mai fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a fost discutat joi, în primă lectură, în ședința de Guvern. Actul normativ prevede, printre altele, suspendarea proiectelor care nu au
VIDEO Pîslaru: Implementarea PNRR nu se oprește, ci se accelerează; Memorandumul adoptat astăzi confirmă pre-acordul cu Comisia Europeană
Implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu se oprește, ci se accelerează, iar în acest sens a fost adoptat Memorandumul care confirmă rezultatele pre-acordului cu Comisia Europeană (CE), în valoare de 21,62 miliarde de euro, a declarat joi ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
ASF atenționează asupra unei scheme de înșelăciune, derulată pe WhatsApp și Telegram, dar și pe alte platforme de socializare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avertizează cu privire la o schemă complexă de înșelăciune, desfășurată prin intermediul aplicațiilor de mesagerie WhatsApp și Telegram, precum și prin alte platforme sociale, care se prezintă sub forma unei comunități cu caracter educațional și investițional. Potrivit unui comunicat de presă
Nuclearelectrica a obținut un profit net de peste 866 milioane lei, în primul semestru din 2025
Societatea Națională Nuclearelectrica a înregistrat, în primele șase luni din 2025, un profit net de 866,667 milioane lei, în creștere cu 2,8% față de aceeași perioadă din anul anterior, conform datelor financiare transmise, joi, Bursei de Valori București. Potrivit sursei citate, profitul operațional (EBITDA) a scăzut cu 0,5
Profitul Transelectrica a scăzut cu 3% în primul semestru din 2025
Transelectrica a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 256 milioane lei, în scădere cu 3% față de cel obținut în perioada similară din 2024, conform datelor financiare transmise, joi, Bursei de Valori București. Segmentul activităților cu profit permis a înregistrat un rezultat în sumă de 218
Adrian Negrescu (consultant economic): România se află în antecamera recesiunii
România se află în antecamera recesiunii, existând riscul ca economia să înregistreze o scădere în trimestrul III sau IV, mai ales pe fondul creșterii taxelor, scăderii semnificative a vânzărilor și a inflației record la nivel european, susține consultantul economic, Adrian Negrescu. 'Noi ne aflăm î
Profitul Grupului Romgaz a scăzut cu 8,6% în primul semestru din 2025
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în primul semestru din 2025 a fost de 1,679 miliarde lei, mai mic cu 8,60%, respectiv cu 157,98 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor financiare transmise, joi, Bursei de Valori București. Veniturile totale, 4,514 miliarde lei, sunt mai
INS: Industria prelucrătoare a raportat o creștere de 4,8% în primul semestru
Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 4,8%, în primul semestru al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2024, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2025, au fost consemnate creșter
Veniturile Antibiotice Iași au depășit 380 de milioane de lei, în primul semestru din acest an
Antibiotice Iași a raportat, în primul semestru din 2025,venituri totale de 380,16 milioane lei, nivel comparabil cu cel din anul precedent, conform rezultatelor financiare transmise, joi, Bursei de Valori București (BVB). Potrivit companiei, vânzările pe piețele internaționale au fost în cuantum de 138 milioane de lei, &icir
Economia României a crescut cu 0,3% în trimestrul II din acest an
Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 0,3% în trimestrul II din 2025, comparativ cu același trimestru al anului trecut pe serie brută și cu 2,1% pe seria ajustată sezonier, iar în primul semestru s-a majorat cu 0,3% față de perioada similară din 2024, pe seria brută, și cu 1,4% pe seria ajustată sezonier, potrivit estimării semnal a Institutului Naționa
