Contractul de execuţie a Centurii Mihăileşti va fi reziliat în cursul zilei de joi, a anunţat ministrul Transporturilor
Contractul de construire a Centurii Mihăileşti va fi reziliat în cursul zilei de joi, a anunţat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat la într-o vizită de lucru pe Centura Mihăileşti. Constructorul Centurii Mihăileşti este firma spaniolă Copisa Constructora. "Constructorului de pe Centura Mihăileşti i se va rezilia contrac
Valeriu Binig este noul director al Departamentului Reglementări şi Antitrust Enel România
Enel România l-a numit pe Valeriu Binig în funcţia de director al Departamentului Reglementări şi Antitrust, în timp ce Claudia Brânduş, care a coordonat anterior activităţile de reglementare, s-a alăturat Departamentului de Afaceri Europene al Grupului Enel, din Bruxelles. Potrivit unui comunicat al grupului, remis joi AGERPRES, Valeri
Fitch a revizuit în creştere perspectiva de rating a BCR şi BRD, după modificarea Ordonanţei 114/2018
Fitch Ratings a îmbunătăţit miercuri, de la "negativă" la "stabilă", perspectiva de rating atribuită primelor două bănci din România, Banca Comercială Română SA (BCR) şi BRD-Groupe Societe Generale SA (BRD), şi a confirmat la "BBB plus" ratingurile lor pe termen lung, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
MADR: Sprijin de 4,6 milioane de lei pentru crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa
Crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa vor beneficia şi anul acesta de sprijin, valoarea totală a schemei de ajutor de minimis fiind de 4,6 milioane de lei. "În şedinţa Guvernului din 3 aprilie 2019 a fost aprobată o Hotărâre care completează art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 9/2018 privind aprobarea schemei 'Ajutor de
Valoarea sprijinului financiar pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2017-2019 va fi de 33,4 milioane de lei
Valoarea sprijinul financiar pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2017-2019 va fi de 33,4 milioane de lei, din care 16,7 milioane de lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. "În şedinţa din 3 aprilie 2019, Guvernul a aprobat modificarea şi completarea HG nr. 443/2017 privind a
MADR: Peste 190 noi soiuri de plante testate vor fi înregistrate în Catalogul Oficial al Soiurilor
Peste 190 de noi soiuri de plante testate pentru rezistenţa la boli vor fi înregistrate în Catalogul Oficial al Soiurilor, cele mai multe - 142 - fiind specii de culturi de câmp, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. "În această perioadă s-a întrunit la sediul Institutului de Stat pentru Testarea şi Î
Comisarul european responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager, vine joi la Bucureşti
Comisarul european responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager, efectuează joi o vizită la Bucureşti, a anunţat Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti. Oficialul european va susţine un discurs în cadrul conferinţei ,,Ziua Europeană a Consumatorului şi a Concurenţei" desfăşurată la Palatului Parlamentului şi se va
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 3 APRILIE
ŞTIRILE SERII * România a primit o amânare de circa două săptămâni pentru a da un răspuns Comisiei Europene privind procedura de infringement declanşată la începutul lunii martie pentru aplicarea incorectă a Directivei gazelor, termenul fiind 25 mai, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Ene
Comisia Europeană demarează o nouă sesiune pentru finanţarea de către municipalităţi a reţelelor de tip Wi-Fi "hotspot'
Comisia Europeană (CE) lansează, începând de joi, 4 aprilie, un nou apel pentru finanţarea de către administraţiile locale a reţelelor de acces la internet de tip Wi-Fi "hotspot', a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
#Romania2019.eu/Budăi: România susţine eforturile de identificare a unor soluţii sustenabile de integrare pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile
România susţine procesele de cooperare dezvoltate în cadrul Uniunii pentru Mediterana şi eforturile de identificare a unor soluţii sustenabile de integrare pe piaţa muncii a persoanelor aparţinând unor grupuri vulnerabile şi dezavantajate, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, care a participat, în Portugalia, la Conferinţa ministerială a Uniunii
Licitaţie pentru achiziţia de trenuri electrice de călători; valoarea estimată a contractului poate ajunge la 4,56 miliarde de lei
Autoritatea pentru Reformă Feroviară organizează licitaţie deschisă pentru achiziţionarea de material rulant nou destinat transportului regional şi suburban feroviar de călători (trenuri electrice regionale RE-R), valoarea estimată a contractului fiind cuprinsă între 1,71 miliarde de lei şi 4,56 miliarde de lei, potrivit unui anunţ al ARF, publicat în Sistemul El
#Romania2019.eu/Athanasopoulou (Comisia Europeană): Durabilitatea trebuie văzută drept un avantaj competitiv pe termen lung al industriei turistice europene
Durabilitatea trebuie văzută drept un avantaj competitiv pe termen lung al industriei turistice în Uniunea Europeană şi al întregii economii europene, a declarat miercuri şefa biroului Turism, Industrii emergente şi Creative din cadrul Direcţiei Generale Piaţă Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri a Comisiei Europene, Anna Athanasopoulou. &
#Romania2019.eu/EximBank găzduieşte cea de-a 19-a reuniune a Grupului internaţional de lucru pentru credite la export
EximBank găzduieşte, în perioada 2 - 4 aprilie, lucrările Grupului internaţional de lucru pentru credite la export (International Working Group on Export Credits - IWG), în contextul exercitării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, pe parcursul primului semestru al acestui an, potrivit unui comunicat al băncii. 'Exi
Conferinţă internaţională pe tema coordonării politicilor economice la nivelul UE, organizată joi, la Bucureşti
Vice-preşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, vice-prim ministrul României, Viorel Ştefan, şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, participă, joi, la conferinţa "Coordonarea politicilor economice la nivelul UE, un rol reînnoit pentru Semestrul European", organizată în marja deţinerii de către România a Preşedinţiei Con
Vicepreşedinte ANRE: Ne propunem pentru 2030 o ţintă pe regenerabile de 27,9%; sperăm să accepte CE o ţintă sub nivelul mediu al Europei
Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Ţinta pe care şi-o propune România în privinţa energiei din surse regenerabile pentru 2030 este de 27,9% şi sperăm să accepte Comisia Europeană o ţintă sub nivelul mediu al Europei, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Zoltan Nagy-Bege, aflat la Win
