Iordache (CNAB): Pasagerii care sosesc cu chartere din Italia vin pe un flux special, iar de 6 ori pe zi se face dezinfecţie
Pasagerii care sosesc cu chartere din Italia, indiferent de regiune, vin pe un flux special, iar bagajele lor se procesează pe benzile 4 şi 5, care se află la parterul terminalului Sosiri, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache. Potrivit sursei citate, la circa patru
BNR va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema ''Istoria aurului''
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 2 martie, o monedă din aur cu tema "Istoria aurului - Obiecte de orfevrărie romană târzie descoperite la Carsium", informează BNR printr-un comunicat remis AGERPRES. Moneda are o valoare nominală de 10 lei, are o formă rotun
Ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros: Sunt aproape 30.000 de hectare de luciu de apă neîntabulate
Ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, marţi, la Galaţi, că aproape o treime din suprafeţele cu luciu de apă nu este întabulată, ceea ce face ca statul să piardă bani prin neîncasarea de redevenţe, iar beneficiarii acestora să nu poată accesa fonduri europene. Demnitarul a precizat că la nivel naţional sunt peste 100.000 de h
ANSVSA: 532 de focare active de pestă porcină africană sunt în evoluţie în 241 de localităţi din 25 de judeţe
Un număr de 532 de focare de pestă porcină africană sunt în evoluţie în 241 de localităţi din 25 de judeţe din România, patru focare fiind în exploataţii comerciale şi trei în exploataţii de tip A, informează marţi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). În 10 jude
BCR va acorda credite de peste 1,3 miliarde de lei în 2020 prin programul Prima Casă
Banca Comercială Română (BCR) va acorda credite de peste 1,3 miliarde de lei, ca urmare a plafonului de 600 milioane de lei primit în cadrul ediţiei de anul acesta a programului Prima Casă, potrivit unui comunicat al băncii, remis, marţi, AGERPRES. BCR oferă o dobândă de 2% + IRCC, avans de minimum 5% şi comision 0 pentru ana
Turcan: În privinţa prevenirii efectelor pandemiei deja de coronavirus nu este responsabil doar un minister, ci mai multe
Mai multe ministere de linie sunt responsabile pentru limitarea efectelor "pandemiei" de coronavirus iar Guvernul a emis ordonanţă de urgenţă pentru achiziţionarea, în regim de urgenţă, de echipamente care sunt necesare în astfel de situaţii de criză, a declarat marţi vice-premierul Raluca Turcan. "În privinţa
Euro ajunge la un nou maxim istoric; cursul stabilit de BNR: 4,8079 lei/euro
Leul s-a depreciat, marţi, cu 0,55 bani (+0,11%) faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8079 lei/euro. BNR a cotat luni euro la 4,8024 de lei. Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,7931 şi 4,8107 de lei pentru un
Consumul casnic a crescut în 2019 cu un ritm mai redus decât în anii precedenţi (analiză)
Cumpărăturile casnice de bunuri de larg consum au înregistrat în România o creştere modestă de numai 2,2% în 2019, în timp ce în 2018, ritmul de creştere a fost dublu, iar în 2017 piaţa urca cu peste 7%, arată o analiză realizată de GfK privind evoluţia cheltuielilor pentru consumul casnic în 2019. Sub influenţa
Un angajator român din trei are în plan să recruteze forţă de muncă din străinătate în 2020 (sondaj)
Aproape un sfert dintre angajatori iau în calcul să angajeze personal din străinătate în perioada următoare, din cauza lipsei de forţă de muncă specializate în România, în timp ce alţi 11% spun că au făcut deja demersuri în acest sens, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online. Totodată, 22% dintre com
BNR: Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut în luna ianuarie cu 0,9%
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut în luna ianuarie 2020 cu 0,9% faţă de luna decembrie 2019, până la nivelul de 364,541 miliarde de lei şi au crescut cu 10,0% (6,2% în termeni reali) faţă de luna ianuarie 2019, informează Banca Naţională a României printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES. Depozitele în
BNR: Soldul creditului neguvernamental a crescut în ianuarie cu 0,8%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna ianuarie 2020 cu 0,8% (0,4% în termeni reali) faţă de luna decembrie 2019, până la nivelul de 269,646 miliarde de lei, informează Banca Naţională a României, printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES. Creditul în lei, cu o pondere de 67,3% &icir
Jan Pricop (AAF): Anul trecut am avut o creştere de 15,5% a activelor nete ale fondurilor deschise de investiţii
Anul trecut am avut o creştere de 15,5% a activelor nete ale fondurilor deschise de investiţii, care s-au apropiat de 25 de miliarde de lei, a afirmat, marţi, Jan Pricop, director executiv la Asociaţia Administratorilor de Fonduri, la evenimentul "Aşteptări şi provocări în industria de asset management, în 2020'. Potrivit acestuia, bariera
Romgaz a raportat un profit net în creştere la 1,43 miliarde de lei pentru anul 2019
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a raportat un profit net preliminat în creştere cu 4,55% pentru anul 2019, la 1,43 miliarde de lei, şi o cifră de afaceri de 5,08 miliarde de lei, în urcare cu 1,52%, potrivit Raportului anual consolidat preliminar publicat de companie. Creşterea cifrei de afaceri provine din majorarea cu 4,4% a venituri
Mai puţin de 5% din consumatorii casnici de gaze sunt informaţi şi pregătiţi pentru liberalizarea pieţei la 1 iulie (studiu)
Mai puţin de 5% din consumatorii casnici de gaze sunt instruiţi şi capabili să îşi negocieze contractele, astfel încât să obţină preţuri mai bune pentru gazele naturale consumate, se arată într-un studiu realizat de Asociaţia Energia Inteligentă. Clienţii industriali şi consumatorii casnici instruiţi vor fi principalii perdanţi dacă lib
TAROM anunţă demersuri pentru un ajutor de restructurare, după ce Comisia Europeană a aprobat ajutorul de salvare pentru operatorul aerian
Operatorul aerian naţional TAROM va depune un plan de restructurare şi va întreprinde demersurile necesare pentru aprobarea acestuia şi obţinerea unui ajutor de restructurare, se arată într-un comunicat al companiei. Comisia Europeană a aprobat luni ajutorul de salvare pentru TAROM, acesta fiind primul pas din strategia companiei de a se eficientiz