IMM România organizează, marți, conferință despre salariul minim brut pe țară
IMM România organizează, marți, o conferință de presă în care se va discuta, printre altele, despre majorarea salariului minim brut pe țară începând cu 1 ianuarie 2026. Potrivit organizatorilor, în cadrul conferinței se va discuta și despre rezultatele sondajului privind efectul măsurilor din Pachetul 1 asupra med
Politici și soluții climatice, pe agenda Climate Change Summit 2025 de la București
Lideri internaționali, decidenți și experți în sustenabilitate dezbat, marți, la Palatul Parlamentului din București, pe tema politicilor și soluțiilor climatice la nivel global și regional, în cadrul evenimentului Climate Change Summit 2025. Potrivit organizatorilor, printre alte subiecte de interes se vor afla: finanțarea climatică, tranziția ene
Circa 590 milioane euro vor fi alocate pentru construcția de fabrici de procesare românești, prin programul Investalim (ministru)
Aproximativ 590 milioane euro vor fi alocate pentru construcția de fabrici de procesare românești în cadrul programului Investalim, până în prezent fiind deja aprobate peste 110 proiecte, respectiv fabrici de carne, lapte, panificație, conserve, uleiuri, produse tradiționale, a anunțat luni ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la dezbaterea &
Buzoianu: Crearea Fondului European pentru Reziliența Apei, un subiect important pe care îl voi ridica la reuniunea Consiliului de Mediu
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, va participa, marți, la Luxembourg, la reuniunea Consiliului de Mediu, unde va discuta despre crearea Fondului European pentru Reziliența Apei. 'În drum spre Luxembourg - mâine (marți, n.r.) are loc Reuniunea Consiliului de Mediu unde vor participa miniștrii de mediu din statele membre. Un subiect important pe
Bitdefender rămâne partenerul global exclusiv al Ferrari pentru securitate cibernetică
Românii de la Bitdefender au prelungit parteneriatul multianual cu Scuderia Ferrari HP, divizia de Formula 1 a Ferrari, a anunțat compania de tehnologie, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES. Potrivit sursei citate, prin intermediul acestui parteneriat, compania românească își va consolida rolul printr-o implicare
CFR SA: Circulația mai multor trenuri va fi suspendată de marți,din cauza unor restanțe ale CFR Călători
Circulația mai multor trenuri operate de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători 'CFR Călători' SA va fi suspendată, începând de marți, ca urmare a neachitării la termen a unor sume restante de peste 100 milioane de lei, aferente achitării Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), conform obligațiilor contractuale, a anunțat CFR SA.
Reportul la Loto 6/49 depășește 8,34 milioane de euro, iar la Joker 7 milioane de euro
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 8,34 milioane de euro (42,47 milioane de lei), iar cel de la Joker, la categoria I, este de peste 7,07 milioane de euro ( 35,99 milioane de lei), informează Loteria Română. La tragerile loto de duminică, 19 octombrie, Loteria Română a acordat 38.947 de câștiguri în valoare totală de pes
BNR: Majorarea cotelor de TVA a fost transferată într-o foarte mare măsură asupra prețurilor de consum
Majorarea cotelor de TVA a fost transferată într-o foarte mare măsură asupra prețurilor de consum, inclusiv pe fondul rezilienței cererii pe anumite segmente și al nivelului crescut al așteptărilor inflaționiste pe termen scurt, potrivit Minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, din 8 octombrie.
Loteria Română lansează lozul răzuibil 'Crăciun fericit!'
Loteria Română lansează lozul răzuibil 'Crăciun fericit!', cu două zone de joc, disponibil în două variante de culori, prețul acestuia fiind de 6 lei. Conform unui comunicat al Loteriei Române, cele mai mari premii care pot fi câștigate cu seria de loz 'Crăciun fericit!' sunt în valoare de 250.000 de lei fiecare.
Realimentarea cu gaze naturale a consumatorilor din proximitatea blocului afectat de explozia de vineri se amână
Realimentarea cu gaze naturale a clienților amplasați pe străzile Malcoci, Oltina, Pecineaga, Slt. Popa, Popina, Pricopan, Rahovei, Sălaj și Vicina din Sectorul 5 al Capitalei nu mai poate fi realizată deoarece perimetrul care este supus cercetărilor a fost extins de către autorități, a anunțat luni după-amiaza Distrigaz Sud Rețele. 'Lucrările de repunere
ONJN a sesizat DIICOT cu două cazuri privind organizarea de jocuri de noroc ilegale în mediul online
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a sesizat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) cu două cazuri privind organizarea de jocuri de noroc ilegale în mediul online, iar în prezent are în lucru mai multe sesizări penale referitoare la activități similare desfășurate online.
Dinică (Ministerul Muncii): În România, suntem încă într-o zonă de defensivă cu meseriile viitorului
Componenta de social e foarte importantă atunci când vorbim despre competențe, dar astăzi suntem încă într-o zonă de defensivă cu meseriile viitorului, a declarat, luni, Silvia Monica Dinică, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS). 'Suntem încă într
Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 9,7% în primele opt luni din 2025
Volumul lucrărilor de construcții a crescut, în primele opt luni din 2025, față de perioada similară din 2024, ca serie brută, cu 9,7%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 9,8%, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), remise luni AGERPRES. Potrivit INS, în peri
RECTIFICARE Distrigaz Sud Rețele: Alimentarea cu gaze pe unele străzi din cartierul Rahova a fost reluată
În știrea cu titlul 'Distrigaz Sud Rețele: Alimentarea cu gaze pe unele străzi din cartierul Rahova a fost reluată', difuzată luni, la ora 9:37 pe fluxul Economic Intern, în al doilea paragraf se va citi corect ''19.10.2025'', în loc de '19.10.2015'', potrivit unei erate transmise de compania Distrigaz Sud Rețele.
Bursa de la București a pierdut 3,98 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut 3,98 milioane de lei la capitalizare, respectiv 0,87%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 65,85%, în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 452,3 miliarde d



