Adrian Tănase (BVB): Electrica a adus acţionarilor un randament total de 37% din 2014 şi până în prezent
Listarea Electrica a reprezentat mai mult decât cel mai mare IPO realizat la Bursa de Valori Bucureşti, iar compania a adus acţionarilor un randament total de 37% din 2014 şi până în prezent, a afirmat, Adrian Tănase, directorul general al BVB, în cadrul unei conferinţe. "Listarea Electrica a reprezentat mai mult decât cel ma
Studiu: Preţul contează doar pentru 11% dintre cumpărători atunci când achiziţionează un aparat de aer condiţionat
Preţul de achiziţie a unui aparat de aer condiţionat contează doar pentru 11% dintre cumpărători, reiese dintr-un studiu realizat de o companie producătoare. Potrivit cercetării realizate în anul 2018 în rândul posesorilor de echipamente de climatizare Daikin, criteriile care primează în faţa preţului sunt calitatea, eficienţa energetic
Românii, pe ultimul loc în UE la cheltuielile gospodăriilor pentru recreaţie şi cultură
Gospodăriile din Uniunea Europeană au alocat, în medie, 9% din cheltuielile totale de consum pentru recreaţie şi cultură în anul 2017, pe primele locuri fiind gospodăriile din Danemarca şi Suedia, ambele cu 11,5%, în timp ce la coada clasamentului sunt cele din România, care au alocat în acest sens 5,8%, şi cele din Luxemburg şi Irlanda, ambele
Aproximativ 4,5 milioane de aplicări pentru joburi, înregistrate pe eJobs în primul semestru al anului
Aproape 4,5 milioane de aplicări pentru locuri de muncă au fost înregistrate, în prima jumătate a acestui an, pe una dintre platformele de recrutare online, iar topul celor mai căutate domenii este condus de comerţ şi retail, conform datelor publicate miercuri de o platformă de recrutare online. În ceea ce priveşte numărul de joburi, de la &i
Daea: Preţurile pe care le văd astăzi în comparaţie cu cele de anul trecut sunt mai mici peste tot
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat, marţi seara, că preţurile produselor alimentare sunt în prezent mai mici în comparaţie cu cele de anul trecut şi a adăugat că obiectivul său, dar şi al fermierilor, este de a face faţă schimbărilor climatice în aşa fel încât "să producem cât mai mult şi de bună calitate".
Cuc: Nu stăm în genunchi în faţa constructorilor străini, care au venit în România cu două laptopuri şi o mapă
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a apreciat că pe 120 de kilometri de autostradă aflaţi în execuţie nu există nicio barieră administrativă şi "se poate merge lejer înainte cu lucrările", iar singurul lucru pe care constructorii ar trebui să îl facă este mobilizarea. "La capitolul deschis lucrări, am deschis Centura Bacăul
Teodorovici: O remaniere ar fi indicată cât mai repede
O remaniere ar fi indicată cât mai repede şi o restructurare a Guvernului, atunci când Parlamentul se va întoarce din vacanţă, în cazul în care nu va fi convocat mai repede, pe final de august, a declarat marţi seara minstrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. "O remaniere ar fi indicată mai repede şi o restructurare a Guvernului
Teodorovici: Mâine voi informa Guvernul despre modul în care va fi efectuată poprirea electronică; modificarea legislativă, din iulie
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat că miercuri, în şedinţa de Guvern, va prezenta modul în care va fi efectuată, electronic, poprirea conturilor, această modificare legislativă urmând să făcută începând cu luna iulie. "Azi am avut pe birou nota de la colegi, ceea ce am cerut, nota pentru a informa m&ac
Teodorovici: Deficitul bugetar consemnat după primele 5 luni a fost anticipat la începutul acestui an, nu este o surpriză
Deficitul bugetar consemnat după primele cinci luni a fost anticipat la începutul acestui an, nu este o surpriză, pentru că am ales o abordare liniară, a declarat marţi seara ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. "Deficitul de 1,4% (înregistrat în perioada ianuarie - mai 2019, n.r.) a fost anticipat în 2019 în legea bugetu
Ministrul Transporturilor: La sfârşitul lui decembrie se va circula pe Magistrala 5 de metrou; noul director al Metrorex lucrează cu mandatul pe masă
Magistrala 5 de metrou va fi deschisă la sfârşitul lui decembrie 2019 şi se va circula pe ea, a dat asigurări marţi seara ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la B1 TV. Şeful de la Transporturi a precizat că va avea o discuţie cu
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 2 IULIE
* Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost avizat cu unanimitate de voturi pentru un nou mandat la şefia BNR de către Comisiile pentru Buget din Camera Deputaţilor şi Senat. * Marin Aldea va fi noul director general interimar al Metrorex, începând din 3 iulie, acesta urmând să îl înlocuiască în
Oprea: România a menţinut pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE negocierile cu Mercosur, ca prioritate a agendei comerciale a UE
România a menţinut pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene negocierile cu Mercosur, ca prioritate a agendei comerciale a Uniunii Europene, fiind sprijinite politic toate eforturile Comisiei, susţine ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, pe pagina sa de Facebook. Comisia Europeană a finali
Trenurile InterRegio vor opri şi în gara Bonţida, în perioada Festivalului Electric Castle
Trenurile CFR Călători InterRegio vor opri şi în gara Bonţida, din apropierea municipiului Cluj-Napoca, în perioada 17 - 21 iulie 2019, cu prilejul Festivalului Electric Castle, informează operatorul feroviar. În mod normal, în acea gară opresc doar trenurile Regio. Un bilet de tren pentru un adult de la Bucureşti Nord la
INTERVIU Corina Popescu (Electrica): La orice modificare legislativă, ne sună investitori din toată lumea să ne întrebe ce se întâmplă
Listarea duală a unei companii, aşa cum a fost cea a Electrica în 2014, atrage investitori din toată lumea, care sună să se intereseze de orice modificare legislativă, iar explicaţiile trebuie să fie neutre şi de încredere, altfel acţionarii te sancţionează, a declarat Corina Popescu, director general al Electrica, într-un interviu acordat AGERPRES.
CNAIR pune în funcţiune din 3 iulie opt noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă înfiinţarea a opt noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, începând de miercuri, 3 iulie. Potrivit unui comunicat de presă, transmis marţi AGERPRES, noile puncte de control ce urmează a fi puse în funcţiune sunt amplasate în zona punctelor de tre