INS: Sosirile în structurile de primire turistică, în scădere cu 54,4%, în octombrie
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna octombrie 2020 au însumat 493.100, în scădere cu 54,4% faţă de cele din luna octombrie 2019, turiştii străini reprezentând 5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) remise joi AGERPRES. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini
Ministrul Finanţelor: Consumul continuă să crească, am revenit după perioada grea din martie şi aprilie
Consumul a continuat să crească în luna octombrie, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică, iar economia îşi revine după perioada grea din martie şi aprilie, consideră ministrul Finanţelor Florin Cîţu. "INS a publicat în această dimineaţă (joi, n.r.) cifrele pentru consum în octombrie. Ceea ce esti
Afacerile din comerţ au crescut cu 2% în primele 10 luni (serie brută)
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în primele 10 luni din acest an faţă de perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2019, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2%, respectiv cu 1,9%, potrivit datelor Inst
Ministerul Finanţelor a programat împrumuturi de 4,985 miliarde de lei în luna decembrie
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna decembrie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 de miliarde de lei, din care 500 milioane printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,9 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat. La acestea se poate adăuga suma de 585 milioane
Elcen: Problemele majore din reţea sunt determinate de lipsa de investiţii în modernizare; parametrii de funcţionare se vor îmbunătăţi gradual
Scăderea bruscă a temperaturilor exterioare din ultimele zile a generat presiune suplimentară asupra sistemului de încălzire învechit şi degradat care se confruntă deja cu misiunea extrem de dificilă de a face faţă problemelor tehnice majore determinate de lipsa de investiţii în modernizare, atenţionează reprezentanţii Elcen, într-un comunicat transmi
România a atras 2,5 miliarde euro de pe pieţele externe de capital la costuri atractive
România a atras 2,5 miliarde de euro de pe pieţele externe de capital la costuri atractive, a anunţat miercuri Ministerul Finanţelor Publice, menţionând că emisiunea de euroobligaţiuni lansată în data de 24 noiembrie 2020 de MFP s-a bucurat de un interes extrem de mare din partea investitorilor, ceea ce reconfirmă statutul României de emitent importan
Daraban: Piaţa din SUA ar trebui să ne tenteze mai mult; din nefericire, piaţa UE a ajuns o economie de subcontractori
Piaţa din SUA este una extrem de dinamică şi ar trebui să ne tenteze mai mult decât ne tentează în prezent piaţa Uniunii Europene (UE), unde, din nefericire, am ajuns o economie de subcontractori, a afirmat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, în cadrul unei întâlniri avută cu ambasadorul Statelor U
Una din intrările staţiei de metrou Academia Militară, afectată parţial de o avarie la o conductă
Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 5 se desfăşoară în condiţii normale, iar siguranţa călătorilor nu a fost pusă în pericol, după ce una din intrările la staţia de metrou Academia Militară a fost afectată parţial de o avarie la o conductă din administrarea furnizorului de utilităţi, a anunţat, miercuri, Metrorex. "În urma avar
Serviciile energetice ale Grupului Electrica se derulează sub titulatura FISE Electrica Serv, din 1 decembrie
Electrica anunţă finalizarea fuziunii celor două societăţi de servicii energetice din cadrul Grupului, respectiv Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv SA (FISE Electrica Serv) şi Servicii Energetice Muntenia SA (SEMU). Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES, începând cu data de 1 decem
Varianta de Ocolire a municipiului Bacău a fost dată în folosinţă în totalitate, miercuri
Varianta de Ocolire a municipiului Bacău, în lungime de aproape 31 de kilometri, a fost dată în circulaţie în totalitate miercuri, informează Compania Naţională de Administrate a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES. Lucrărilor s-au ridicat la valoarea de 668,33 milioane de lei (fără TVA), iar an
Cifra de afaceri generată de industria lemnului depăşeşte 240 de miliarde de euro, la nivel european (specialişti)
Industria lemnului înregistrează, la nivel european, o cifră de afaceri de peste 240 de miliarde de euro şi două milioane locuri de muncă, arată datele prezentate recent la cea de-a IV-a ediţie a Forumului Pădurilor, Industriei Lemnului şi Bioeconomiei, organizată de Comunitatea Forestierilor din România - Fordaq. Pe fondul acestei situaţii, au fos
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în scădere cu 25,3% în primele 11 luni
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a scăzut în România cu 25,3%, în primele 11 luni ale anului, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2019, în timp ce pe segmentul second hand declinul a fost de 15%, la nivel comparativ, potrivit unei analize a Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), bazată pe statistica
Piaţa locală de software ajunge la peste 8,2 miliarde de euro în 2020, un nou maxim istoric (analiză)
Industria de software din România va creşte cu aproximativ 12,5% în 2020, ajungând la un volum de business de aproximativ 8,2 miliarde de euro, potrivit estimărilor specialiştilor KeysFin. Cu toate acestea, creşterea este mai temperată decât în 2019, când sectorul a înregistrat o cifră de afaceri de 7,3 miliarde de eur
Raport: Patru din zece abonamente mobile înregistrate la nivel global vor fi 5G, până în 2026
Numărul abonamentelor 5G va ajunge la 220 de milioane la nivel global, până la sfârşitul acestui an, iar peste un miliard de oameni vor avea acces la noua tehnologie, arată datele incluse în Raportul de Mobilitate al Ericsson (Ericsson Mobility Report). Conform cercetării, din cele 220 de milioane de abonamente de 5G estimate, aproape 80% se
Aproximativ 55% dintre bucureştenii care locuiesc cu chirie nu au în plan să-şi cumpere un apartament în următorul an (Colliers)
Mai mult de jumătate (55%) dintre bucureştenii care locuiesc în prezent cu chirie nu au în plan să-şi cumpere un apartament în următorul an şi vor să rămână în chirie, arată un studiu recent realizat de Unlock Research pentru Colliers International. Potrivit sursei citate, 45% dintre aceştia se gândesc la o schimbare a locui
