ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 28 AUGUST
* Circulaţia tramvaielor pe linia 41 va fi reluată sâmbătă, 31 august 2019, după o suspendare de aproximativ două luni, necesară pentru realizarea unor lucrări la pasajele Ciurel şi Grant, a anunţat, miercuri, Societatea de Transport Bucureşti. * Aproape 5,6% dintre companiile aflate în insolvenţă reuşesc să se reorganizeze, dar circa trei sferturi
ONRC: Numărul radierilor de firme a crescut cu circa 53% în primele şapte luni din 2019
Numărul firmelor radiate a crescut în primele şapte luni din 2019 cu 52,87%, comparativ cu perioada similară din 2018, ajungând la 74.189 firme, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 8.376 de firme (cu 11,68% mai multe faţă de ianu
Metrorex a montat suporturi pentru biciclete la 18 staţii de metrou; cel mai nou rastel, la staţia Mihai Bravu
Mai multe suporturi pentru biciclete au fost montate de Metrorex la staţiile de metrou, cel mai nou fiind disponibil la staţia Mihai Bravu, accesul dinspre staţia de metrou Timpuri Noi, a anunţat compania, într-un comunicat de presă, transmis miercuri AGERPRES. "Metrorex anunţă că la staţia de metrou Mihai Bravu, accesul dinspre staţia de metrou Tim
Aproape trei sferturi dintre antreprenorii care au apelat la insolvenţă au devenit mai buni manageri (CITR)
Aproape 5,6% dintre companiile aflate în insolvenţă reuşesc să se reorganizeze, dar circa trei sferturi (73%) dintre antreprenorii care au apelat la această procedură susţin că au devenit mai buni manageri ca urmare a experienţei din perioada insolvenţei, conform unui comunicat de presă al Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), transmis miercuri AGERPRES.
Transalpina va fi închisă sâmbătă şi duminică între Novaci şi Rânca, pentru desfăşurarea unui concurs de automobilism sportiv
Transalpina (DN 67C) va fi închisă sâmbătă, 31 august, şi duminică, 1 septembrie, în anumite intervale orare, între Novaci şi Rânca, în vederea desfăşurării concursului de automobilism sportiv "Cupa Gorjului - ACASĂ LA BRÂNCUŞI - Rânca 2019", informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Hyundai dezvoltă trotineta electrică pe care o va livra la pachet cu viitoarele modele auto ale companiei
Sud-coreenii de la Hyundai au dezvoltat un prototip de trotinetă electrică a cărei autonomie ajunge până la 20 de km şi care va veni la pachet cu viitoarele modele ale constructorului auto, se arată într-un comunicat de presă al Hyundai Auto România, transmis miercuri AGERPRES. Bazată pe conceptul prezentat la ediţia din 2017 a expoziţiei de
INS: Managerii preconizează creşteri moderate în sectoarele de servicii, construcţii şi comerţul cu amănuntul, în următoarele 3 luni
Managerii români estimează pentru următoarele trei luni creşteri moderate în sectoarele de servicii, construcţii şi în comerţul cu amănuntul, respectiv o relativă stabilitate a producţiei în industria prelucrătoare, cu solduri conjucturale pozitive, reiese din ancheta realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS), publicată miercuri.
Eurostat: România, una din ţările UE cel mai puţin dependente de importurile de petrol
România se numără printre statele Uniunii Europene cel mai puţin dependente de importurile de petrol, cu o pondere de 61% a importurilor nete în consumul de petrol, arată datele pentru anul 2017 publicate de Eurostat. O dependenţă de importurile de petrol mai mică decât România se înregistra în Marea Britanie, unde importuri
ANPC: Amenzi în valoare de 69.000 lei pentru patru operatori economici din complexul din Moghioroş
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat patru operatori economici care funcţionau în complexul din Moghioroş cu amenzi în cuantum de 69.000 lei, pentru prestarea de servicii ce pun în pericol viaţa consumatorilor. "Ca urmare a cazului deosebit de grav în urma căruia 10 persoane, dintre care şase copii, au
MFE: 10 milioane de euro pentru sprijinirea copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în afara ţării, prin POCU
Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, a lansat în consultare publică ghidul "Program pilot de stimulare a participării la educaţie a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate". Scopul principal al apelului de proiecte constă în stimularea participă
Trif: Este important ca în regiunile montane să dezvoltăm obiective, pentru ca acestea să fie atractive pentru turişti în orice zi a anului
România va dobândi caracterul de destinaţie pentru 365 de zile dacă în regiunile montane vor fi dezvoltate obiective pentru ca aceste zone să fie atractive pentru turişti în orice zi a anului, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif. Acesta a inspectat marţi stadiul lucrărilor pentru "Sania de vară" din oraşul Borsec, jud
ANPIS: Suma totală plătită în iulie pentru ajutorul social a depăşit 44 milioane de lei
Suma totală plătită în iulie 2019 de statul român pentru ajutorul social (venit minim garantat) s-a ridicat la 44,278 milioane de lei, valoarea medie plătită fiind de 262,09 lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). În iulie 2019, au beneficiat de acest ajutor social 168.947 pers
Deficit de 1,76% din PIB, după primele şapte luni din 2019
Execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat pe primele şapte luni ale anului 2019 cu un deficit de 18,14 miliarde de lei, respectiv 1,76% din PIB, în scădere cu 0,2 % din PIB faţă de primul semestru, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice. În primele şase luni din 2019 deficitul bugetar a fost de 19
Executivul a aprobat un act normativ care facilitează promovarea României în mediul online
Executivul a aprobat în şedinţa de marţi, la iniţiativa Ministerului Turismului, un act normativ care facilitează promovarea României în mediul online, informează ministerul printr-un comunicat remis AGERPRES. Hotărârea de Guvern privind modificarea şi completarea HG 20/2012 privind aprobarea Programului Multianual de M
Guvernul a adoptat cadrul legal şi instituţional prin care organizaţiile pot face parte din EURES
Guvernul a adoptat o ordonanţă prin care este instituit cadrul legal şi instituţional privind modul în care organizaţiile interesate pot deveni parte a reţelei EURES, conform unui comunicat de presă al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Organizaţiile interesate pot deveni parte a reţelei EURES, ca membri sau parteneri ai acestei r
