UPDATE CE: România trebuie să recupereze de la CFR Marfă peste 570 de milioane euro
Comisia Europeană a constatat, luni, că operatorul de transport feroviar de marfă CFR Marfă a primit un ajutor de stat incompatibil în valoare de cel puţin 570 de milioane euro, din partea României, prin anularea datoriilor şi prin neîncasarea unor datorii de la societate, şi, în consecinţă, a cerut României să recupereze de la companie
Comisia Europeană aprobă acordarea de către România a unui ajutor de 36,7 milioane de euro companiei TAROM
Comisia Europeană a aprobat, luni, în conformitate cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, planul României de a acorda un împrumut temporar în valoare de aproximativ 36,7 milioane euro (aproximativ 176 de milioane lei) companiei aeriene de stat TAROM, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Po
Bruxelles-ul autorizează sprijinul public acordat aeroportului din Timişoara
Comisia Europeană a autorizat luni finanţarea publică acordată de România Aeroportului Timişoara în perioada 2007-2009, precum şi taxele datorate de toate companiile aeriene care utilizează aeroportul şi sumele care trebuie plătite de Wizz Air aeroportului în temeiul acordurilor individuale, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Popa (BNR): 15% din creditele acordate de băncile din România sunt pentru companii intensive în generarea de carbon
Creditele acordate de băncile din România sunt direcţionate în proporţie de 15% către companii intensive în generarea de carbon, potrivit datelor din Raportul de stabilitate pe anul 2019, prezentate, luni, într-o dezbatere de specialitate, de către Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).
Culoare speciale de debarcare în aeroporturi şi protecţia personalului Poştei Române, măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului în România
Asigurarea culoarelor speciale de debarcare în incinta aeroporturilor, distribuirea de măşti pentru toţi pasagerii şi protecţia personalului Poştei Române care manipulează corespondenţa ce provine din zonele afectate de coronavirus sunt printre măsurile care vor fi implementate în regim de urgenţă de către unităţile aflate în subordinea sau sub autori
Ministrul Energiei: România ar trebui să utilizeze potenţialul eolian offshore din Marea Neagră, pentru a produce energie ieftină
România ar trebui să utilizeze potenţialul eolian offshore din Marea Neagră pentru a produce energie ieftină, idee care nu a existat până acum în dezbaterea publică, a declarat, luni, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-o conferinţă de profil. "Să ne uităm la ţările din Marea Nordului. Parcuri
CNAIR: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru drumul expres Buzău-Brăila
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat cu firma Ingineria Especializada Obra Civil E Industrial S.A contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie pentru Drumul Expres Buzău - Brăila, informează CNAIR printr-un comunicat remis luni AGERPRES. Contractul are o durată de 24 de luni, iar va
Ministrul Energiei: România are nevoie de gazele din Marea Neagră pentru a se conforma Green Deal
România are nevoie de resursele de gaze din Marea Neagră pentru a-şi atinge ţintele ambiţioase de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pe care şi le-a asumat prin Green Deal, a afirmat, luni, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-o conferinţă de profil. "Green Deal, Pactul Verde european, este subiectul
APIA: Înmatriculările de motociclete au crescut în 2019 cu 8% la nivelul UE; în România piaţa moto a urcat cu 43%
Numărul înmatriculărilor de motociclete la nivelul Uniunii Europeane au înregistrat o creştere de 8% în 2019 faţă de anul anterior, până la 1,08 milioane de unităţi, în timp ce piaţa moto din România a înregistrat un avans de 43,2%, informează, luni, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA), care citează datele Asociaţi
Peste 51% dintre români recunosc că au avut neînţelegeri în cuplu din cauza banilor (studiu)
Peste 51% dintre români recunosc că au avut neînţelegeri în cuplu din cauza banilor, iar printre subiectele cele mai frecvente de ceartă se numără cheltuielile prea mari sau zgârcenia, arată o cercetare realizată de Banca Comercială Română, prin Şcoala de Bani. Studiul "Banii în cuplu" mai arată că
Dăianu: Esenţial pentru România este să folosească cât mai bine resursele pe care le va obţine, oricare ar fi compromisul pe bugetul UE
Esenţial pentru România este să folosească cât mai bine resursele pe care le va obţine, oricare ar fi compromisul la care se vă ajunge privind bugetul UE, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. "Oricare ar fi compromisul la care se va ajunge privind bugetul UE (ce, în oricare dintre variantele pe masă acum, este mult sub
CITR şi CFR Marfă au depus planul de restructurare al companiei în cadrul procedurii de concordat preventiv
Administratorul de insolvenţă CITR şi CFR Marfă au transmis Tribunalului Bucureşti planul de concordat al companiei feroviare, ce urmează să fie restructurată prin procedura de concordat preventiv, a anunţat, luni, CITR, parte a Impetum Group. Potrivit sursei citate, planul de redresare se bazează pe doi mari piloni: eficientizarea operaţional
Florin Cîţu: Indiferent de ce se întâmplă astăzi, din punct de vedere al fiscalităţii nu se va schimba nimic
Nu se va schimba nimic din punct de vedere al fiscalităţii, indiferent de ce se întâmplă astăzi, iar în buget sunt prinşi atât banii pentru plata salariilor cât şi banii pentru plata pensiilor în fiecare lună până la sfârşitul anului, scrie ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.
CFR Marfă, venituri totale în creştere, la aproape 1,1 miliarde de lei anul acesta şi fără pierderi (proiect)
CFR Marfă a bugetat pentru anul în curs venituri totale de aproape 1,1 miliarde de lei, în creştere, pe fondul majorării indicatorului mărfuri transportate, la care se adaugă transporturile militare conform convenţiei încheiate cu Ministerul Apărării Naţionale, potrivit proiectului de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea bugetului de venituri şi ch
Cîţu: Dobânzile scad pentru că investorii au încredere că acest Guvern PNL face ce trebuie ca să reducă deficitul bugetar
Dobânzile scad pentru că investorii au încredere că acest Guvern PNL face ce este nevoie şi ce trebuie pentru a reduce deficitul bugetar, scrie ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pe Facebook. "Reducem deficitul bugetar pentru că doar aşa putem să r