Chiriţoiu, despre zvonurile privind înlocuirea sa cu Tudose: Noi ne vedem de treabă aici; e nevoie de avizul CE pentru modificări substanţiale
O schimbare majoră a Legii concurenţei poate fi făcută doar cu avizul Comisiei Europene şi nu va putea afecta actualul mandat al preşedintelui Consiliului Concurenţei, a declarat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei, într-o conferinţă de presă. "Ce doresc să facă anumite persoane este bine să îi întrebaţi pe dânşii. Ş
Andreea Paul, despre Bitcoin: Foarte delicat de spus dacă e albă sau neagră; în România există ferme de criptovalută
Tendinţa de descreştere a Bitcoin este înfricoşătoare, iar din acest motiv este delicat de spus dacă e albă sau neagră această criptovalută, a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Iniţiativei pentru Competivitate, Andreea Paul. Potrivit acesteia, sistemul prin care este dezvoltată criptovaluta, anume blockchain, nu are reguli şi nu este guvernat
APIA: Piaţa auto din România a depăşit 156.000 de autovehicule noi, în 2017
Numărul de autovehicule noi vândute în România, în 2017, a crescut cu 10,2% faţă de anul anterior, până la 156.527 de unităţi, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), prezentate, marţi, în cadrul conferinţei de presă dedicată Salonului Internaţional de Automobile Bucureşti (SIAB) - 2018, ce va ave
Andreea Paul (INACO): PPP şi lobby-ul trebuie să fie mecanisme eficiente de apărare a intereselor capitalului românesc
Parteneriatul public privat şi lobby-ul trebuie să fie mecanisme eficiente şi legitime de apărare a intereselor capitalului românesc, a declarat marţi, preşedintele Iniţiativei pentru Competivitate (INACO), Andreea Paul, într-o conferinţă organizată de Patronatul Investitorilor Autohtoni. "Nu poţi să dezvolţi capital românesc fără să ai
Andreea Paul (INACO): Companiile de stat au salariu mediu net dublu faţă de privat, dar productivitate cu 40% mai mică
Companiile de stat au în medie un salariu dublu faţă de companiile din mediul privat, dar au o productivitate cu 40% mai mică faţă de acestea, a declarat marţi, preşedintele Iniţiativei pentru Competivitate, Andreea Paul, la o conferinţă organizată de Patronatul Investitorilor Autohtoni. "Haideţi să analizăm o relaţie, diferenţa de salariu, dublu, s
Andreea Paul: Portugalia are acelaşi PIB ca România şi jumătate din populaţie; asta înseamnă lipsă de competitivitate
România are un PIB de 200 de miliarde de euro, cu 20 de milioane de locuitori, iar Portugalia are acelaşi PIB, cu jumătate din locuitori, a declarat marţi, preşedintele Iniţiativei pentru Competivitate (INACO), Andreea Paul, într-o conferinţă organizată de Patronatul Investitorilor Autohtoni. "Internaţionalizarea companiilor româneşti es
Bugetul de stat va reprezenta riscul macroeconomic primar al României, în 2018 (analiză OTP Asset Management)
Bugetul de stat va reprezenta riscul macroeconomic primar al României, în 2018, chiar dacă datoria publică este încă scăzută, reiese dintr-o analiză realizată de OTP Asset Management. "Având în vedere nevoia de finanţare crescută a Guvernului şi politica fiscală pro-ciclică desfăşurată într-o perioadă de expansiune econ
Ponderea Turismului în PIB a crescut la 2,6%, în 2017 (bilanţ)
Ponderea Turismului în Produsul Intern Brut (PIB) a crescut de la 1,5%, în 2016, la aproximativ 2,6% în 2017, iar pentru acest an sunt preconizate alte creşteri importante, bazate pe măsurile aplicate în cursul anului 2017, declară fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, într-un comunicat în care prezintă bilanţul ultimului an.
INS: Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a crescut anul trecut cu 7,6%
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut anul trecut cu 7,6% comparativ cu 2016, ajungând la 41.603 autorizaţii, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Această creştere s-a reflectat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+851 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+799), Centru (+456),
Zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu vor rămâne marţi, temporar, fără energie electrică
E-Distribuţie Muntenia va întrerupe, marţi, alimentarea cu energie electrică în unele zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, în vederea efectuării lucrărilor planificate de revizie şi reparaţie. În Bucureşti, între orele 9:00 - 16:00, vor rămâne fără curent electri
Conferinţă de presă dedicată evenimentului auto SIAB 2018, organizată marţi la Romexpo
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Romexpo şi Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) organizează, marţi, conferinţa de presă dedicată Salonului Internaţional de Automobile Bucureşti (SIAB) - 2018. Potrivit organizatorilor, în cadrul evenimentului vor participa: Mihai Daraban - preşedintele CCIR, George Grigore
Un demers de promovare susţinut al autorităţilor ar atrage o creştere interesantă a investitorilor care să parieze pe destinaţia Romania (specialişti)
Participările la târgurile de turism sunt printre singurele măsuri de impact în dezvoltarea incomingului, însă un demers de promovare susţinut făcut de autoritatea de stat ar putea atrage o creştere interesantă a investitorilor care să parieze pe destinaţia Romania, a declarat, pentru AGERPRES, Raluca Anghel, specialist în marketing turistic.
Daea spune că i-a trecut starea de rău după beţia din 1968, pentru că a fost "atent în viaţă"
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, susţine că i-a trecut starea de rău de după beţia din 1968, pe care "a dezvăluit-o" zilele trecute în spaţiul public, pentru că "a fost atent în viaţă" şi acceptă toate întrebările celor care nu au înţeles durerea sa de cap.
Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor la licitaţia de obligaţiuni de luni
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a respins, luni, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de obligaţiuni de stat pe 13 de luni, prin care intenţiona să atragă 200 de milioane de lei. Băncile participante la licitaţie au transmis oferte în valoare totală de 607,7 milioane de lei, peste valoarea din prospect.
Editura Club România lansează o serie de caiete documentare, ce a debutat cu un volum dedicat Energiei
Editura Club România lansează seria de lucrări "Caiete documentare-Club România", aceasta debutând cu un volum consacrat domeniului Energie, la care au contribuit experţi din domeniu. "Seria de lucrări "Caiete documentare-Club România", care se lansează acum, cu un volum consacrat domeniului Energie, se adaugă a