ASF a publicat primul raport privind stabilitatea pieţelor financiare nebancare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat primul raport privind stabilitatea financiară a pieţelor pe care le reglementează şi supraveghează, respectiv piaţa asigurărilor, piaţa de capital şi piaţa pensiilor private. "Raportul, elaborat de specialiştii din cadrul ASF şi aprobat de Consiliul Autorităţii, este primul nostru demers de acest fel
Romgaz vrea să intre în acţionariatul terminalului de gaze lichefiate din Alexandropolis, Grecia
Producătorul naţional de gaze, Romgaz, analizează posibilitatea de a intra în acţionariatul companiei care realizează terminalul de gaz natural lichefiat (LNG) de la Alexadropolis, Grecia, a declarat, luni, Adrian Volintiru, directorul general al producătorului de gaze, într-o întâlnire cu presa. "Analizăm ideea de a intra în
Companii petroliere-gigant la nivel mondial vor să se asocieze cu Romgaz pentru a participa la noi concesiuni în Marea Neagră
Producătorul naţional de gaze, Romgaz, se află în discuţii cu companii-gigant la nivel mondial din sectorul petrolier, alături de care analizează participarea la runda a XI-a de licitaţii pentru concesionarea de noi perimetre în Marea Neagră, a declarat, luni, Adrian Volintiru, directorul general al producătorului de gaze, într-o întâlni
Inflaţia în România este de trei ori mai mare decât media europeană (Eurostat)
România a avut şi în luna iulie 2019 cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,1%, în creştere faţă de nivelul de 3,9% înregistrat în luna iunie, arată datele publicate, luni, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Este a şaptea
AFIR: 26,8 milioane de euro disponibili pentru prelucrarea produselor pomicole prin PNDR 2020
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanţare aferente submăsurii 4.2a "Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), alocarea financiară fiind de 26,8 milioane euro, conform unui comunica
ASF: 25.761 de persoane au accesat în primul semestru aplicaţia online ''Află la ce fond de pensii eşti''
Aplicaţia online "Află la ce fond de pensii eşti", de pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, a fost accesată, în primul semestru al acestui an de 25.761 de persoane, conform unui comunicat al ASF remis, luni, AGERPRES. În urma solicitărilor depuse, prin intermediul aplicaţiei, a rezultat următoarea alocare a p
Amenzi de 357.000 lei date de ANSVSA săptămâna trecută, pe Litoral
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa alimentelor a dat săptămâna trecută amenzi în valoare de 357.000 lei, în urma controalelor desfăşurate la unităţi de pe Litoral, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES. Medicii veterinari oficiali care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2
INS: Rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,07 puncte procentuale în trimestrul II, comparativ cu precedentele 3 luni
Rata locurilor de muncă vacante a fost în trimestrul II din 2019 de 1,11%, în scădere cu 0,07 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent, numărul locurilor de muncă vacante fiind de 55.000, cu 3.200 locuri de muncă vacante mai mic, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică. Comparativ cu acelaşi trime
Indicele BET-TR a crescut cu peste 35% în primele şapte luni ale anului
Indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a crescut cu peste 35% în primele şapte luni ale anului şi a ajuns la un maxim istoric de 14.732 puncte, iar indicele BET, care include cele mai tranzacţionate 16 companii cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat un nivel de 9.204 puncte la finalul lunii iulie, cel mai mare din ultimii 10 a
Fondurile de pensii private obligatorii aveau, în iulie, active de peste 56,7 miliarde de lei, în creştere cu 27,18%
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 56,7 miliarde de lei, la 31 iulie 2019, în creştere cu 27,8% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 34,09 miliard
Autorităţile evaluează ofertele pentru reabilitarea DN Târgu-Frumos - Botoşani,investiţie de peste 268,6 milioane lei, fără TVA
Autorităţile evaluează, în prezent, cele trei oferte depuse pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Drumului Naţional 28B, Târgu Frumos - Botoşani, o investiţie în valoare estimată de 268,6 milioane lei, fără TVA, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere printr-un comunicat remis sâmbătă AGERPRES. Potr
Petre Daea: Soiurile româneşti câştigă teren, sunt tomate mai gustoase şi preferate de consumatori
Soiurile româneşti de roşii câştigă tot mai mult teren deoarece sunt mai gustoase şi preferate de consumatori, a declarat sâmbătă ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. "Suntem la început cu promovarea soiurilor româneşti. Am fost la Buzău, cu câteva săptămâni în urmă, unde într-o ar
STB are în prezent 11.084 angajaţi; salariul mediu în cadrul societăţii, 3.450 de lei plus bonuri de masă
Societatea de Transport Bucureşti (STB) are, în prezent, 11.084 de angajaţi iar salariul mediu tarifar în cadrul societăţii este de 3.450 de lei, la care se adaugă bonuri de masă, precizează STB în replică la o postare a unui consilier general. "Neutralitatea politică a companiei municipale de transport public continuă să îi deranj
Preţul mediu al energiei pe piaţa bursieră spot a scăzut cu 12,7% în săptămâna 5-11 august
Energia electrică a avut un preţ mediu de 255 lei pe MWh pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), în săptămâna 5-11 august, cu 12,7% mai mic decât în săptămâna precedentă, arată ultimul raport publicat pe site-ul operatorului bursier OPCOM. Preţul orar maxim a fost de 449,84 lei pe MWh, iar cel minim, de 98 de lei pe MWh.
În 2018 au fost efectuate lucrări de regenerare a pădurilor pe 27.043 hectare
Lucrările de regenerare a pădurilor au fost efectuate anul trecut pe 27.043 hectare, faţă de 28.032 ha în anul precedent, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Din totalul suprafeţelor supuse procesului de regenerare, 17.972 hectare (66,5%) au fost regenerări naturale, cu 676 hectare mai mult decât în anul 2017, &
