Mânicuţă (ANRE): Costurile companiilor energetice legate de pandemia de coronavirus se vor regăsi în tarifele plătite de consumatori
Cheltuielile companiilor energetice ca urmare a pandemiei de coronavirus trebuie recunoscute în tarifele plătite de consumatorii finali anul viitor, a declarat, marţi, Maria Mânicuţă, director pentru tarife de reţea energie electrică şi gaze naturale în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Operatorii de transp
Dan Paul (BVB): Bursa îşi doreşte să mărească volumul de tranzacţionare zilnic; aici suferim cel mai mult
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) îşi doreşte o creştere a volumului de tranzacţionare zilnic, însă aceasta nu se poate realiza decât natural, prin produse noi, prin emitenţi noi, pentru a atrage investitorii, a afirmat marţi Dan Paul, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al BVB. "Bursa îşi doreşte să mărească volumul de tra
Oros: PNS 2021-2027 trebuie elaborat cu atenţie; avem cu un un miliard de euro mai puţin pentru dezvoltare rurală
România are alocată pentru perioada 2021-2027 pentru componenta de dezvoltare rurală, Pilon II, cu un miliard de euro mai puţin, ceea ce înseamnă că Programul Naţional Strategic trebuie elaborat cu atenţie, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, la Conferinţa Naţională "Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, C
REPORTAJ Creta, paradisul de la capătul labirintului
Să vizitezi Creta fără a călca pe urmele Europei, cea care l-a vrăjit cu frumuseţea ei pe marele Zeus transformat în taur, e ca şi cum te-ai plimba pe pământurile ce poartă numele prinţesei feniciene precum Tezeu prin labirintul regelui Minos, fără ajutorul firului Ariadnei care să te facă să găseşti calea de întoarcere
Radu Hanga (BVB): Vedem o continuare a trendului companiilor de a veni către Bursa de Valori pentru a se finanţa
Companiile vor continua şi în acest an tendinţa de a veni la Bursa de Valori Bucureşti pentru a se finanţa, emiţând obligaţiuni sau acţiuni, a afirmat marţi Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti. "Vedem interesul în continuare ridicat. (...) Vedem o continuare a trendului com
Bursa de la Bucureşti, evoluţie în creştere
Bursa de la Bucureşti (BVB) a evoluat în creştere pe aproape toţi indicii în şedinţa de marţi, iar rulajul se cifra la 7,88 milioane de lei (1,63 milioane de euro) după aproape două ore de la debutul tranzacţiilor. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o apreciere de 0,50%, la 8
Mânicuţă (ANRE): Consumatorii români vor trebui să plătească începând de anul viitor pentru conducta BRUA, care va fi goală
Tarifele de transport al gazelor vor creşte anul viitor, după ce va fi dată în folosinţă conducta BRUA, însă nu există deocamdată cantităţi de gaze care să fie transportate prin acest gazoduct, a declarat, marţi, Maria Mânicuţă, director pentru tarife de reţea energie electrică şi gaze naturale în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în
Afacerile companiilor listate din sectorul transporturilor globale vor fi cu 32% mai mici în T4
Cifra de afaceri a companiilor listate din sectorul transporturilor globale va fi cu 32% mai mică în trimestrul 4 din 2020 şi cu 5% în trimestrul 4 din 2021 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, conform scenariului de bază al Coface. Potrivit sursei citate, în ipoteza unui al doilea val de pandemie în trimestrul III al anului curent,
Wizz Air: Zboruri suspendate între România şi Austria, Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite
Wizz Air suspendă toate rutele dintre România şi Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite până pe 31 iulie inclusiv, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile române, informează operatorul aerian low-cost. Totodată, din cauza restricţiilor introduse de autorităţile austriece, zborurile dintre România şi Aust
Chioveanu (ANSVSA): În momentul în care o să avem undeva la 100 de cazuri, o să ne gândim să dăm drumul evenimentelor în interior
Autorităţile iau în calcul o nouă etapă de relaxare, care să includă organizarea de evenimente în interior, în momentul în care numărul de cazuri noi de COVID-19 va ajunge în jur de 100, a afirmat luni preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu. "În f
INACO: Doar trei obiective ale Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare a României 2014-2020 s-au realizat
România a atins doar trei dintre cele 16 ţinte oficial asumate în urmă cu şapte ani în cadrul Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020, se arată într-un comunicat al INACO. Potrivit documentului remis luni AGERPRES, 12 obiective nu sunt realizate în ultimul an de implementare, ba chiar cu regrese în
Protocol ANOFM - IGI pentru sprijinirea cetăţenilor non-UE cu şedere legală în România
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a încheiat un protocol de cooperare cu Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea sprijinirii cetăţenilor non-UE cu şedere legală în România, cărora le-au încetat contractele individuale de muncă şi doresc să se reangajeze în
Peste jumătate dintre angajatorii controlaţi de Inspecţia Muncii au fost sancţionaţi pentru lipsa măsurilor anti-coronavirus
Un număr de 1.602 angajatori au fost controlaţi, la nivel naţional, în perioada 13 - 17 iulie, de către reprezentanţii Inspecţiei Muncii, pentru verificarea implementării măsurilor de combatere a pandemiei, iar dintre aceştia 832 au fost sancţionaţi pentru lipsa aplicării acestor măsuri, potrivit unui comunicat remis luni de Inspecţia Muncii. Reprezentan
Hidroelectrica a redus preţul energiei pentru consumatorii casnici, însă nu la nivelul indicat de ministrul Energiei
Hidroelectrica a redus preţul din oferta pentru consumatorii casnici de la 255 de lei pe MWh, cât era până acum, la 239 de lei pe MWh, potrivit site-ului companiei. Aceasta după ce compania a fost acuzată de ministrul de resort, Virgil Popescu, de faptul că ar putea furniza direct populaţiei energie mult mai ieftină, ceea ce ar putea duce la scăder
UNTRR: Comisia Europeană nu consideră o problemă de concurenţă preţurile inferioare oferite transportatorilor estici în vestul UE
Comisia Europeană nu consideră că preţurile de transport mai mici oferite în vestul Uniunii Europene transportatorilor rutieri est-europeni reprezintă o problemă de concurenţă, subliniază Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), care a solicitat Executivului UE să se pronunţe asupra subiectului. "Comisia Europeană răs
