#Romania2019.eu/Petrescu: Acordul dintre Preşedinţia României şi Parlamentul European generează un impact pozitiv pentru cetăţenii UE în sectorul digital
Ambasadorii la UE au confirmat, miercuri, acordul obţinut de preşedinţia română cu Parlamentul European cu privire la o reformă care va aduce la zi normele UE privind reutilizarea datelor din sectorul public, astfel încât să reflecte evoluţiile din domeniul tehnologiilor digitale, informează un comunicat de presă al Consiliului Uniunii Europene.
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 6 FEBRUARIE
* Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 va avea un impact de aproximativ 50 de milioane de euro asupra profitabilităţii OMV Petrom, acestea fiind doar calcule preliminare, a declarat, miercuri, Stefan Waldner, directorul financiar al companiei, într-o conferinţă de presă. * OMV Petrom are nevoie de stabilitate fiscală, de o piaţă liberă a gazelor şi de infrastru
#Romania2019.eu/Adriana Petcu (MAP): Avem nevoie de o abordare mai înţeleaptă privind managementul resurselor de apă
Avem nevoie de o abordare mai înţeleaptă privind managementul resurselor de apă, pentru a păstra echilibrul între cerinţă şi disponibilitate, a declarat secretarul de stat pentru Ape din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, în cadrul workshop-ului 'Managementul durabil al resurselor de apă şi agricultură', organizat de Preşedinţia
#Romania2019.eu/Bădălău: Pe durata Preşedinţiei României la Consiliul UE vom acorda atenţie sporită industriei, lanţurilor valorice şi clusterelor
Transformarea digitală a industriei, inteligenţa artificială, lanţurile valorice şi clusterele vor ocupa un loc prioritar pe agenda de lucru a Preşedinţiei României la Consiliul UE, a declarat ministrul Economiei, Niculae Bădălău, care a susţinut un discurs în cadrul conferinţei 'Europe Industry Days', eveniment organizat în intervalul 5-6 februarie
Îmbunătăţirea gestionării apei în sectorul agricol, analizată de specialiştii Ministerului Agriculturii
Îmbunătăţirea gestionării apei în sectorul agricol a fost tema principală de discuţii a workshop-ului "Water and Agriculture - Investment Needs", organizată marţi de Comisia Europeană şi de Ministerul Apelor şi Pădurilor, informează un comunicat al Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). La eveniment a participat, din partea
CEO OMV Petrom: Avem nevoie de stabilitate fiscală, de piaţă liberă şi de infrastructură, pentru proiectul din Marea Neagră
OMV Petrom are nevoie de stabilitate fiscală, de o piaţă liberă a gazelor şi de infrastructură pentru a demara proiectul de gaze din Marea Neagră, iar actualul cadru legislativ nu îndeplineşte aceste condiţii, a declarat, miercuri, Christina Verchere, CEO al companiei, într-o conferinţă de presă. "Proiectul din Marea Neagră este o oportunitate
ANOFM: Aproape 1.000 de locuri de muncă, disponibile pentru români, în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, prin intermediul reţelei Eures România, 974 de locuri de muncă, cele mai multe în Spania, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Conform datelor centralizate, din totalul posturilor vacante, 204 sunt disponibil
OMV Petrom: Ordonanţa 114/2018 va avea un impact de aproximativ 50 de milioane de euro asupra profitabilităţii companiei
Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 va avea un impact de aproximativ 50 de milioane de euro asupra profitabilităţii OMV Petrom, acestea fiind doar calcule preliminare, a declarat, miercuri, Stefan Waldner, directorul financiar al companiei, într-o conferinţă de presă. "Nu putem cunoaşte care este impactul exact până nu vedem legislaţia secundară. Am
CNAIR a scos la licitaţie completarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii A8 Târgu Mureş - Târgu Neamţ
Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice anunţul de lansare a licitaţiei pentru atribuirea contractului "Completarea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş - Târgu Neamţ". Potrivit unui comunicat al CNAIR, remis marţi AGERPRES, val
Pro Infrastructură: Autostrada A8 Târgu Mureş-Iaşi nu va deveni niciodată realitate, fiindcă e prea scumpă
Autostrada A8 Târgu Mureş-Iaşi nu va deveni niciodată realitate, fiindcă e prea scumpă, odată cu aplicarea unor soluţii tehnice extrem de costisitoare, atenţionează reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură, într-un comunicat postat miercuri pe propria pagină de Facebook. "Ieri, 05.02.2019, Compania Naţională de Administrare a Infrastructur
ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 6 FEBRUARIE
* Mediul legislativ actual din România nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în Marea Neagră, în contextul în care, în ultimele luni, s-a observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate, fapt ce sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri, afirmă r
Auchan retrage de la vânzare produsul file de somon afumat, marcă proprie, după ce s-a depistat Listeria
Persoanele care au achiziţionat file de somon afumat marca Auchan sunt anunţate să nu îl consume şi să aducă produsul la magazin, întrucât ar putea fi contaminat cu Listeria monocitogenes, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Bacteria a fost depistată în urma unui control
Fondul Proprietatea: Ordinul ANRE privind preţurile reglementate la energie va reduce veniturile statului şi investiţiile, distorsionând piaţa
Ordinul publicat de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea Energiei (ANRE) privind preţurile reglementate la energie va reduce veniturile statului şi investiţiile, distorsionând piaţa, susţin reprezentanţii Fondului Proprietatea, într-un comunicat. "Fondul Proprietatea îşi exprimă îngrijorarea majoră cu privire
ROBOR la trei luni a crescut miercuri la 3,11% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut miercuri cu 0,02 puncte procentuale faţă de valoarea de marţi, până la 3,11% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). La începutul acestui an, indicel
OMV Petrom anunţă reducerea investiţiilor cu 17% în acest an, din cauza instabilităţii legislative
OMV Petrom şi-a planificat pentru acest an investiţii de circa 3,7 miliarde de lei, în scădere cu 17% faţă de nivelul de anul trecut, ca urmare a instabilităţii recente privind mediul de reglementare, potrivit raportului financiar pentru anul 2018, remis, miercuri, AGERPRES. "Instabilitatea recentă privind mediul de reglementare ne-